Drumul spre sudul litoralului, "pavat" cu aglomeraţie, nervi şi... gropi

Drumul spre sudul litoralului, "pavat" cu  aglomeraţie, nervi şi... gropi

În vârf de sezon estival toate drumurile duc spre mare. Pentru prima dată în această vară şi în premieră după 20 de ani, staţiunile din sudul litoralului sunt ocupate în proporţie de 100%, spun hotelierii.

Până să ajungă însă spre Mangalia, turiştii trec printr-un adevărat calvar. Pe DN39, Constanţa -Mangalia se circulă bară la bară.

Inainte de sensul giratoriu de la Agigea, în care se varsă traficul dinspre Autostrada 2 şi dinspre Constanţa, pe DN 39, se creeză blocaje, maşinile încetinesc şi aşteaptă în coloane de câţiva kilometri, din cauza priorităţii de stânga. Odată trecute de sensul giratoriu, un alt blocaj se formează înainte de podul de peste Canalul Dunăre Marea Neagră  de la Agigea unde se circulă cu restricţii de viteză din cauza lucrărilor la structura de rezistenţă. E nebunie, nervi, claxoane, maşini cu motorul încins, trase pe dreapta. Drumul de 12 kilometri de la ieşirea din Constanţa până la ieşirea din Eforie Nord, este parcurs în mai bine de o oră şi jumătate.

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale recomandă folosirea rutelor alternative pe drumurile judeţene din Constanţa pentru a ajunge de la A2 spre sudul litoralului. Variantele de descărcare şi fluidizare a traficului din sectorul Medgidia spre sudul litoralului, sunt folosite mai mult de localnicii care cunosc judeţul. Însă până şi ei sunt nevoiţi să circule cu mare grijă, pe o porţiune de 4 km din cei 12 ,ai drumului judeţean 392 Amzacea-Pecineaga, care arată ca după bombardament . Asta în condiţiile în care DJ 392 a fost modernizat de Consiliul Judeţean Constanţa în noiembrie 2011, cu suma de 30.550.400 lei.

 Un reprezentant al firmei gălăţene Vega, care lucrează acum la decopertarea porţiunii distruse, spune că , "aşteptăm o soluţie de la proiectant, s-au luat probe de asfalt, nu ştiu mai mult". Consiliul Judeţean Constanţa, nu comentează.

Ne puteți urmări și pe Google News