CONCERT. Cântăreaţa galeză Duffy, în vârstă de 25 de ani, autoarea hiturilor „Mercy” și „Warwick Avenue” și câștigătoare a trei Premii Brit Awards și a unui Grammy, va cânta în premieră pentru publicul român pe 26 iunie, pe plaja H2O din Mamaia, informează organizatorii.
Concertul face parte din seria evenimentelor muzicale Orange PrePay Party. La un an de la lansare, Duffy se bucură de aprecierea criticilor muzicali și a fanilor din întreaga lume, albumul său, „Rockferry”, fiind vândut în peste 5,5 milioane de exemplare.
Recomandările noastre