Duminica Tomii - necredință sau triumful credinței?

Duminica Tomii - necredință sau triumful credinței?Sursă Youtube

Duminica din Săptămâna Luminată este dedicată unui episod biblic care l-a avut în centrul atenției pe Apostolul Toma. În popor, s-a insistat pe legenda lui „Toma necredinciosul”. Dar oare de ce trebuie să fim atenți la aspectul legat de „Duminica Tomii”?

Toma cere să atingă rănile lui Hristos

La o săptămână de la Înviere, nu toți Apostolii apucaseră să Îl vadă pe Mântuitor după Învierea din Morți. Unul dintre ei fusese Apostolul Toma, cel care a spus că va crede dacă va atinge coasta împunsă de suliță și rănile de cuie din palmele Mântuitorului.

Hristos a apărut în Duminica următoare Învierii în mijlocul Apostolilor și i-a satisfăcut Apostolului Toma curiozitatea. Atunci, Hristos ar fi spus că sunt fericiți aceia care au crezut ceea ce nu au văzut, iar Toma va crede după ce a văzut.

Toma reapare în discuție cu ocazia Adormirii Maicii Domnului

Apostolul Toma nu se afla alături de Apostoli nici când a murit Maica Domnului. A aflat ulterior și, la ceva timp după punerea Maicii Domnului în mormânt, a cerut să fie deschis mornântul pentru a o vedea și el pentru ultima dată. Cu această ocazie, s-a văzut că mormântul era gol, trupul Maicii Domnului fusese ridicat la Cer și interiorul răspândea un miros foarte plăcut.

Dacă nu era Toma, oare ar fi aflat Apostolii minunea săvârșită? În mod cert, da, însă, nu știm în care context. Așadar, Toma apare în două contexte diferite și revelațiile pe care le are clarifică lucruri fundamentale: Mântuitorul a avut Înviere în Trup iar trupul Maicii Domnului s-a ridicat la cer. Sfântul Apostol Toma va suferi moarte martirică în data de 3 iulie 72, undeva pe teritoriul Angliei de astăzi.

Toma de Aquino  și  „liberul arbitru”

Tona de Aquino (1225-1274) moare așadar la puțin peste 1202 ani după Apostolul Toma.  El a fost un călugăr dominican, „doctor al Bisericii”, filosof, teolog. În opera sa, el a instituit ideea că există „liberul arbitru” (liber arbitrium). Acest element reprezintă, în concepția sa,  capacitatea fundamentală a naturii umane care se situează la intersecția dintre  intelectul omului și voința sa.

Adică, în concepția acestui filosof care poartă exact numele Apostolului Toma, voința tinde către „bine”, dar intelectul este cel care identifică „binele real”. Credința omului îi întărește voința, slăbită de păcatele sale, iar „liberul arbitru” îi deschide calea spre moralitate. Evident, libertatea umană, susține Toma de Aquino nu intră în contradicție cu Providența.

3
1
Ne puteți urmări și pe Google News