Dramă uriașă în viața lui Marius Țeicu. Compozitorul este devastat și a renunțat chiar și la muzică

Dramă uriașă în viața lui Marius Țeicu. Compozitorul este devastat și a renunțat chiar și la muzică Sursa: arhiva evz

O mare tragedie a marcat viața celebrului compozitor în ultimii ani. Marius Țeicu a renunțat chiar și la muzică. Nu a mai reușit să găsească inspirația necesară.

Au trecut mai bine de cinci ani de la moartea fiicei lui Mariua Țeicu, dar celebrul compozitor nu a reușit să treacă peste cea mai mare durere din viața sa. Nu a mai găsit nici măcar bucuria că compună. Fiica sa Patricia s-a stins din viață la doar 41 de ani.

Tratamentele nu au dat rezultate

Patricia a fost diagnosticată în 2015 cu o formă agresivă de leucemie. A început atunci o luptă grea. Doi ani a făcut sute de analize, a apelat la cei mai renumiți medici și a încercat tratamente de ultimă generație. Cu câteva luni înainte să piardă lupta cu boala a făcut un transplant medular. Compozitorul a crezut că această intervenție îi va salva viața. Patricia chiar s-a simțit bine după operație, doar boala a avut apoi o evoluție fulminantă.

„A fost cea mai mare fericire din viața mea atunci când s-a născut. A fost bucurie cât a trăit și cea mai mare durere a mea și a Rodicăi atunci când a plecat la îngeri. George Grigoriu mi-a fost naș, iar nașii ei au fost cei doi frați gemeni, copiii lui, Patricia și Cezar”, a dezvăluit, cu lacrimi în ochi, Marius Țeicu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Suferință cumplită

Se pare că o boală virală care i-a afectat sistemul imunitar a fost cea care a declanșat leucemia. Moartea fiicei sale aproape l-a distrus. Marius Țeicu nu a mai găsit puterea și nici nu a mai avut inspitația să compună.

„A fost un virus care a declanșat leucemia. Medicii ne-au spus că se pot întâmpla două lucruri: să rămână paralizată pentru tot restul vieții sau să facă leucemie.

Noi atunci am sperat că tratamentul va da rezultate. A trecut timp de trei ani prin niște lucruri groaznice. Am fost cu ea de sute de ori la analize, la spital. Umblam cu eprubeta de sânge la mine și o duceam la câte un institut care era mai performant. Ne bucuram când era mai bine, după aia iar era mai rău. Niciodată nu apuci să spui tot unui om. Abia când îl pierzi, îți dai seama”, a mai spus Marius Țeicu, în emisiunea Legendele realizată de Dan Negru.