După contestaţii, rata de promovare la titularizare este de 76,2%

După contestaţii, rata de promovare la titularizare este de 76,2%

Rata de promovare (note peste 5), înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/ rezervate din învăţământul preuniversitar din data de 15 iulie, după soluţionarea contestaţiilor, este de 76,26%, în creştere cu 2,41% faţă de rezultatele iniţiale (73,85%), a informat Ministerul Educaţiei.

Numărul total de contestaţii depuse, în zilele de 20 şi 21 iulie, a fost de 4.469 (21,82% din totalul lucrărilor). Dintre acestea, au fost admise 2.333 de contestaţii (52,20%): pentru 1.566 de lucrări notele au fost majorate, iar pentru 767 de lucrări notele au fost micşorate.

Ministerul Educaţiei precizează că în urma probei scrise au fost transmise spre evaluare lucrările a 20.570 de candidaţi. 92 de lucrări au fost anulate la centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs, astfel că numărul candidaţilor cu note a fost 20.478.

După soluţionarea contestaţiilor, 41 de candidaţi au obţinut nota zece, 8.039 de candidaţi (39,26%) au obţinut note între 7 şi 10, iar 7.536 de candidaţi (36,80%) au obţinut note între 5 şi 7. Din promoţia curentă, 35,86% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 şi 37,60% note între 5 şi 6,99. Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (49,27%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (20,45%)., informează www.agerpres.ro. La proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 23.793 de candidaţi. 3.187 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 27 de candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă, iar lucrările a 9 candidaţi au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/ inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/ inspecţia specială în profilul postului. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice, organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 şi 28 iulie.

Ne puteți urmări și pe Google News