DER SPIEGEL: Dle Roubini, pandemia a pus economia globală în genunchi și milioane de oameni și-au pierdut slujbele. Este criza la fel de gravă ca Marea Recesiune din anii ’30?

Roubini: Colapsul e chiar mai mare decât a fost atunci. A fost nevoie să treacă ani după 1929 pentru ca întreaga amploare a crizei să devină vizibilă. Comparativ cu astăzi, a fost ca un accident feroviar văzut cu încetinitorul. Acum economia mondială s-a prăbușit în numai câteva săptămâni și, numai în SUA, peste 40 de milioane de oameni sunt șomeri. Mulți cred că economia își va reveni la loc la fel de repede, dar aceasta e o eroare.

DER SPIEGEL: Nu crezi într-o redresare în formă de „V”, în ciuda enormelor pachete de stimuli economici? În definitiv, în mai au fost create la loc 2,5 milioane de slujbe noi.

Roubini: Sigur, vom vedea o relansare în a doua jumătate a anului. Dar nu va fi una reală, ci o iluzie. Economia s-a prăbușit atât de grav încât e practic inevitabil ca la un moment dat să înceapă să crească din nou. Dar acest lucru nu va compensa colapsul în niciun fel. Chiar și la finalul lui 2021, economia americană se va afla tot sub nivelul de la începutul lui 2020; sunt prea multe avarii. Iar șomajul se va stabiliza undeva pe la 16 sau 17% – în cursul crizei financiare a fost doar 10%. Slujbele create în mai au fost numai 2,4 milioane, după ce 42 de milioane și-au pierdut locurile de muncă în ultimele câteva luni. Iar rata reală a șomajului e de fapt mult mai mare decât o dau măsurătorile oficiale.

DER SPIEGEL: Piața bursieră vede în mod evident diferit lucrurile, cu acțiuni tranzacționate la același nivel ca la începutul anului.

Roubini: Piața bursieră se autoamăgește. Investitorii pariază că vor urma noi pachete de stimuli și o redresare în „V” a profiturilor. Dar pentru oamenii de aici, din SUA, acest lucru nu înseamnă nimic.

DER SPIEGEL: De când nu le mai pasă americanilor de piața bursieră?

Roubini: Pe Wall Street marile corporații dau tonul, în special băncile și companiile tehnologice. Ele vor supraviețui crizei întrucât statul nu va permite niciodată ca ele să se scufunde. Vor da oameni afară, vor reduce costurile și, în cele din urmă, vor avea chiar mai multă putere pe piață decât înainte. Dar ceea ce numim noi aici „Main Street”, companiile mici și mijlocii, nu pot face același lucru. Ele dau pur și simplu faliment. Estimez că unul din două restaurante din orașul New York va fi nevoit să se închidă, dar McDonald’s va supraviețui. Însă asta nu e tot.

DER SPIEGEL: Ce altceva?

Roubini: Cei mai bogați 10% dintre americani dețin 80% din valoarea pieței bursiere, în vreme ce 75% nu dețin nici măcar o acțiune. Este un studiu realizat de Rezerva Federală (Fed), conform căruia 40% dintre americani nu au 400 de dolari bani gheață pentru a fi pregătiți pentru urgențe. Acea urgență o trăim acum. Sistemul e bolnav, iar oamenii ies în stradă din acest motiv.

DER SPIEGEL: Vrei să spui că protestele de după uciderea lui George Floyd de către poliție au și o componentă socială?

Roubini: Bineînțeles! În zona în care locuiesc eu, Bowery în Lower Manhattan, trei sferturi din manifestanți sunt albi. Mulți dintre ei sunt tineri și fac parte din „precariat”-ul urban, noua subclasă care a substituit clasa muncitoare tradițională, proletariatul, în economiile avansate bazate pe servicii. Precariatul e constituit din lucrători cu contracte temporare, liber profesioniști, oameni care muncesc cu ora, lucrători „gig” [tot independenți/temporari, dar în special în sfera digitală – n.trad.], contractanți – în ciuda faptului că ei dețin adesea o diplomă universitară. Cei care nu sunt angajați cu normă întreagă nu mai primesc ajutor de la stat după trei luni. Și atunci acești oameni nu-și mai pot plăti chiria și factura telefonică, iar curentul electric și apa le sunt tăiate. Va fi o vară lungă și fierbinte.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE