Ochii galbeni, de lup, care până ieri sticleau a viclenie crudă, îi pâlpâie stins în fundul capului. Şuviţa îi fâlfâie dezolant pe frunte, ca o pânză zdrenţuită de epavă. Mâinile strâng febril marginile pupitrului pe care scrie "Administraţia prezidenţială". Nu s-ar mai da dus. Unghiile i se înfig în lemn, cu disperarea înecatului.
În vreme ce discursul i se derulează monoton, ca o bandă ORWO de magnetofon, în cap îi bat patru vorbe. Mereu, obsedant, aceleaşi patru vorbe îl asurzesc cu dangăt spart, stârnind guguştiucii speriaţi din clopotniţa părăginită: "Nici măcar o lună!… Nici măcar o lună!…"
***
Agitat, ca o vulpe hăituită de ogarii lui Tata Socru. Colţurile gurii i-au îngheţat într-un rictus. E strigoiul zâmbetului mieros cu care îl îndulcea pe Medvedev la deschiderea Jocurilor Olimpice. Ori pe Kondyakov, la Ambasada Rusiei.
Premierul simte cum tot gerul Siberiei i se suie ca un şarpe îngheţat pe şira spinării. Ţinuta mândră de fost baschetbalist i s-a cocârjat în ultimele ore. Un monstruos ghiocel al durerii. Aişor, urletul disperării. A ratat şi ultima şansă pentru a-şi salva cariera: să-şi spele ruşinea plagiatului în sângele lui Băsescu.
Acum singura lui nădejde e să vorbească mult. Şi să zâmbească. Mai cu seamă să zâmbească. Să ţină cu orice preţ colţurile gurii în sus. De-ar trebui să-şi pună şi scobitori, numai să zâmbească. "Râslea cel voinic".
***
Criza l-a obosit. Îl doare inima. Mai bine de o oră a urlat, a dat ordine, a ameninţat. A înroşit telefoanele. A împroşcat tot biroul cu scuipat.
"Grecu, te-ai moleşit? – Aşa te-am învăţat? Bagă ură! – Unde e Ciuvică? Păi ce caută la ăia, ce ăia îl plătesc? – M-am săturat de Chirieac, nu vreau analiză, mă biip pe ea de analiză, io vreau ură! Să bage cu ungurii! – Radule, n-auzi, bagă cu ungurii! – Gâdea, lasă predica, parcă eşti la templu! – Hai tată că se poate, mai avem nevoie de-un milion – Să vină Badea! Să vină Badea!"
S-a oprit brusc, ca un motor gripat. Gâfâie. Nu mai poate, la vârsta lui. A căzut într-o stare de prostraţie vecină cu inconştienţa. Tâmplele îi pocnesc ca pucul izbit de mantinelă. Gândurile i-au paralizat, refuză să se mai mişte, nu mai ascultă comenzile creierului. Îi vine să strige la ele: "Răzmeriţă! Vă răsculaţi? Cine vă plăteşte?" Dar nici măcar să-şi certe gândurile nu mai poate. O picătură albă de salivă ezită pe buza de jos: să cadă, să nu cadă… "Blestem! Iar a învins!"
Pe ecranul uriaş, Badea spumegă gratuit. Stăpânul nu-l mai vede.

Te-ar putea interesa și: