Vaccinări obligatorii? Nu ne compromit ele drepturile şi libertatea? Şi cum să ne raportăm la atitudinea premierului Tudose în acest domeniu? Nu trebuie să-l criticăm sever din nou? Sunt întrebările autorului DW, într-un articol dedicat celui mai mediatizat subiect din România
"Un caz în speţă s-a evidenţiat în dezbaterea despre vaccinuri. Care n-au ajuns la circa o jumătate de milion de copii români, deşi ministrul sănatăţii a avut insolenţa namaipomenită de a afirma că ar fi "rezolvat", chipurile, "problema din sistem". Culmea este însă că, în această speţă, chiar dacă mă abţin să flutur drapelul alb în faţa palatului Victoria, îmi pare foarte recomandabilă reţinerea faţă de pofta incriminării premierului actual. Care măcar are virtutea de a fi pus degetul pe rană, cartografiind contururile infernale ale unei tragedii naţionale.
La postul naţional de radio, el s-a pronunţat în favoarea vaccinării obligatorii a celor mici, spre a nu se mai pune în pericol şi "copiii nevaccinaţi, şi întreaga comunitate". Mihai Tudose a înţeles că în Europa şi America "peste 95% din copii sunt vaccinaţi". Şi că o Românie cu un procentaj de circa de 50%, e "departe de civilizaţie".
Reacţiile adverse nu s-au lăsat aşteptate. Un val de injurii, blesteme şi dejecţii s-au revărsat asupra lui. Într-un mobbing extensibil la rigoare la scară naţională, premierul s-a văzut convocat la vorbitor, invitat să-şi înghită cuvintele, chemat să admită că n-are decât obligaţii nu şi drepturi, somat să dispară din guvern dacă nu şi din peisaj şi osândit să se vaccineze public.
(...) Realitatea e că, raţional şi medical, nu există vreun dubiu că demersul preventiv al vaccinării salvează vieţi, iar accidentele provocate de administrarea injectată sau pe cale bucală de substanţe vaccinante tind, statistic, spre zero. Valoarea vaccinurilor în prelungirea vieţilor omeneşti şi evitarea mutilărilor provocate de poliomelită e deci incontestabilă. De ce atunci provoacă rezistenţe virulente?
Nu e normal ca părinții să refuze să delege autorităților răspunderea pentru sănătatea copilului? Nu e firească neîncrederea în capacitatea unui stat condus de penali şi neghiobi de a se îngriji de sănătatea publică? Nu se încalcă drepturile omului şi libertatea? Nu tocmai. Şi nu întru totul. Căci drepturile şi libertatea unuia se opresc acolo unde iscă moartea, mutilarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţii altuia. Iar statul şi autoritatea sunt necesare chiar şi când sunt defecte, dacă nu vrem să ne întreucidem.
Pernicios şi regretabil, în România ne idignăm de te miri ce. Dar nimeni n-a numărat încă victimele evitabile ale fobiei induse vinovat de campanii iresponsabile. De pildă pe cele ale fricii de vaccinul prevenind, să spunem, cancerul de col uterin. Or, lista unor similare campanii fatale e lungă.
Ce-i de făcut? Simplu. Să se investească în fine, eficient, dar nu prin nelibertatea cenzurii, în campanii de combatere a conspiraţionismelor, obscurantismului, propagandei totalitare, antioccidentale, antiamericane şi antisemite, secându-se în fine sosul în care se lăfăie cruciadele antivaccinuri.
Abia atunci am putea flutura drapelul alb", scrie pentru DW Petre M. Iancu
Recomandările noastre
