S-a iubit cu Panait Istrati, a trăit 14 ani cu gelosul Ion Vinea, pentru ca, la vârsta de 45 de ani - încă ispititoare -, să-l ia de bărbat pe orgoliosul Petru Dumitriu, autorul volumului „Cronică de familie” și bărbat tânăr, cu 24 de ani mai mic decât ea. Vă prezentăm, mai jos, povestea de viață a scriitoarei Henriette Yvonne Stahl, istorioară oferită de maestrul portretelor oamenilor de cultură, criticul literar Paul Cernat.

Pe 9 ianuarie 1900 s-a născut la Saint-Avold, în Lorena, Henriette Yvonne Stahl (moartă la București de cord, pe 25 mai 1984).

Provenea dintr-o familie francobavareză care a întemeiat o dinastie culturală românească. Tatăl, Henri(c) Stahl (1877-1942), debutat la Moftul român cu sceneta Furtună conjugală, a fost nu doar un expert stenograf și paleograf cu contribuții în domeniu, ci și un scriitor inovativ în „romanul astronomic” Un român în Lună (1914), un recuperator bonom al memoriei recente a Bucureștilor (Bucureștii ce se duc, 1910), autor de schițe umoristice, memoriale de călătorie și ghiduri turistice, dar și de însemnări in perioada Primului Război Mondial (Spion, Cu Parlamentul în U.R.S.S. 1916-1918).

Soția sa, Blache Alexandrine-Boeuve, a avut, dintr-o primă căsătorie, un fiu (Gaston Boeuve) devenit, sub numele Șerban Voinea, teoretician și ideolog al socialdemocrației românești interbelice, emigrat după instaurarea sovietizării. Fiul mai mic al cuplului, sociologul austromarxist Henri H. Stahl (1901-1991), fondator al Asociației Criterion, a fost - alături de Dimitrie Gusti - principala figură a sociologiei românești moderne, cu influență internațională (Daniel Chirot etc.), eseist și memorialist relevant, important intelectual de stînga.

 

După „aventura” Panait Istrati, urmează 14 ani de amor cu Ion Vinea

Absolventă de Conservator, tînăra Henriette debutează literar sub auspiciile lui Ibrăileanu, prin romanul realist-rural Voica (1924). Recomandat și de Iorga (probabil ca alternativă la „Ion” al lui Rebreanu), romanul, cu o intrigă de familie dublată de lupta pentru pămînt, a impresionat prin cruzimea lucidă a perspectivei și a impus o eroină-țărancă independentă și voluntară (sub presiunea realismului socialist, va fi continuat și amplificat în 1966). Volumul de nuvele Mătușa Matilda (1931) abandonează mediul rural în favoarea celui citadin, nu și intrigile crude de familie, unde prozatoarea dovedește inventivitate psihologică.

În 1933, după o aventură cu Panait Istrati, devine (vreme de 14 ani) partenera gelosului coureur Ion Vinea (fiica adoptivă a acestuia și a viitoarei sale soții, Elena Oghină, se va numi Voica...), ceea ce explică slaba frecventare de către Henriette Yvonne Stahl - o frumusețe aristocratică - a cenaclului Sburătorul. Adevărul e că, între scriitoarele noastre interbelice, Henriette Yvonne Stahl nu datorează mai nimic Hortensiei PapadatBengescu, fiind în schimb marcată de dostoievskianism.

La 50 de ani, s-a măritat, din interes, cu Petru Dumitriu

După despărțirea de Vinea, frumoasa femeie de aproape 50 de ani se mărită cu Petru Dumitriu, de două ori mai tînăr, suferind persecuțiile regimului comunist după emigrarea în Occident a acestuia (1960). Arestată, șantajată, se va apăra cu succes. Ulterior, Vinea e acuzat de a fi scris, în parte, ca ghostwriter, Cronica de familie. Confesiuni relevante despre subiect întîlnim în autobiografia-dialog realizată spre sfîrșitul vieții în colaborare cu jurnalista Mihaela Cristea și apărută postum, în 1996.

Un amor lesbian tulbure, primul roman valoros

Henriette Yvonne Stahl încearcă să se reinventeze în cazuist-eroticul și obsesionalul Steaua robilor (1934), dar dă cel mai bun roman abia în 1941, prin dostoievskianul Între zi și noapte: un amor lesbian tulbure, complicat cu narcomanie și o dramă atroce de familie, se deschide către o halucinantă atmosferă gotică, decrepită, bîntuită de spectre, monștri și traume obscure (victimă a unui viol patern, partenera erotică a Anei Stavri, Zoe Mihalcea-Vrînceanu, sfîrșește sordid iar scheletul ei ajunge obiect de studiu la Medicină).

 

Personaje din viața reală devin eroi de carte

Alter ego-ul Ana Stavri se află și în centrul romanelor Pontiful (1972) și Drum de foc (1981), prefigurat de tribulațiile psiho-erotice din post-balzacianul Marea bucurie (1947). Prea marcat de speculațiile spiritualist-ezoterice și metempsihotice (la care ajunsese prin Vinea), Pontiful seduce și azi prin figura „vindecătorului” hipnotizator Ara Surenian, personaj cu model armean real (Levon Mirahorian) care-o duce pe Ana la dependență maladivă; un alt erou, sculptorul Filip, îl are ca model pe Petru Dumitriu.

 

A scris (și) direct în franceză

Ultimul roman, Drum de foc, explorează „tenebrele” unui amor anterior. Adaptat calapoadelor umanismului socialist este Fratele meu, omul (1965) sau Nu mă călca pe umbră (1969). În 1975 a publicat la Paris (direct în franceză) romanul Le Temoin de l’éternité. Și-a adunat într-un volum neglijabil (Orizont, 1970) poemele scrise între 1940-1967. Îi datorăm și traduceri-reper din John Galsworthy, Emily Brontë și, via franceză, prima versiune românească din Istoria lui Genji a japonezei Murasaki Shikibu. O prozatoare importantă, care nu are încă locul meritat.