Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Drum lung spre victorie!
VIDEO

Drum lung spre victorie!

O venerabilă baladă engleză începe cu declarația: "Este lung drumul până la Tipperary/Mai avem mult de mers". În 1914, coloane de infanteriști de la Rangers Connaught au făcut cunoscut popularul cântec mai întâi în armata britanică, apoi pe întreg Frontul de Vest. Corespondentul Daily Mail, George Curnock, care era în concediu, a fost martorul și raportorul celor văzute la soldaților irlandezi care au defilat și au cântat în Boulogne pe 13 august 1914 cu prilejul debarcării.

Marșul a devenit apoi cântecul emblematic și nemuritor al Marelui Război (spre deosebire de majoritatea soldaților care l-au cântat) pentru că povestea lui a fost transmisă prin ”cablu” în toate părțile lumii și în curând versurile melodiei au fost retipărite în ziare, inclusiv în cele din Australia. Militarii făceau parte din „The Devil’s Own” un regiment de infanterie irlandez al armatei britanice. A fost unul din cele mai populare cântece printre militarii din cel de-al Doilea Război Mondial cu excepția poate a lui „Lili Marleen” De ce am început amintind de acest moment? Pentru că situația din Ucraina este departe de a se apropia de un final. 

Previziuni despre război

Occidentul trebuie să planifice un conflict prelungit cu Rusia. Armata ucraineană a surprins pe toată lumea cu capacitatea sa de a apăra țara și chiar de a recuceri o bună parte din teritoriul pe care l-a pierdut la începutul războiului. Dar expulzarea trupelor ruse de pe tot teritoriul său, inclusiv din Crimeea, va fi extrem de dificilă dar nu imposibilă, chiar și cu un ajutor militar occidental mai mare. Ce ar însemna acest lucru? Prăbușirea apărării rusești întărite și riscul declanșări oricând a unui război direct între NATO și Rusia, un scenariu apocaliptic pe care nimeni nu și-l dorește.

În ceea ce privește negocierile, președintele rus Vladimir Putin nu este pregătit să renunțe la visul său imperial de a controla Ucraina. Și mai greu este să convingi guvernul ucrainean să cedeze teritorii unei forțe de ocupație brutale în schimbul unei păci incerte sau chiar a unui armistițiu de tip coreean. Ce va fi? Un război prelungit, care va măcina trupele, război care devine treptat înghețat de-a lungul unei linii de control pe care nici una dintre părți nu o acceptă dar care este volatilă și care se schimbă în permanență în funcție de numărul de militarii și de echipamentele militare care sunt introduse în luptă. Fiecare fază a conflictului – încercarea inițială și eșuată a Rusiei de a cuceri Kievul, bătăliile de artilerie din regiunea Donbas de est, reluarea de către Ucraina a Harkovului în nord și a Hersonului în sud – a adus în luptă armamente tot mai sofisticate și tot mai mulți militari.

Ceea ce a început ca o aprovizionare ad-hoc de arme de calibru mic, muniție și arme de apărare cu rază scurtă a devenit astăzi un torent de sisteme de precizie cu nume și acronime marțiale – Switchblades (drone sinucigașe), HAWKS (rachete de medie altitudine), HIMARS (lansatoare de rachete multiple), HARMS (rachete antiradar), HARPOON (rachete sol-navă), NASAMS (sistem de apărare aeriană la sol cu rază scurtă și medie), Archer (tun autopropulsat de155 mm Suedia) și acum PATRIOT. Sistemul Patriot, folosit pentru prima dată în luptă în timpul Războiului din Golf pentru a elimina rachetele Scud irakiene, este de departe cea mai importantă piesă în angrenajul războiului (vor fi 2 bucăți -SUA și Germania) și se bazează pe un radar sofisticat pentru a urmări amenințările care apar (la distanță de 100 km și ”achiziționează” 50 de ținte), inclusiv rachete de croazieră și balistice, și lansează rachete cu rază lungă de acțiune pentru a le intercepta.

Pentagonul plănuiește să aducă militari ucraineni în Statele Unite pentru instruire/antrenament cu privire la operarea sistemul de apărare antirachetă Patriot. Antrenamentul/instruirea va avea loc la Fort Sill, o bază militară extinsă care acoperă aproximativ 376 km/p la sud-vest de Oklahoma City. Baza găzduiește programul de antrenament al armatei americane pentru sistemele Patriot de apărarea antirachetă și un alt curriculum conceput pentru a preda personalului american manevrele de artilerie de câmp. Generalul Patrick Ryder, a declarat reporterilor că antrenamentul pentru sistemul Patriot va pregăti aproximativ 90 până la 100 de soldați ucraineni pentru a „opera, întreține și susține” sistemul defensiv prin instruire care va dura „câteva luni”.

Acesta este același număr necesar pentru a opera o baterie Patriot, care include de obicei opt lansatoare, fiecare capabil să transporte între patru și 16 rachete gata de tragere, în funcție de tipul de muniție.  

Lupta pentru noi echipamente!

Pregătirile și expedierea timpurie a unor arme defensive a fost îngreunată de reticența comandanților militari ucraineni de a-și împărtăși propriile planuri cu Pentagonul. Generalul de armată Mark A. Milley, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, a vorbit în mod regulat cu omologul său ucrainean, generalul Valeri Zaluzhni, dar nu a ajuns prea departe cu informațiile în zilele și săptămânile premergătoare invaziei.

Acum „Ne-am făcut temele”, a spus Oleksii Reznikov, Ministrul Apărării al Ucrainei. După ce au studiat informațiile disponibile public despre arsenalul SUA, ucrainenii au ajuns la concluzia că Pentagonul avea un surplus de avioane A-10, aeronava de atac subsonică îmbătrânită, cunoscută sub numele de Thunderbolts. „Pot livra bombe mai grele și le putem folosi împotriva coloanelor de tancuri [rusești]”, a spus el. Problema avioanelor este încă în discuție pentru următoarele niveluri de tehnică militară pe care Occidentul le-ar putea livra. Referitor la tancuri poveste este mai complicată scrie presa occidentală. ”Cu toate acestea, administrația Biden ar putea fi în continuare reticentă în a trimite tancuri Abrams, din cauza pregătirii și logisticii semnificative pe care aceste vehicule le implică”, scrie Politico.

Întreținerea acestora pe front va fi o provocare, mai ales în lipsa unei rezerve de piese. De asemenea, o divizie de tancuri poate consuma peste două milioane de litri de combustibil pe zi (în jur de 160 de tancuri), ceea ce ar putea încetini capacitatea de mișcare a trupelor Ucrainei. Cerințele logistice ale vehiculelor Bradley „sunt mult mai puțin împovărătoare decât, să zicem, cele asociate cu un M1 Abrams”, a declarat unul dintre oficialii americani de la Pentagon. „M1-urile noastre ar fi o povară logistică pe care nu am vrea să o punem pe umerii (Ucrainei) până când ei și noi nu suntem siguri că sunt pregătiți”, a spus acesta.

Cu toate acestea, generalul în rezervă Frederick Benjamin Hodges (fost comandant al US Army Europe) a declarat că provocarea legată de instruire și logistică este „o problemă care poate fi rezolvată” dacă SUA încep să instruiască forțele ucrainene cu privire la aceste sisteme acum. „Lăsați Ucraina să aleagă 100 de tanchiști care au experiență în mecanica tancurilor și să îi trimită acolo unde SUA au tancuri Abrams, în Polonia, sau să îi trimită la Fort Benning, în Georgia, unde este școala de blindate, și să înceapă să învețe acum”, a spus el conform Washington Post. Pentru a înțelege mai bine complexitatea unei brigăzi americane să vedem o variantă de compunere: 87 tancuri Abrams, 152 Bradley IFV (vehicul de luptă al infanteriei americane), 18 M109 (obuzier cu autopropulsie cu tun 155 mm) și 45 vehicule M113 (vehicul de transport pe șenile al infanterie).

Costul operațional pentru aceste sisteme de luptă este de 66.735 USD pe milă (1,6 km). Raza de acțiune a lui Abrams limitează brigada la 330 km (205 mile), necesitând combustibil la fiecare 12 ore. Multe dintre aceste echipamente le găsiți în Ucraina armat lor fiind aproape de nivelul echipării unei armate NATO. După mai bine de 10 luni de lupte sângeroase, vehiculele din epoca sovietică ale Ucrainei (inclusiv cele 200 de tancuri T-72 din Cehia și Polonia) au fost încet distruse și avariate, potrivit trupelor ucrainene și a unui oficial american de la Pentagon. Deocamdată sunt numai discuții referitoare la tancuri. Marea Britanie are în vedere să furnizeze Ucrainei câteva tancuri Challenger 2. Este pentru prima dată când o țară occidentală a indicat că ar putea furniza mijloace de lupta grele Kievului în războiul împotriva Rusiei.

Nu a fost luată nicio decizie finală de către Downing Street 10 dar realitatea este că Marea Britanie, cu o flotă totală de 227, are o aprovizionare mică în comparație cu ceea ce este fabricat de Germania și SUA. Un raport inițial de la Sky News sugera că Marea Britanie se gândește să furnizeze aproximativ 10 Challenger 2, doar o fracțiune din cele 300 de tacuri, pe lângă cele 600-700 de mașini de luptă ale infanteriei, pe care Kievul le dorește, deoarece încearcă să construiască o forță mecanizată în căutarea victoriei. Există aproximativ 2.000 de tancuri Leopard 2 în serviciu în Europa, în 13 țări diferite, dar pentru că au fost fabricate inițial în Germania, este necesară aprobarea Berlinului dacă vor fi reexportate în Ucraina.

Polonia a declarat că va trimite 14 tancuri Leopard 2 de fabricație germană în Ucraina, a anunțat miercuri președintele Andrzej Duda în cadrul unei întâlniri cu președinții Lituaniei și Ucrainei în orașul Lvov din vestul ucrainean. „O companie de tancuri Leopard va fi predată ca parte a construcției coaliției”, a spus Duda miercuri 11 ianuarie 2023, și a remarcat cu o aparentă doză de optimism: „Vrem să fie o coaliție internațională”. Principalul factor de decizie este Germania; fără aprobarea Berlinului, această declarație va rămâne doar atât – o declarație. Ucraina speră că o mișcare pozitivă a Regatului Unit si a Poloniei ar putea ajuta Germania să urmeze exemplul, mai târziu în această lună, cu tancurile sale de luptă Leopard 2.

Măsuri temporare de echipare

Tancurile din Ucraina vor fi înlocuite parțial de noile vehicule militare livrate de Franța (AMX-10), Germania (Marder) și SUA (Bradley). Dar dacă acestea nu sunt trimise în număr mare, recentele adăugări de blindate vor schimba probabil puțin echilibrul de pe câmpul de luptă dar se vor adăuga la sarcina logistică în creștere a Ucrainei, deoarece mecanicii ucraineni se luptă cu o flotă diversă de vehicule, fiecare având propriile cerințe de piese și muniție.

Trioul de vehicule nu sunt primele vehicule blindate trimise de Occident în Ucraina, dar sunt, fără îndoială, cele mai avansate, ocupând o categorie de mașini de război care nu sunt chiar tancuri dar care pot transporta și trupe. Bradley (Infantry Fighting Vehicle/Cavalry Fighting Vehicle) se situează undeva între un tanc tradițional și un transportor blindat, dar nu este un tanc de luptă principal. Ele vin cu 500 de rachete antitanc TOW și 250.000 de cartușe de muniție de 25 mm, dar nu sunt la fel de capabile precum tancul american M1 Abrams. Bradley are un tun de 25 mm montat pe o turelă rotativă deasupra carenei vehiculului, așa că este adesea confundat cu un tanc. O mitralieră de 7,62 milimetri este montată pe turelă, împreună cu 2 lansatoare pentru racheta BGM-71 TOW.

Statele Unite au furnizat deja Ucrainei 1.500 de rachete antitanc TOW, anunțând transferul ca parte a unui pachet de ajutor de 775 de milioane de dolari pe 19 august 2022. Marder-ul pe care Germania îl va trimite Kievului este un vehicul blindat de luptă asemănător cu Bradley-ul american. Este un vehicul pe șenile, înarmat cu un tun de 20 mm și o mitralieră de 7,62 mm, dar nu dispune de puterea de foc suplimentară a sistemului de rachete TOW al lui Bradley. Marder are, de asemenea, un echipaj format din trei oameni și spațiul necesar pentru a transporta 5-6 infanteriști, la viteze similare cu cele ale Bradley. Germania va furniza Kievului în jur de 40 de bucăți Marder. AMX-10 RC este un sistem foarte mobil, pe roți, dotat cu un tun puternic GIAT 105 mm, montat pe turelă.

Este neclar câte vehicule va trimite Franța, deocamdată. AMX-10 este un transportor pe roți care are un blindaj ușor, dar este foarte mobil și are o putere mare de foc. A fost folosit ca vehicul de recunoaștere și ca „ucigaș de tancuri” de către forțele franceze în trecut, iar manevrabilitatea și viteza sa ridicată – până la 85 de kilometri pe oră – ar permite Ucrainei să lovească puternic și rapid în timpul confruntărilor de mică amploare. Totuși, blindajul său relativ ușor reprezintă un dezavantaj împotriva tunurilor grele rusești, ceea ce face ca viteza lui să fie cheia, într-o confruntare. 

Doctrina care nu există!

Civilii nu vorbesc prea mult despre doctrina militară, dar militarii știu cât de importantă este aceasta. Doctrina este conceptul intelectual care guvernează pregătirea și echiparea forțelor militare. Creionați doctrina corectă și trupele au un avantaj major în luptă. Înțelegeți greșit și au un dezavantaj major, posibil de netrecut. Este ceea ce au făcut rușii acum în Ucraina. Armata Statelor Unite a înțeles-o foarte bine înainte de războiul din Golf din 1991.

Doctrina sa ”AirLand Battle”, adoptată în 1982, a anticipat operațiuni rapide ale forțelor terestre susținute de forțele aeriene folosind muniții ghidate de precizie. Armata SUA plănuise să lupte un astfel de conflict pe câmpiile Europei împotriva Armatei Roșii, dar s-a dovedit ideal pentru a lupta în deșerturile Arabiei împotriva armatei irakiene echipate de sovietici. Rezultatul a fost unul dintre cele mai cumplite conflicte asimetrice din istoria militară modernă. Armata rusă nu s-a descurcat la fel de bine luptând cu armata ucraineană. De fapt, efortul de război rusesc a fost un studiu în inaptitudine.

Există multe explicații pentru performanțele de luptă sumbre ale rușilor, inclusiv moralul scăzut și conducerea proastă, dar o parte din eșecul lor poate fi atribuit deficiențelor doctrinei lor militare. Doctrina este și mai importantă pentru ruși decât pentru militarii occidentali, deoarece armata lor este atât de rigidă în operațiunile sale și atât de dependentă de ordinele ofițerilor superiori. Rușii luptă ca „la carte” (adică după cărțile lor de doctrină militară). Problema este că folosesc cartea greșită.  În mod ironic, actuala doctrină militară rusă este cunoscută sub numele de „apărare activă”, având același nume ca doctrina armatei SUA înainte de adoptarea AirLand Battle. O lucrare pregătită în 2021 de un think tank, Centrul pentru Analize Navale (CNA), pentru Comandamentul European al SUA arată cum această doctrină a lăsat armata rusă nepregătită pentru invadarea Ucrainei.

Premisa „apărării active” din doctrina rusă spune că ”Armata rusă va lupta cu un adversar mai avansat din punct de vedere tehnologic (a se citi: NATO) care a atacat mai întâi Rusia”. Ca răspuns, trupele ruse ar trebui să se bazeze pe „apărare împotriva manevrelor”. Acest concept, scriu analiștii CNA, este „bazat pe învingerea și degradarea unui adversar în timp ce se câștigă timp și se păstrează forțele, în detrimentul teritoriului. În schimb loviturile de artilerie uzează forțele adversarului pe măsură ce avansează, forțându-i să se regrupeze și să se redistribuie înaintea fiecărui atac, în timp ce efectuează contraatacuri scurte.”

În această strategie, rezultatul războiului „este puțin probabil să fie determinat de acapararea terenului” – în schimb, este vital să slăbim „capacitatea unui adversar de a susține lupta sau voința sa de a continua lupta”. Acesta este aproape inversul războiului din Ucraina, unde trupele ruse au fost în ofensivă și au încercat să acapareze terenul. Ucrainenii sunt cei care au folosit propria versiune de „apărare împotriva manevrelor” pentru a opri atacul rusesc. Cum ar putea rușii să aibă o doctrină militară atât de deconectată de realitatea politică? La urma urmei, a fost de multă vreme evident că președintele rus Vladimir Putin este mult mai probabil să-și folosească armata pentru operațiuni ofensive decât defensive. Riscul ca NATO să invadeze Rusia este aproape de zero.

Post Scriptum:

În condițiile în care războiul merge într-o direcție proastă pentru Rusia Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, l-a numit miercuri 11 ianuarie 2023 pe șeful Statului Major General Valery Gerasimov pentru a supraveghea campania militară din Ucraina, în cea mai recentă schimbare a conducerii militare a Moscovei. Gerasimov, la fel ca Şoigu, s-a confruntat cu critici aspre din partea bloggerilor militari ruși pentru multiple eșecuri pe câmpul de luptă și mai ales pentru eșecul Moscovei de a-şi asigura victoria într-o campanie pe care Kremlinul (dar și Occidentul) se așteptase să dureze doar puțin timp.

În declarația de numire a ministerului apărării s-a spus că propunerea lui Gerasimov a constituit o „creștere a statutului conducerii” forței militare din Ucraina și a fost implementată pentru „îmbunătățirea calității… și eficacității managementului forțelor ruse”. Serghei Surovikin, generalul supranumit de presa rusă „Generalul Armaghedon”, care a fost numit comandant general al armatei din octombrie 2022, va rămâne în funcția de adjunct al lui Gerasimov, a declarat Ministerul Apărării. Numirea lui Surovikin fusese făcută ca să pună capăt lunilor de structură militară dezarticulată și a urmat unei contraofensive ucrainene de succes care i-a alungat pe ruși din mare parte a regiunii Harkov. Sub Surovikin, armata rusă a trecut în mare parte la un mod defensiv, permițându-i să reducă eșecurile militare care au caracterizat prima jumătate de an de război.

Rusia și-a schimbat strategia și a început să lanseze atacuri cu rachete și drone împotriva rețelei energetice a Ucrainei. Timp de săptămâni, primele linii au fost în mare măsură statice. Analiștii au spus că înlocuirea lui Surovikin, un comandant respectat, cu generalul Valery Gerasimov, un politruc de la Kremlin, a arătat că președintele Vladimir Putin a rămas concentrat pe proiectarea stabilității, mai degrabă decât pe îmbunătățirea perspectivei militare a Rusiei.

Iar unii bloggeri militari naționaliști au comparat remanierea cu un joc de scaune muzicale printre vechea gardă militară ineficientă a Moscovei. De fapt nu cred că acest lucru se datorează faptului că generalul Serghei Surovikin, comandantul anterior al invaziei, este privit ca un eșec… În calitate de comandant unificat în Ucraina, Surovikin devenea foarte puternic și probabil îl ocolise pe Shoigu/Gerasimov când vorbea cu Putin. A fost și este vorba de lupta pentru putere la Kremlin. 

Inutilitatea doctrinei militare ruse ar putea veni ca o surpriză pentru cei care își imaginează că gândirea rusă este guvernată de Doctrina Gerasimov, numită după generalul Valeri Gerasimov, șeful Statului Major al Forțelor Armate Ruse. Doctrina Gerasimov a fost descrisă ca o formă sofisticată de „război hibrid” care „contopește puterea hard și soft în multe domenii și transcende granițele dintre pace și timp de război”.

A fost creditată de la ocupația rusă a Crimeei în 2014, folosind forțe fără niciun însemnă pe uniformele lor, cunoscute sub numele de „omuleți verzi”, până la intervenția rusă de succes în alegerile din 2016 din SUA.  Există o singură mică problemă cu Doctrina Gerasimov: de fapt ea nu există! Termenul a fost inventat de analistul britanic Mark Galeotti ca răspuns la un discurs din 2013 al lui Gerasimov, în care generalul rus vorbea despre importanța propagandei și a subversiunii în conflictul modern. Dar Gerasimov nu vorbea despre ceea ce intenționau să facă rușii. Vorbea despre ceea ce credea că fac Statele Unite prin presupusa orchestrare a Primăverii Arabe și a „revoluțiilor de culoare” din Georgia până în Ucraina.

Într-un fel, doctrina rusă poate fi văzută ca un răspuns la teama rusă profund înrădăcinată de invazia străină de la Napoleon la Hitler. Actuala doctrină rusă datează din anii crepusculari ai Războiului Rece, când Uniunea Sovietică din epoca Mihail Gorbaciov a renunțat la orice ambiție de cucerire teritorială și a decis să se concentreze pe operațiuni defensive. Lumea s-a schimbat total în ultimii 40 de ani, dar gândirea militară rusă rămâne blocată în trecut. Nu sunt deloc configurați pentru războiul pe care l-au început și asta îi va duce la pierderea războiului mai devreme sau mai târziu. Să nu uităm ce a declarat Secretarul General NATO Jan Stoltenberg în Suedia: Dacă Putin va câștiga în Ucraina”, mesajul pentru el și pentru alți lideri autoritari va fi că, dacă vor folosi forța militară, vor obține ceea ce își doresc”.