Sorana Cîrstea (locul 62 WTA) și-a început cu stângul aventura la turneul de tip Premier de la Eastbourne (Marea Britanie). Deși fusese eliminată încă din primul tur al calificărilor, de Su- Wei Hsieh (Taipei), locul 115 WTA, scor 6-7, 1-6, românca a reușit, totuși, să fie introdusă pe tabloul principal, din postura de „lucky loser”, în urma retragerii unor jucătoare.

Ieri, „Sore” s-a revanșat și a bifat prima victorie pe iarba de la Eastbourne, trecând fără emoții de rusoaica Katerina Siniakova (39 WTA), scor 6-3, 6-2, în primul tur. Astăzi, în turul secund, Cîrstea se va duela cu britanica Johanna Konta (5 WTA/foto mic), la două luni distanță de la întâlnirea precedentă, cea cu cântec de la Mamaia.

Meci suspendat 15 minute

În timpul meciului de Fed Cup, dintre cele două, Ilie Năstase (căpitanul nejucător al României) a iscat un scandal-monstru, fiind eliminat din arenă, după ce le-a înjurat atât pe Konta, cât și pe Anne Keothavong (căpitanul nejucător al naționalei britanice). Totul a avut loc la scorul de 2-1 pentru Sorana, în actul secund. Imediat după reluarea jocului, românca a făcut break-ul, dar Konta a apelat la un circ ieftin. Înjurată de spectatori, britanica a izbucnit în plâns, a plecat de pe teren, și nu a mai revenit decât după 15 minute. De aici, totul s-a rupt pentru Cîrstea și a cedat, în final, cu 2-6, 3-6.