E valabil doar o săptămână! Ajutoare de la Guvern pentru micile afaceri

E valabil doar o săptămână! Ajutoare de la Guvern pentru micile afaceriVeniturile totale obținute de ONG-uri au fost de peste 21 miliarde de lei la finalul anului 2022. Sursa Foto: Facebook

Agenții economici care au avut de suferit în contextul crizei provocate de noul coronavirus au la dispoziție doar o săptămână ca să acceseze un program de finanțări nerambursabile, printr-un program inițiat de Ministerul Economiei.

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri lansează luni, 12 octombrie, de la ora 10.00, procedura de înscrierea pentru agenții economici interesați de programul „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”. Finanțarea este alocată prin schema de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020.

„Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri anunţă lansarea etapei de înscriere în cadrul măsurii 1 «Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile» din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19”, a informat Ministerul Economiei.

Cei interesați să acceseze acești bani se pot înscrie completând formularul de pe următorul link https://granturi.imm.gov.ro/auth/login. Acesta va fi activ până vineri, 16 octombrie 2020, ora 20.00.

Procedura de lucru privind introducerea solicitării pentru Schema de finanțare este accesibilă la link-ul http://www.economie.gov.ro/procedura-de-lucru-privind-introducerea-solicitarii-pentru-schema-1.

OUG 130/2020 propune finanțări nerambursabile pentru beneficiari a căror activitate a fost afectată de pandemia provocată de SARS-CoV-2 sau care au avut de suferit din cauza ordonanţelor militare pe perioada stării de urgenţă.

Sunt prevăzute microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară, în valoare de 2.000 de euro. Fondurile totale pentru acordarea de microgranturi ajung la 100.000.000 euro, din care 85.000.000 euro se alocă din fonduri europene, iar 15.000.000 euro din cofinanţarea de la bugetul de stat.

Cine beneficiază de finanțare

Pot beneficia de aceste finanțări întreprinderile mici şi mijlocii care fac dovada prin situaţiile financiare depuse că nu deţin salariaţi cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019; PFA, ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1 a OUG.

De asemenea mai au dreptul la aceste finanțări PFA/CMI, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza OUG nr. 43/2020.

Beneficiarii de microgranturi vor depune o declaraţie pe proprie răspundere prin care îşi vor asuma faptul că utilizarea microgranturilor în alte scopuri decât cele prevăzute de OUG atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News