Drama teribilă a unei vedete PRO TV! Aspirina din Las Fierbinţi a trecut prin clipe cumplite: "M-a dat cu capul de ciment"

Drama teribilă a unei vedete PRO TV! Aspirina din Las Fierbinţi a trecut prin clipe cumplite: "M-a dat cu capul de ciment" Sursa: PROTV

Celebra Aspirina din serialul vedetă de la PRO TV, ”Las Fierbinți”, a avut de suferit în decembrie 1989. Vedeta a fost la un pas de moarte, iar acum şi-a reamintit coşmarul prin care a trecut în urmă cu peste 32 de ani.

Actrița Mirela Oprișor se afla în decembrie 1989, în toiul luptei împotriva regimului lui Nicolae Ceaușescu, adică exact la Timișoara. A fost chiar la un pas să își piardă viața, în momentul în care armata a deschis focul, și zeci de oameni au fost uciși pe loc. Norocul Arpirinei a fost cu un necunoscut care a împins-o și i-a strigat să rămână culcată la pământ. Era un război în toată regula acolo.

„Cred că aveam 17 ani, după care am participat și la Revoluția din 89. Cel mai dramatic moment a fost când eram pe scările de la Teatrul Dramatic și un domn m-a dat efectiv cu capul de ciment, să stau, ca să mă ferească, pentru că se trăgeau gloanțe din față. La un moment dat, am auzit pleosc-pleosc lângă mine, era creierul unui soldat de pe teatru”, a povestit Mirela Oprișor, la un podcast realizat de un fost reporter de la PRO TV.

A făcut și politică de opoziție

La fel ca multe alte mii de români, ”Aspirina” s-a înscris într-un partid politic. A preferat Partidul Național Țărănesc, ea fiind, după cum singură spune, o persoană cu vederi de dreapta.

Ne puteți urmări și pe Google News

După decembrie 1989, Mirela Oprișor a participat activ la viața politică de stradă. Atunci toată lumea credea că face ceva util și de bun simț. La țărăniști, actrița participa la lipit afișe. La o astfel de acțiune a fost implicată într-o altercație, de partea cealaltă fiind FSN-iștii.

„Am trăit lucrurile astea, eu chiar am fost la Revoluţie. Am luat şi bătaie cu bâta de la FSN-işti. Eram mai mare atunci. Mă înscrisesem în PNŢ, eram mai mulţi tineri şi ne întâlneam într-un local. Într-o seară, ne-au aşteptat nişte FSN-işti care ne-au bătut cu bâta şi ne-au lăsat acolo. Părinţii mei nici acum nu ştiu, am fost vânătă două săptămâni, dar m-am ascuns de ei. A fost o emulaţie cu tineri, «hai să facem, hai să schimbăm ceva». Era un val, visam să schimbăm lucrurile şi credeam că asta înseamnă, să intrăm într-un partid”, a rememorat Aspirina, acele momente.