Treceam ieri pe Unirii (inevitabil - acolo stau) şi am zărit ceva mai multă agitaţie decât e de obicei pe unul din largile bulevarde bucureştene care sunt strâmte şi în august.

Hop, câteva echipaje de poliţie şi nişte agenţi care stăteau de vorbă la terăselele de pe Mica Rivieră altminteri goale. Semn că se pregătea o vizită oficială. Ca să zic şi ceva de bine, nu pot să nu constat că lucrările avansează frumuşel pe şantierul Bibliotecii Naţionale. Uite că totuşi se mai face ceva în ţara asta, îmi zic, constatând cum prinde formă clădirea.

Ar trebui făcut ceva şi cu groapa dintre Unirii şi Nerva Traian, aflată la o aruncătură de băţ. Eventual, în următoarele două decenii, dacă de douăzeci de ani tot n-am fost în stare de nimic. În acest sens şi în multe altele.

Probabil cam în acelaşi timp cu sosirea în zonă a premierului Boc (ca să vedeţi că nici vizitele de lucru nu mai sunt ce erau odată, mă tem că a fost aleasă pentru inspecţie o zi în care, fiind caniculă, Dâmboviţa îţi îndoia nasul), eram pe sensul opus. Într-un autobuz fără aer condiţionat, târându-se în caravană pe ceea ce ar trebui să devină cândva un culoar unic, adică doar pentru transport în comun, ambulanţe şi pompieri. Trec şi peste aceste detalii legate de aglomeraţie şi de disconfort termic, la care adaug doar spectacolul olfactiv, pentru a înţelege că pasagerii erau nervoşi, lipsind foarte puţin ca să izbucnească.

Ei bine, scandalul s-a declanşat în momentul în care o bătrânică, sesizând niscaiva mişcare vizavi, a început să lovească geamul cu degetul, identificând vinovaţii: "Ce mai vor şi ziariştii ăştia? La coadă, nu la-ntins mâna! Că şi noi stăm la cozi de-o viaţă şi nu mai zicem nimica!".

Sincer, m-am simţit vizat, dar foarte puţin. Nu mai sunt plătit pe drepturi de autor, nu trebuie să-mi bat capul făcând tot soiul de operaţii aritmetice cu salariul mediu pe economie. Cu toate acestea, până să evadez din infernul în comun, am auzit destule păreri care m-au făcut să pot conchide că asta au înţeles unii oameni din scandalul drepturilor de autor. Nu că Boc, Şeitan şi Vlădescu ar fi nişte încurcă-lume, ci că, auzi dumneata, sunt unii, ai dracului, care nu vor nici să plătească, nici să stea la coadă. Nişte, că altă invectivă nu-mi îngăduie tiparul, ziarişti.

Cred că bătrânica se înşela, din lipsă de informaţii, însă n-am apucat să o lămuresc, întrucât trebuia să cobor şi nici nu-mi place să particip la dezbateri în autobuz.

Ziariştii sunt foarte puţini în comparaţie cu grosul celor vizaţi de o ordonanţă idioată de guvern, venind în completarea profund contradictorie a noului Cod Fiscal. Peste care a fost pusă, ca un prezervativ, celebra circulară , de amnistiere provizorie a curcanilor aşezaţi la rând la tăiere. Fiindcă ministrul Şeitan vrea să ne protejeze, aşa cum am aflat ieri şi de la primul-ministru Boc: guvernul se gândea prin aceste măsuri la protecţia socială a celor vizaţi.

De fapt, guvernul a trimis la coadă nu doar ziaristul, ci şi academicianul, doctorul, regizorul, taximetristul, manelistul. Sigur, n-o să dureze mult, ci doar "până când sistemul se va aşeza", o expresie pentru care în ţara site-ului în lucru e-Romania avem un cuvânt care înseamnă acelaşi lucru: niciodată.

Nu cumva la toate aceste lucruri trebuia să se gândească guvernul înainte să dea cu nişte norme strâmbe în populaţie? Cunoaşte cineva din Palatul Victoria o mostră de umor involuntar mai dihai decât faptul că dacă vrei să îi dai statului un leu, trebuie să plăteşti cinci, fie că trimiţi hârţogăraia printr-o scrisoare cu confirmare de primire, fie că vrei să pui contribuţia de o sută de bani prin mandat?!

Când îl ascult pe Boc zicând că biblioteca a fost înlocuită cu televizorul, terasele şi mallurile, omiţând că a trimis pe drumuri nebune traducătorul care a muncit la cărţile ce vor umple rafturile Bibliotecii Naţionale, îmi dau seama că trăieşte într-o realitate paralelă.

Din păcate, ce a făcut cabinetul Boc cu drepturile de autor demonstrează că actualii conducători sunt la fel de informaţi precum bătrânica din "104". Biata de ea va fi ajuns deja în parc şi se odihneşte.

Emil Boc ar face bine să nu se mai lase aşteptat şi să se aşeze pe bancă, alături de cea căreia pare că îi împărtăşeşte ideile. Şi să vină când îl vom chema noi!