FLORIAN BICHIR: "Am fost recent invitat la Sibiu de Academia Evanghelică Transilvania, care a organizat un seminar - „Problematica europeană din prisma bisericilor din România“, organizat cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer".
Lume bună, mari personalităţi şi o organizare nemţească de care se face „vinovat“ Dr. Jürgen Henkel. Altceva a fost însă interesant. Toţi vorbitorii au menţionat creştinismul drept parte a identităţii europene, deşi Dumnezeu nu este menţionat în noua Constituţie europeană, iar Bosnia şi Herţegovina, cu o populaţie musulmană, bate la uşile bătrânului continent.
Participanţii au ajuns la concluzia că în această nouă construcţie politico-economică, Uniunea Europeană, ne-am unit fără a avea împreună o bază comună de idei. Sau cum ar spune un hâtru, ne-am adunat ca să ne strângem...
Episcopul romano-catolic din Hildesheim, P.S. Josef Homeyer, a spus-o de-a dreptul: „Din nefericire nu am reuşit să indentificăm ce ne uneşte“, iar dr. Philipp Hildmann, director al Fundaţiei Hanns Seidel, din München, s-a întrebat: „Mitul Europa - Ce mai rămâne din apusul creştin?“. Asta pentru că nu există un creuzet, o definire clară a ceea ce ne poate uni, ce avem în comun şi unii, şi alţii.
Ne puteți urmări și pe Google News
De-a lungul secolelor, mulţi au visat o Europă unită. De la Napoleon, Ţarul Nicolae al II-lea şi până la cea a lui Hitler. Important este în numele cui te uneşti. Care e spiritul comun, dincolo de această piaţă economică comună?
În plus, Europa trăieşte, după cum spune şi profesorul Ioannis Mantzaridis, un paradox. Apoteoza globalizării a coincis cu disoluţia comunismului. Trecând prin comunism, popoarele respective se întorc la fondul lor etnic, în timp ce statele care nu au avut experienţa comunismului promovează globalizarea. Ambele mişcări arată că nu există sinceritate pentru adevărata universalitate nici de o parte, nici de cealaltă.
Identitatea europeană nu poate fi construită decât pe bazele creştinismului. Matricea comună a Europei este creştinismul. Creştinismul este paradigma integrării europene. Iar tradiţia comună se referă la cea greco-latină, iudeo-creştină, idealul umanist al Renaşterii, modelul integrator al Clasicismului, ideologia universalistă şi cosmopolită a Iluminismului, şi chiar şi Evul Mediu. A nega această realitate nu poate duce decât la formarea unui european fără memorie. Un cobai crescut artificial într-o Europă ce poate să semene cu un nou Babilon. „Într-o lume care n-are nimic sfânt în ea, dar lasă pe fiecare în pace cu sfinţii şi evlavia lui“, după cum spunea Constantin Noica. Noii arhitecţi ai Uniunii Europene s-au grăbit. Au pus căruţa înaintea boilor, cum se spune în popor. Ne-au integrat într-o construcţie, pentru ca după aceea să vedem ce ne uneşte, ce ne aseamănă şi ce ne desparte. Europa nu mai reprezintă doar creştinismul apusean sau protestantism, ci şi plămânul răsăritean. UE s-a trezit cu 40 de milioane de ortodocşi, iar dacă vor fi admise şi state cu populaţie musulmană sau Turcia va intra şi ea în Europa, cum vom putea defini „omul european“? Întrebări la care nu s-a dat un răspuns ferm. Dar există vreun răspuns?
Recomandările noastre
