Virusul Ebola trăiește în sângele, saliva, mucoasa, transpirația și voma unei persoane infectate. După cinci zile de la infectare, un mililitru de sânge conține 10 miliarde de particule Ebola.

Prin comparație, un mililitru de sânge al unui pacient infectat cu HIV conține doar 50.000 – 100.000 de particule; iar o persoană cu Hepatita C are între 5 și 20 de milioane.

Dacă aceste particule găsesc un punct de intrare, cum ar fi o tăietură sau zgârietură, sau o persoană intră în contact cu nasul, gura, sau ochii care conțin fluide cu viruși Ebola, aceștia trec imediat la noul organism și încep să lucreze rapid.

Odată ajuns în sânge, virusul caută o proteină numită interferon, datorită rolului său de a interfera cu mecanismul de supraviețuire al virușilor. Interferonul alertează restul sistemului imunitar, anunțându-i prezența invadatorului. În mod normal, interferonul și-ar transmite mesajul de alarmă direct la centrul de comandă al celulei, printr-un „culoar de urgență”.

Dar Ebola e prea deștept pentru o asemenea manevră veche. Virusul piratează procesul de transmitere a alarmei (împiedicând sistemul imunitar să-și organizeze apărarea), agățând de mesager o proteină uriașă. Din cauza mărimii, mesagerul nu poate pătrunde în celulă. Sistemul imunitar rămâne  ingnorant în ceea ce privește pericolul, iar virusul e liber să atace și să distrugă restul organismului.

Apoi Ebola începe un proces de multiplicare ultra-rapidă. De acum, cu greu mai poate fi oprit.

Virusul începe să infecteze organe, omorând interiorul celulelor și provocându-le explozia. Tot conținutul viral al acestora se varsă în sânge. Abia în acest moment, sistemul imunitar reacționează, „disperat” pentru că „realizează gravitatea situației”, dar este prea târziu. În loc să distrugă virusul, el ne sfârtecă trupul din interior. Și ne ucide.

Te-ar putea interesa și: