După CELEBRA OAIE, Daea impune MODA ȘOSETELOR de lână! Prefectura Sibiu a făcut ANUNȚUL. Ce se va întâmpla cu sute de perechi

După CELEBRA OAIE, Daea impune MODA ȘOSETELOR de lână! Prefectura Sibiu a făcut ANUNȚUL. Ce se va întâmpla cu sute de perechi

După celebra oaie, statuia vie, așa cum a numit-o ministrul Daea, iată că șeful de la Agricultură a declanșat o altă operațiune: cea a șosetelor de lână! Ministrul Petre Daea și angajații Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au comandat peste 600 de perechi de ciorapi de lână din Tilișca. Pentru a plasa comanda, prefectul județului Sibiu, Adela Muntean, și consilierul ministrului Agriculturii, Ionuț Diaconeasa, au mers astăzi până în satul sibian.

”După ce, luna trecută, ministrul Petre Daea a cumpărat o pereche de șosete din Piața Țărănească de la Sala Transilvania Sibiu, colectivul ministerului a decis să cumpere ciorapi de lână pentru a-i dona unor cămine de bătrâni”, spun reprezentanții autorităților.

Prefectura Sibiu a anunțat deja că 680 de perechi de șosete de lână au plecat spre București, urmând să ajungă la bătrânii din zonele mai sărace ale țării, înainte de Crăciun, potrivit turnulsfatului.ro.

„Felicit colectivul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru frumoasa inițiativă, care sprijină producătorii locali și aduce un strop de bucurie celor sărmani. I-am mulțumit domnului ministru Petre Daea pentru susținerea permanentă pe care o oferă Mărginimii Sibiului și județului Sibiu”, a declarat prefectul Adela Muntean.

Ne puteți urmări și pe Google News