DRIVE TEST: Fiat 500 Diesel pe benzină

DRIVE TEST: Fiat 500 Diesel pe benzină

Autoturismul italian de oraş este atât de şic încât stârneşte confuzie.

Este de înţeles când o maşină pe care se poate citi Diesel aproape din orice unghi ai privi-o îi face pe oameni să creadă că are un motor pe motorină.

A fost amuzant să constatăm că, aproape fără excepţie, a doua observaţie a oamenilor – după exclamaţia iniţială care atesta că găsesc cuceritor Fiatul 500 pe care l-am testat zilele trecute – se îndrepta către prezumtivul motor diesel alfat sub capotă.

Ce se întâmplă? Fiat a adus şi în România versiunea specială a modelului 500 realizată în colaborare cu firma de îmbrăcăminte Diesel. Una care şi-a propus să optimizeze estetic, nu tehnologic, celebrul model italian.

Aşadar, particula Diesel care a fost plasată cu dărnicie pe te miri ce reper al maşinii nu face trimitere la Rudolf, inventatorul motorului cu acelaşi nume, ci la marca de haine destinate tinerilor adulţi.

Seria specială şi limitată la 10.000 de unităţi Fiat 500 Diesel poate fi animată fie de motorul pe benzină de 1.4 litri şi 100 de cai-putere (întocmai ca maşina testată), fie de mai micul motor, pe benzină şi el, de 1.2 litri (69 CP), fie chiar de un propulsor turbodiesel Multijet (nu a fost cazul acum) de 1.3 litri şi 75 CP – toate versiunile sunt conforme cu standardul de poluare Euro 5.

Avea nevoie Cinquecento de o cosmetizare pentru a deveni mai simpatic? De bună seamă că nu. Fiat nu ar fi livrat deja peste o jumătate de milion de unităţi (cifra a fost atinsă la doi ani şi jumătate după relansarea modelului), dacă maşina n-ar fi devenit, practic, instantaneu un hit.

Pachetul stilistic propus de versiunea Diesel merită analizat deoarece include trei accesorii principale pline de şarm. În primul rând culoarea extraserie, apoi jantele de 16 inchi din aliaj uşor cu logo Diesel şi, în fine, tapiseria de pe scaune cu inserţii din piele şi model special.

Celelalte ornamente propuse de linia Diesel sunt mai puţin evidente separat – cu excepţia numelui care apare unde te aşepţi mai puţin.

În rest, Fiat 500 este aceeaşi maşină în care nu ai cum să nu te simţi bine când aglomeraţia, vremea şi mitocanii complotează împotriva ta. Manevrabilitatea maşinuţei în aglomeraţie şi spaţii mici te scapă de multe griji. Timpul necesar găsirii unui loc de parcare scade simţitor. Frustrarea e şi ea mai mică. Consumul pe care l-am realizat în timpul testului poate părea puţin ridicat (vezi caseta tehnică), dar asta doar pentru că am ales să nu vegetăm în trafic.

Un Fiat 500 Diesel 1.4 – 100 CP costă fix 14.000 de euro cu TVA inclus. Cifra asta îi va indispune, probabil, pe mulţi, care vor invoca preţul mai accesibil al unor maşini second-hand, ba chiar al unor modele noi, mai încăpătoare. Evident, modelul testat nu costă puţin. El e mai accesibil însă ca un Mini – modelul pe care Fiat şi-a propus să-l concureze.

Pentru banii solicitaţi, Cinqecento Diesel 1.4 oferă şapte airbaguri (unul pentru genunchii şofelului) şi ESP, climatizare automată, sistem audio Intescope cu subwoofer, acoperiş panoramic din sticlă, geamuri şi oglinzi acţionate electric, sistem Blue&Me (Bluetooth, slot USB), închidere centralizată cu telecomandă, proiectoare de ceaţă sau banchetă rabatabilă.

Fiat Cinquecento 1.4 - 100 CP Diesel

Lungime/lăţime/înălţime: 3,54/1,62/1,48 metri Motor: benzină, 1.368 cmc, 100 CP, Euro 5 Transmisie: 2x4, 6+1 M Performanţe: 10,5 sec (0-100 km/h), 182 km/h (vit. max.) Consum urban (oficial): 7,7 l/100 km Consum mixt (oficial): 6,1 l/100 km Consum urban (test): 9 l/100 km Consum mixt (test): 6,8 l/100 km Siguranţă: 5 stele Euro NCAP Preţ minim cu TVA gamă Fiat 500: 11.500 euro Preţ cu TVA model testat: 14.000 euro

Ne puteți urmări și pe Google News