Cînd eram mai tînăr şi aveam, ca să zic aşa, o funcţie executivă în presă, am participat, la invitaţia TVR, ca ziarist, alături de alţi lideri de opinie, la pe atunci faimoasele confruntări în perspectiva primului tur al prezidenţialelor.

 Ţin minte astfel că la prezidenţialele din 2000 am fost prezent şi la interviurile date de fiecare candidat despre ce va face şi ce va drege el dacă va ajunge preşedinte. Constituţia României, chiar aşa cum e ea, schizofrenică, delimitează clar prerogativele preşedintelui de cele ale premierului în domeniile financiar şi economic.

Preşedintelui îi revin prerogative de politică externă, de Siguranţă naţională, de arbitrare a relaţiilor între puteri. În nici un caz nu-i revin prerogative ţinînd de felul în care se alcătuieşte Bugetul, de creşterea sau scăderea preţurilor, de salarii, de taxe şi impozite. Aceste prerogative ţin exclusiv de Guvern, care, prin premier, supun măsurile financiare și economice examenului celui care e Stăpînul Guvernului: Parlamentul. Asta deoarece, în timp ce prerogativele de politică externă ţin de interesul naţinal, aflat deasupra partidelor, politicile financiar-economice ţin de programele cu care partidele se prezintă în alegeri.

Cu toate acestea toţi candidaţii din 2000 la prezidenţiale se concentrau pe chestiunile financiare şi economice. Dacă ajung preşedinte – zicea cîte unul – voi micşora preţul la alimentele de bază. – Cum o să faceţi? săream eu cu întrebarea, Constituţia nu vă dă prerogative în acest domeniu. – Voi trece în Strategia de siguranţă naţională – răspundea candidatul, chestiunea preţului la alimente de bază ca ţinînd de interesul naţional.

La acest răspuns, nu mai comentam nimic.

Pînă în 2008, cînd s-a transpus în practică nenorocita modificare Constituţională prin care alegerile prezidenţiale se ţin în ani diferiţi de cele parlamentare, în postdecembrism votul românilor era dat unui singur partid întruchipat de Guvern şi de Preşedinte. Un Emil Constantinescu, de exemplu, deoarece el îl pusese pe Victor Ciorbea premier din partea CDE, se putea implica în chestiuni precum Bugetul.

Într-un fel votul dat CDR fusese și votul dat lui Emil Constantinescu și invers, votul dat președintelui fusese și votul dat majorității parlamentare.

Capitalul electoral al președintelui depinde crucial de capitalul Guvernului.

De remarcat însă că în aceste chestiuni preşedintele se implica prin partidul din care făcuse parte, dat fiind că el era de facto şi liderul partidului de Guvernămînt. Coabitarea, începută cu preşedinţia lui Traian Băsescu, s-a anunţat din start ca un dezastru.

Cum în Constituţia din 1991 nu s-a luat în calcul coabitarea, prerogativele preşedintelui nu sînt clar delimitate de cele ale premierului. Cînd partidul de guvernămînt a fost cel al preşedintelui, ca în cazul Traian Băsescu – PDL - s-a înţeles de la sine că Preşedintele e un fel de superpremier.

Dar chiar şi atunci, preşedintele Traian Băsescu a evitat gesturi spectaculoase de autoritate precum chemarea premierului la raport.

Nu acelaşi lucru s-a întîmplat în Guvernarea Dacian Cioloş. Premierul, un soi de sfetnic al Preşedintelui, era chemat săptămînal la raport la Cotroceni. Nimeni nu s-a mirat.

Guvernul Dacian Cioloş fusese asumat de Klaus Iohannis drept Guvernul Meu.

Klaus Iohannis era de fapt premierul sau mai degrabă superpremierul.

În 11 decembrie 2016, Coaliţia PSD-ALDE a obţinut o majoritate zdrobitoare în Parlament. Guvernul acestei Coaliţii, condus de Sorin Grindeanu, lucrează la Buget, pe care urmează să-l prezinte Parlamentului.

Bugetul e o chestiune exclusivă a Majorităţii Parlamentare.

Nu de alta, dar el concretizează politica economică făgăduită de PSD-ALDE electoratului şi pentru care a primit un vot copleşitor. Cu toate acestea, miercuri, 11 ianuarie 2017, premierul Sorin Grindeanu şi ministrul de Finanţe au fost convocaţi la Cotroceni pentru a raporta lui Klaus Iohannis felul în care e conceput Bugetul pe 2017. Purtătoarea de cuvînt a Preşedinţiei, Mădălina fostă Puşcalău, a argumentat pe 9 ianuarie 2017 convocarea astfel:

„La discuţie va participa şi ministru de finanţe, Viorel Ştefan, preşedintele României vrea să afle direct de la premier care sînt planurile guvernului în legătură cu bugetul pe anul 2017. Este o discuţie necesară pentru că există foarte multe îngrijorări în legătură cu sustenabilitatea acestor măsuri şi efectele pe care le-ar putea avea asupra economiei”.

Citind şi recitind textul, un minim cunoscător al Constituţiei simte nevoia să-şi facă cruce.

Mai întîi pentru formularea funambulească există îngrijorări. Există îngrijorări din partea cui ? Din partea Mădălinei fostă Pușcalău? Din partea Răvășitoarei? Din parte amicului de table al lui Klaus Iohannis? Din cîte știm, îngrijorări a formulat PNL, dar aceasta e perfect explicabil. Ca partid de Opoziție, PNL își întemeiază politica pe contestarea măsurilor făgăduite de PSD în campanie pe motiv că ele nu sunt sustenabile economic.

E mai mult decît interesant că, dacă-i vorba de îngrijorări care să-l preocupe pe președinte, ele țin de dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, de loviturile de imagine pe care le primesc SRI și DNA, de Abuzurile Binomului. Sunt îngrijorări care țin de Siguranța națională, domeniul de care răspunde președintele.

Alegerile din 11 decembrie 2016 au fost cîştigate de PSD-ALDE cu un program economic pe baza căruia se va face Bugetul pe 2017.

Klaus Iohannis are un alt punct de vedere despre cum trebuie făcut acest Buget.

Şi anume că el trebuie să conţină măsuri de protecţie socială sustenabile din punct de vedere economic.

Din cîte ne amintim în 2014 Klaus Iohannis n-a cîştigat alegerile cu un program economic de austeritate.

Nici nu le-ar fi cîştigat cu acest program.

Şi atunci pe ce temei electoral şi mai ales constituţional cere el Guvernului un Buget de austeritate? pe nici un temei?

Mirosind că liderii PSD și ALDE se scapă de ei la gîndul unei crize politice, alimentate de Servicii ( tinerii frumoși și liberi s-au întors în cazărmi cu forțe proaspete după cîrnații de Sărbători), Klaus Iohannis ține să arate națiunii că el e Jupînul, chiar dacă PSD și ALDE au cîștigat parlamentarele.

Că preşedintele vrea să fie superpremier şi pentru Guvernul PSDALDE nu e nici o problemă. Klaus Iohannis vrea multe. Problema e că Sorin Grindeanu n-avea obligaţia să meargă la Cotroceni şi să dea socoteală lui Klaus Iohannis.

Şi cu toate acestea, Sorin Grindeanu l-a luat pe ministrul de finanţe şi s-a dus la Cotroceni pentru a da socoteală lui Klaus Iohannis.

Mai rău decît Emil Boc în raport cu Traian Băsescu.

Mai rău decît Dacian Cioloş în raport cu Klaus Iohannis.

Guvernul Dacian Cioloş a căzut tocmai pentru c-a fost Guvernul Meu al lui Klaus Iohannis.

Nu-i nimic.

I-a luat locul un alt Guvernul Meu: Cel condus de Sorin Grindeanu. Electoratul a mers la urne pentru a da un vot Guvernului PSD-ALDE?

Nu.

A mers la urne pentru a da un vot noului Guvern al Meu al lui Klaus Iohannis.

E totuşi o deosebire de Guvernul Meu Dacian Cioloş. În cazul Guvernului Dacian Cioloş, de dezastrul Superpremierului Klaus Iohannis a răspuns chiar Klaus Iohannis.

În cazul noului Guvern al Meu, de dezastru răspunde însă PSD!