Dragoș Petrescu, neînvins de criza sanitară. El arată cum a reușit să nu lase oamenii fără locuri de muncă
- Ștefan Dumitru
- 12 februarie 2022, 07:45
În ultimii doi ani, o mare parte din restaurantele și cafenele din România nu au reușit să se mențină pe piață, astfel că s-au văzut nevoite să pună lacătul pe ușă. Nu a fost și cazul lui Dragoș Petrescu, care conduce cel mai mare lanț de restaurante din România. Asta pentru că a știut cum să mangerieze situația și nu pentru că a reușit să recupereze din banii pe care i-a investit de când face parte din proiectul „Imperiul Leilor”.
În primele două sezoane, în timpul emisiunii, antreprenorii au bătut palma pentru investiții de peste 15 milioane de euro în afacerile pe care le-au descoperit în platoul emisiunii „Imperiul Leilor”, bani care provin din resursele proprii.
Intenția de a investi sau nu într-un business, dar și resursele, sunt exclusiv ale antreprenorilor, Pro TV creează doar platforma de „întâlnire” între o idee și o sursă de finanțare pentru aceasta. Astfel că, toți banii pe care Dragoș Petrescu i-a pus la dispoziție sunt din propriul buzunar, bani pe care în momentul de față nu i-a recuperat.
„Când vorbim despre investițiile din „Imperiul Leilor” nu putem vorbi încă de recuperare, deoarece sunt investiții pe termen mediu și lung în afaceri sau idei pe care le propun antreprenorilor. Până la a ajunge la maturitate sau până la nivelul de a se recupera investiția durează cel puțin câțiva ani”, a povestit omul de afaceri pentru Evenimentul Zilei.
Dragoș Petrescu se numără printre cei mai mari antreprenori din industria Horeca, industrie care din păcate a avut cel mai mult de suferit din cauza crizei sanitare, care a provocat în mare măsură și o criză economică la nivel mondial. Cu toate acestea, cei 30 de ani de experiență și-au spus cuvântul și omul de afaceri a reușit să-și țină în viață lanțul de restaurante și să nu facă concedieri în masă, cum s-a întâmplat în foarte multe dintre cazuri. „Am reușit să menținem Grupul City Grill printr-un mix de decizii care au avut la bază capacitatea de transformare și de a ne reinventa. Am reușit să deschidem noi linii de business care să se potrivească mediului pandemic, precum serviciul de livrare la domiciliu City Grill Delivery. Totodată a fost important și un management foarte strict al resurselor în așa fel încât cheltuielile să fie optimizate și să se genereze un cash flow suficient încât să mențină compania în viață”, ne-a mai povestit Dragoș Petrescu.
„Îmi place să cred că sunt un șef care ascultă”
Încă de la începutul pandemiei, Dragoș Petrescu făcea declarații că cea mai mare dorință a lui este aceea de a nu lăsa oamenii pe drumuri și de a nu fi nevoit să fie în postura de a pune lacătul pe ușa restaurantelor sale. În mare parte a reușit.
„Avem oameni alături de care am pornit acum 30 de ani, mai bine de jumătate din echipa de aproximativ 1100 de oameni de astăzi are o istorie de 10 ani. Am reușit parțial să rețin echipa alături de mine, am ajuns în momentul de față de la 1300 la 1100 de oameni. A fost o perioadă plină de impredictibilitate, lucru care a făcut retenția forței de muncă educate- care s-a putut adapte în alte domenii mai stabile decât HORECA-foarte dificilă”, a mai declarat omul de afaceri pentru EVZ.
Cu toate acestea, nu este pe deplin mulțumit de el și, de departe nu se consideră cel mai bun șef, însă se caracterizează a fi un șef corect, care ține cont și de oameni, nu doar de business.
„Îmi place să cred că sunt un șef care ascultă, un șef pe care te poți baza. Poate câteodată prea pragmatic, dar care consideră că inteligența emoțională este cheia succesului în creșterea oricărui tip de afacere”.