Ce vedetă de la Hollywood îşi lansează o piesă de teatru la Timişoara

Ce vedetă de la Hollywood îşi lansează o piesă de teatru la Timişoara

O vedetă de la Hollywood vine să vadă un actor de la Timişoara. Celebru pe platourile de filmare hollywoodiene, actorul Nick Mancuso ajunge vineri la Timişoara ca să vadă cum prezintă Teatrul Naţional din oraşul de pe Bega piesa sa pentru un singur actor.

Vineri, 26 octombrie,  de la ora 19.00, va avea loc premiera spectacolului "Dumnezeu e un mafiot", de Nick Mancuso. Autorul, actor de Hollywood, scriitor şi producător, va fi în sală la monodrama jucată, în premieră, de actorul Doru Iosif. "Dumnezeu e un mafiot" spune povestea unui om al străzii, alcoolic, care, în seara de Ajun, se crede Dumnezeu. "Povestea se construieşte în flash-uri din diverse vieţi care ar putea sau nu fi reale. Să fie oare vagabondul nostru Dumnezeu? Să fie oare Iov, personajul biblic care a trebuit să-şi dovedească tăria credinţei într-un mod atât de dramatic? Dincolo de toate aceste întrebări,  este o minunată poveste despre compasiune şi despre responsabilitate", precizează secretarul literar al Naţionalului timişorean, Codruţa Popov.

Actor de teatru şi film, scenarist, Nick Mancuso este, de asemenea, binecunoscut în mediile culturale americane şi canadiene ca scriitor, profesor, artist plastic şi producător. Premiat cu cele mai importante distincţii artistice din Canada, laureat la New York Film Festival pentru filmul "The Last Gamble", Nick Mancuso a colaborat de-a lungul timpului cu mari personalităţii ale literaturii şi teatrului, cum ar fi Tennessee Williams, Israel Horowitz sau Michael Ondajtee.

Ne puteți urmări și pe Google News