Guvernul Bulgariei a aprobat vineri, 27 mai, planurile de aderare la zona euro până pe data de 1 ianuarie 2024, pe fondul îngrijorărilor din cadrul coaliției de guvernare privind lipsa unei analize detaliate a impactului acestei măsuri. Incertitudinea politică și cele trei alegeri de anul trecut au întârziat aprobarea planului elaborat după ce Bulgaria a fost admisă în mecanismul ERM-2 împreună cu Croația, o etapă obligatorie pentru aderarea la euro în 2020.
Bulgaria, cel mai sărac membru al Uniunii Europene, care deja și-a ancorat moneda lev la euro, s-a angajat să adopte moneda unică la cursul fix actual în anul 2024. Ministrul Economiei de la Sofia a explicat că imediat după aderarea țării la blocul comunitar european, a devenit clar că, la un moment dat, Guvernul va face acest pas major.
Guvernul de la Sofia vrea să adopte euro în 2024
„Bulgaria a adoptat deja, de fapt, euro prin intermediul acordului de consiliu monetar. Din cauza parității fixe, de exemplu, dacă vrem să creștem ratele dobânzilor, nu putem face acest lucru”, a declarat ministrul de finanțe Essen Vasiliev, într-o conferință de presă organizată la Sofia.
Planul adoptat vineri oferă băncilor și altor instituții de plată un calendar concret cu privire la modul în care va fi adoptată moneda euro, acesta fiind un prim pas tehnic, potrivit oficialului.
Socialiștii și partidul ITN, membri ai coaliției de guvernare formată din patru formațiuni politice, care susțin în principiu adoptarea euro, s-au opus aprobării planului cu pricina. Ei au spus că a existat o lipsă de analiză a băncii centrale cu privire la modul în care euro va afecta veniturile oamenilor și economia în ansamblu.
Socialiștii se împotrivesc: Nu este cazul astăzi
„De când am aderat la Uniunea Europeană, a devenit clar că vom adopta euro. Când ar trebui să se întâmple acest lucru depinde de noi. Trebuie să luăm o decizie în cunoștință de cauză și adecvată și nu este cazul astăzi”, a declarat liderul socialist și ministrul economiei, Cornelia Ninova.
Essen Vasiliev a spus că discuțiile din Parlament, unde trebuie aprobate modificările legale, trebuie să aibă loc în continuare, în paralel cu dezbaterile publice.
Bulgaria, care nu a arătat încă rezultate concrete în combaterea corupției, s-ar putea confrunta, de asemenea, cu provocări în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor nominale de aderare la zona euro.
Bulgaria este una dintre cele mai puțin îndatorate țări din UE, dar înregistrează un deficit bugetar de aproximativ 3% din 2020, în timp ce creșterile prețurilor la energie și alimente au împins inflația anuală la 14,4% în aprilie, în creștere față de 2008.