„Dumnezeu a fost milos și a făcut o minune pentru Ionela Prodan și fiicele ei”
- Sandra Săl ăgean
- 20 aprilie 2018, 00:00
După multe chinuri, artista de muzică populară Ionela Prodan a murit, luni, 16 aprilie, într-o rezervă a spitalului Elias. Boala nemiloasă de care suferea, cancer pancreatic, a fost imposibil de tratat, iar medicii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i alina suferința în ulimele ei zile. Joi, 19 aprilie, renumita cântăreață a fost înmormântată la cimitirul Bellu, unde fiicele ei i-au construit un adevărat altar, pe care l-au udat cu lacrimi.
Despre Ionela Prodan familia și apropiații spun că a fost o femeie foarte credincioasă și că mereu găsea timp pentru rugăciune și pentru a-și spăla păcatele prin gesturi de milostenie față de cei loviți de soartă. Când a aflat că e bolnavă, deși fiica ei, Anamaria, nu i-a spus cât de gravă e situația, femeia a spus unei persoane foarte apropiate că se roagă la Dumnezeu să nu o ia până când toate lucrurile sunt așezate și împăcate.
Nu se gândea la averi, ci la suferința fetelor ei, în special a Anei, pe care o vedea din ce în ce mai măcinată de griji și care, deși încerca să ascundă adevărul, mereu avea ochii înlăcrimați.
Un amănunt surprinzător și neștiut până acum este că medici originari din Craiova sau asistente care au copilărit cu muzica ei au plâns atunci când femeia s-a stins. Cadrele medicale ne-au făcut mărturisiri emoționante: „Dumnezeu a fost milos și a făcut o minune pentru Ionela Prodan și fiicele ei. A ținut-o în viață mai mult decât s-ar fi așteptat oricine și nici în cărțile medicale nu găsești consemnată o asemenea situație. A mai trăit cât să-și împace fetele cu ideea că drumul ei pe această lume s-a încheiat”, au spus cei de la spital.
„Anamaria a plâns până nu a mai avut lacrimi și până a amorțit. Când i s-au oprit lacrimile a murit și mama ei”, au completat ele. Anamaria Prodan Reghecampf și-a înmormântat și socrul, la sfârșitul lunii martie. Hary Reghecampf avea tot 70 de ani, ca și Ionela Prodan, și suferise în anul 2015 un atac cerebral care îl lăsase paralizat.
Artista și-a dorit „Steaua României”
Anamaria își dorește ca mama ei, Ionela Prodan, să fie medaliată postmortem pentru meritele ei cu ordinul „Steaua României”.
Cântăreața de muzică populară nu a reușit să primească această distincție, deși a fost propusă și a făcut demersuri în acest sens. Anamaria Prodan spune că a fost o mare dorință a mamei ei și că va face tot ce se poate ca președintele Klaus Iohannis să acorde Ionelei Prodan cea mai înaltă distincție oferită de statul român. „Mama a cerut doar o decorație, era mândră de România. Ea își arăta diplomele și medaliile tuturor, nu vreau nimic decât s-o vad că pleacă în mormânt ca o regină, pentru că mama mea a fost o regină și un bun național”, a spus Anamaria la Antena Stars.
Vedete și îmbulzeală la cimitir
Nume sonore din lumea mondenă, dar și personalități ale muzicii populare au fost prezente la ceremonia de înmormântare a Ionelei Prodan. Elena Merișoreanu, Maria Dragomiroiu, Silviu Prigoană, Gigi Becali, prințesa Lia, Andreea Tonciu şi Denisa Nechifor cât și fotbaliști renumiți au fost printre primele personaje cunoscute care au intrat în capelă să-și ia rămas bun de la artistă. Un moment mai puțin plăcut a fost atunci când familia Prodan a încercat să dea de pomană câteva CD-uri cu muzica artistei. Ceea ce se voia a fi un gest frumos, s-a transformat într-o îmbulzeală cu scandal între curioși și a fost necesară intervenția bodyguarzilor aduși de Anamaria.