Dar să le luăm pe rând, de unde am pornit și cum am ajuns în situația de față:

Din anul 2001 încoace, legile privind administrația publică din România conțin diverse forme ale posibilității folosirii limbii maghiare în administrația publică. Aceste reglementări au suferit anumite modificări pe parcursul timpului (din fericire, în majoritatea lor, spre bine), dar în esență implementau un drept constituțional.

În 2018 a fost intens dezbătut în comisiile de specialitate din Parlament și votat, cu mare majoritate, inclusiv cu votul colegilor de la PNL, care acum se află la guvernare, un proiect de lege, un Cod Administrativ, care a reglementat toate aspectele din administrația centrală și locală, inclusiv folosirea limbii materne în acele unități administrative teritoriale unde trăiește o minoritate etnică într-un număr semnificativ.

Repet, Codul a fost votat atunci de PNL.

Acel act normativ a fost atacat de președintele Iohannis la Curtea Constituțională. În sesizarea președintelui era detaliată ideea conform căreia ar fi neconstituțională folosirea limbii materne în administrația publică locală în condițiile stabilite de actul normativ. Părerea președintelui era că nici legea veche, Legea nr. 215/2001, nu era constituțională din acest punct de vedere. Curtea a considerat că legea votată în Parlament are elemente de neconstituționalitate, dar nu se referea la articolele care reglementau folosirea limbii minorităților etnice în condițiile stabilite de lege.

De ce? Fiindcă erau perfect constituționale.

Dacă deschidem Constituția României la art. 120, aliniatul 2, găsim următoarele: ”În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă, se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică”.

Mai trebuie să precizăm că România a ratificat ”Charta europeană a limbilor regionale sau minoritare” și ”Convenția cadru privind drepturile minorităților”. Astfel, ambele au devenit parte a legislației naționale și tot Constituția spune că tratatele și convențiile ratificate devin obligatorii și că acestea primează în fața legilor interne.

Un alt aspect în această speță sunt și recomandările comitetului consultativ privind monitorizarea aplicării Chartei și Convenției, care de mulți ani a indicat îmbunătățirea legislației în acest domeniu. Iată și motivele pentru care Curtea Constituțională nu a respins articolele despre care vorbim.

Anul trecut a venit Guvernul condus de doamna Dăncilă și, Codul fiind declarat neconstituțional, fără prea multe consultări, a aprobat un nou Cod Administrativ prin Ordonanță de Urgență. Cu toții am fost atunci revoltați, inclusiv colegii din PNL, am criticat Guvernul pentru acel OUG și am cerut intervenția Avocatului Poporului. Desigur, corect ar fi fost să se conformeze deciziei CCR și, în rest, textul să fie același cu textul adoptat de Parlament. Mă refer aici la OUG adoptată de Guvernul Dăncilă. Nu a fost să fie. Guvernul de atunci a intervenit și în articolele care reglementau folosirea limbii minorităților naționale, dar într-un mod incorect, făcând un pas înapoi și nicidecum unul înainte.

Într-un final, Avocatul Poporului a atacat pe procedură ordonanța de urgență la CCR. Exista riscul, ca în cazul unei decizii de neconstituționalitate, scoțându-se Codul din rândul legilor în vigoare, administrația publică din România să rămână fără fundamente legale. Anticipând această situație, noi am depus ca inițiativă nouă acel proiect care a fost votat în Parlament cu un an înainte. Textul nostru a fost aliniat la deciziile Curții Constituționale. Am reintrodus, bineînțeles, toate aspectele legate de folosirea limbii minorităților naționale, dar am corectat și multe aspecte, inclusiv cele legate de alegerea președinților consiliilor județene. Acest proiect este cel care a stârnit temerile și mânia președintelui și a colegilor din PNL. Adică legea votată de ei cu un an în urmă.

Noi am sperat că prin acest proiect vor fi dezbătute și corectate anumite aspecte din acel Cod al premierului Viorica Dăncilă.

În intervenția mea în plen nu am cerut să fie votat acest proiect al nostru de lege pentru că degeaba aș fi făcut-o. Am cerut, însă, să nu fie distrusă speranța și ceea ce a mai rămas din încredere.

Timp de treizeci de ani am luptat, prin mijloace parlamentare, perfect democratice, pentru a asigura minorității maghiare  – după decenii de dictatură comunistă și asimilare forțată – un cadru instituțional în vederea păstrării identității etnice, culturale și lingvistice.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE