MIRCEA MARIAN: "Recunosc, mă bucur sincer că un procuror sinistru precum Norica Nicolai nu a ajuns ministru al justiţiei."
Recunosc, mă bucur sincer că un procuror sinistru precum Norica Nicolai nu a ajuns ministru al justiţiei. Dar sunt unul dintre cei care cred cu fanatism în virtuţile democraţiei, aşa că mă îngrijorează faptul că un singur om, fie el şi preşedintele României, şi chiar dacă acesta se numeşte Traian Băsescu, acumulează prea multă putere.
La fel de mult mă îngrijorează şi faptul că una dintre cele mai puternice instituţii din România, Curtea Constituţională, emite, pe bandă rulantă, decizii politice, fără nicio legătură cu legea fundamentală. Am crezut că foştii activişti PCR, îmbrăcaţi simbolic în draperii stacojii, se vor opri după desfiinţarea CNSAS, instituţie pe care au toate motivele să o urască. Dar decizia de ieri, prin care se stabileşte că preşedintele României poate refuza o singură dată propunerea de numire a unui nou ministru este o mostră de aberaţie juridică. Practic, în acest moment, Tăriceanu este obligat să renunţe la Norica Nicolai, dar poate să-l propună liniştit pe Dinu Patriciu, de exemplu. Sau pe Tudor Chiuariu. Care este textul constituţional care să afirme că preşedintele poate refuza o singură dată o propunere de ministru? De ce nu o poate face de două ori? Sau de trei ori? Doar judecătorii Curţii Constituţionale ştiu, fiindcă în Legea fundamentală cu siguranţă nu scrie nimic.
Întreaga politică din România de astăzi se împarte în a fi pro sau contra lui Băsescu şi fiecare va judeca decizia de ieri a Curţii în funcţie de simpatia sau antipatia faţă de şeful statului. Eu, personal, de exemplu, nu pot fi sub nicio formă alături de Norica Nicolai. Dar Băsescu nu va fi preşedinte pentru o veşnicie, în timp ce hotărârile Curţii vor rămâne valabile atâta timp cât va supravieţui această Constituţie. De acum înainte, pentru orice remaniere, premierul va trebui să se ducă în genunchi la Cotroceni. De fiecare dată, va exista un prim candidat la un post de ministru, care va aştepta cu inima strânsă binecuvântarea preşedintelui. Există şi varianta în care remanierea trece prin parlament, dar aceasta presupune şi o restructurare a executivului, cu toate complicaţiile tehnice impuse de o astfel de măsură - schimbări ale actelor oficiale, transferuri de personal etc. Coabitarea între un preşedinte de o culoare şi un premier de altă culoare politică ne va oferi un spectacol de circ.
Decizia Curţii este incorectă şi din punct de vedere etic. Dacă un ministru eşuează, întregul blam revine premierului. Potrivit Constituţiei, fiecare membru al executivului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri. Are atunci preşedintele dreptul de a interveni, blocând, poate, numirea unui ministru competent?
Să nu aruncăm toată vina pe judecătorii Curţii Constituţionale. Legea fundamentală, însăilată în 1991 de parlamentarii FSN şi cosmetizată uşor în 2003, este un dezastru. România are nevoie de o nouă Adunare Constituantă, care să alcătuiască o cu totul altă Constituţie. Republică prezidenţială sau parlamentară - mie mi-e aproape indiferent. În nici un caz nu mai vreau republică „semi“, acest balaur cu două capete care se scuipă între ele.
Recomandările noastre
