DUBLU ATENTAT TERORIST. A vizat o COMPANIE BRITANICĂ. Cel puțin ZECE MORȚI

DUBLU ATENTAT TERORIST. A vizat o COMPANIE BRITANICĂ. Cel puțin ZECE MORȚI

Un nou atentat terorist a avut loc miercuri în Kabul. În urma atacului, cel puțin zece persoane și-au pierdut viața. Cei care au revendicat atentatul au vizat o companie britanică.

Cel puţin zece persoane au fost ucise într-un dublu atentat revendicat de talibani care a avut loc miercuri în estul capitalei Kabul şi care a vizat o companie de securitate britanică, potrivit unui bilanţ al autorităţilors. .

„Există zece morţi şi 19 răniţi au fost evacuaţi”, a declarat pentru AFP şi DPA purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wahid Majroh. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a confirmat bilanţul, fără a putea indica naţionalitatea victimelor. 

Potrivit unui oficial al Ministerului de Interne citat de Reuters, un număr necunoscut de atacatori înarmaţi au intrat în sediul grupului de securitate britanic G4S şi se luptă cu forţele de securitate, după ce în primă fază o maşină capcană a explodat în apropierea clădirii. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform DPA, poliţia a izolat zona, iar echipaje de prim ajutor au fost deplasate la locul atacului, scrie Antena3.