Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ: Cruciada mea nu-i a voastră!
EDITORIALUL EVZ: Cruciada mea nu-i a voastră!

EDITORIALUL EVZ: Cruciada mea nu-i a voastră!

Cuvinte actuale şi astăzi! Dure, grele, care stau să ardă. Şi sunt scrise încă din 1934 în „Cruciada românismului”, de Mihail Stelescu.

 „Aceasta-i ţara mea. Căci mor încolăciţi de frig la colţuri de stradă energii umane şi nimeni nu se oboseşte măcar să arunce o privire. Se zvârcolesc în neputinţa găsirii unei pâini atâţia tineri ce ar crea minuni şi nimeni nu ţipă. Nedreptatea înăbuşă respiraţia ca o negură deasă de toamnă şi niciun glas nu se aude strigând după dreptate. Nu confundaţi strigătele răguşite de clăcaşi plătiţi, ce se agită la fiecare firmă de ziar, cu cele ce ar trebui să fie izvorâte din revoltă sinceră şi din suferinţă. Strigătul e o parodie, nu e o revoltă. Toţi aceşti corişti ai moralei publice sug şi se îndeasă ca nişte purcei de lapte în jurul mamei celei bune, democraţia cu mamele de aur. Revolta cinstită, titanică, vulcanică, care să impună respect prin glasul ei de tunet nu se aude în ţara aceasta. Nu, nu e nevoie de o revoltă sângeroasă, ci de una adânc sufletească!”.

Cuvinte actuale şi astăzi! Dure, grele, care stau să ardă. Şi sunt scrise încă din 1934 în „Cruciada românismului”, de Mihail Stelescu. În volumul lui Panait Istrati, „Cruciada mea sau a noastră”, apărut la Cluj-Napoca în 1992. O carte excepţională, cu un destin neobişnuit, de pe urma căruia un prieten bun de-al meu, Ciprian Moga, care a editat-o şi a finanţat-o, era să dea faliment. Ţin minte că într-o noapte geroasă am plecat din Cluj cu 200 de cărţi.

Omătul scârţâia sub bocancii mei, dar în minte se agitau cuvintele lui Cipi: „Să nu pleci cu mâna goală. Ia măcar cărţile astea. Şi împarte-le cui vrei tu. Dar cu mare grijă, e Panait Istrati”. Părea un mesaj testamentar. Creditorii îi băteau la uşă, iar el mă trimitea, mă obliga, parcă, să duc mesajul scriitorului mai departe. Nu i-am înşelat aşteptările şi ştiu că vreme de ceva ani, când doream să fac un cadou mai preţios unui prieten sau sărbătorit, ofeream această carte. Dar cu grijă, ca pe o împărtăşanie! „Măi, ai grijă! E Panait Istrati”.

Petre Ţuţea spunea că „dacă până la 30 de ani nu eşti de stânga, înseamnă că nu ai inimă. Iar dacă după această vârstă rămâi de stânga, eşti un bou”. Într-un fel, bou a fost şi Panait Istrati. Om de stânga, adulat în Franţa (inclusiv azi) după o tentativă de suicid, Panait s-a vindecat de socialism şi stângism după o vizită în URSS. În naivitatea lui, a crezut că ce văzuse, trăise şi simţise în patria comunismului va face furori la Paris.

Până şi mentorul său Romain Rolland s-a dezis de el. Franţa îi întorsese spatele! Era un ciumat într-o societate în care a striga adevărul despe ororile comunismului era o lezmaiestate. De-abia astăzi ştim că aproape toţi intelectualii interbelici ai Franţei erau plătiţi greu, cu sume mari, de serviciile secrete ale Kremlinului.

Întors în ţară cu coada între picioare şi repudiat de „sora noastră mai mare, Franţa”, Panait a avut o viaţă grea. Adevărul umbla cu capul spart, iar el trebuia să plătească. Stânga l-a primit ca pe un trădător, ca pe un dezertor al cauzei. Dreapta l-a urât din tot sufletul şi nu i-a iertat niciodată tinereţea, deşi se convertise. De altfel, Nichifor Crainic, părintele gândirismului, a scris un articol celebru despre Panait Istrati care se termina cu următoarea frază: „Te-am primit cu flori, acum te aştept cu degetul pe trăgaci”.

Culmea ironiei sau poate un râs homeric al lui Dumnezeu – care are umor, nu glumă – a făcut ca acela care i-a dus mesajul mai departe să fie Alexandru Talex. Un agent al Siguranţei care i-a înfundat pe mulţi. Recuperat de Securitate, Talex s-a luptat până la moarte ca opera lui Panait Istrate să rămână vie. Doar Dumnezeu ştie dacă a făcut-o din respect sau din nevoia păcătosului de a se recompensa cumva în faţa eternităţii.

De ce este actual Panait Istrati şi încerc să-l readuc în faţa cititorilor, în actualitate? Doar la urma-urmei, la gazetă se scrie despre prezent, nu se fac cronici literare sau ferpare atipice. Scriitorul Panait Istrati este exemplul unui mare talent care a plătit implicarea sa doctrinară. O valoare literară zdrobită de patimi politice. Un exemplu că în această ţară adevărul nu trebuie strigat în gura mare. În România, marile adevăruri se spun în şoaptă!

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News