Dragnea vrea să spună Povestea Porcului. Alegerile din 2009 au ajuns la CD-uri. Misterul prețurilor la energie, căutat printre 3.000 de pagini

Dragnea vrea să spună Povestea Porcului. Alegerile din 2009 au ajuns la CD-uri. Misterul prețurilor la energie, căutat printre 3.000 de pagini

Comisiile parlamentare de anchetă privind Sufrageria lui Oprea, copierea unor documente din arhiva SIPA și manipularea prețurilor la energia pe care o consumă românii, precum și comisia de control a activității SRI vor prezenta, anul viitor, rezultatele investigațiilor

Preşedintele PSD Liviu Dragnea i-a cerut președintelui comisiei parlamentare de control a activității SRI, Claudiu Manda, să-l audieze. „Poate nu-mi dau seama că sunt importante (informaţiile pe care le deţin - n.r.), dar, dacă mă întreabă, s-ar putea să deţin informaţii de care nici eu să nu fiu conştient că sunt importante. Nu glumiţe, nu apropouri”, a zis liderul PSD, miercuri seară, la Antena 3.

Dragnea vrea să povestească relația sa cu procurorulșef al DNA, Laura Codruța Kovesi, după ce Victor Ponta a zis că are inclusiv fotografii de la zeci de evenimente private la care au participat Dragnea și Kovesi. Ponta l-a mai acuzat pe Dragnea că a încercat să-și negocieze dosarele penale atât cu Kovesi cât și cu fostul nr.2 din SRI, Florian Coldea. Președintele comisiei SRI, Claudiu Manda, nu a răspuns ieri apelurilor EVZ pe această temă.

Șoric pentru Kovesi

EVZ a dezvăluit că pe 22 decembrie 2013, în vila SRI denumită conspirativ T14 și în care locuia Florian Coldea, Liviu Dragnea a adus un porc pe care l-a sacrificat personal, invitații fiind, printre alții, Laura Codruța Kovesi, George Maior, Sebastian Ghiță, Gabriel Oprea, Vasile Dâncu. Practic, Kovesi a mâncat atunci șorici proaspăt din mâinile lui Dragnea.

Audieri explozive

Comisia parlamentară de control a activității SRI a decis, pe 5 decembrie, să-i invite la audieri pe fostul director SRI, George Maior, și pe fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, temele vizate fiind întâlnirile informale dintre politicieni, magistrați și reprezentanți ai serviciilor secrete, precum și informațiile legate de colaborarea dintre SRI și DNA. Cei doi vor fi chemați „în perioada următoare”, alături de fostul președinte Traian Băsescu și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Enigma sufrageriei lui Oprea, aproape de ultimul act

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 va prezenta raportul final al investigației la revenirea parlamentarilor din vacanță. „Munca noastră este aproape de final. Vom redacta raportul final al comisiei până la sfârșitul lunii ianuarie și raportul va intra pentru vot final în plenul Parlamentului în luna februarie. Până atunci, studiem CDuri din perioada alegerilor, pe care ni le-a trimis AEP, CD-uri care conțin informații inclusiv de la camerele video. Pe lângă concluziile la care a ajuns comisia în urma audierilor și a consultării documentelor legate de alegerile din 2009, raportul va conține și un set de propuneri de îmbunătățire a legislației electorale. Sper să reușesc până atunci să prezint comisiei un proiect de lege privind comisiile de anchetă, România are nevoie de comisii de anchetă cu puteri reale, nu comisii pur decorative, și avem nevoie de o lege în urma căreia să nu mai fie nevoie să apelăm mereu la Curtea Constituțională”, a declarat ieri, pentru EVZ, președintele comisiei pentru alegerile din 2009, Oana Florea.

O noapte tensionată

Parlamentul a înfiinţat o comisie de anchetă după ce jurnalistul EVZ, Dan Andronic, a relatat că în noaptea de 6 decembrie 2009, când s-a desfăşurat turul doi al alegerilor prezidențiale, a mers în locuinţa lui Gabriel Oprea, la acea vreme deputat UNPR, unde i-a găsit, printre alţii, pe Laura Codruţa Kovesi (Procuror- General), Florian Coldea (prim-adjunct SRI) şi George Maior (director SRI).

Comisia parlamentară îşi propune să verifice dacă în acele alegeri s-au implicat „instituţii şi persoane, altele decât cele prevăzute de lege” şi dacă au existat „mecanisme paralele de influenţare şi/sau de viciere a rezultatului votului”.

Consilierii lui Macovei, în vizorul comisiei SIPA

Președintele comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA, senatorul PSD Șerban Nicolae, a spus ieri, pentru EVZ, că investigația va fi reluată după 1 februarie 2018, când sunt așteptați la audieri, printre alții Cristi Danileț și Paul Dumitriu. Cei doi au făcut parte din comisia de evaluare a conținutului arhivei SIPA în 2007, ei fiind foști consilieri ai ministrului Justiției de la acea vreme, Monica Macovei. „Mai avem multe aspecte de clarificat legat de cum s-au gestionat informațiile din arhiva SIPA și de interesul Monicăi Macovei pentru acele date”, a zis Șerban Nicolae.

Comisia verifică dacă din arhiva SIPA au fost copiate ilegal documente confidențiale privind viața privată a magistraților. Ancheta vine după ce EVZ a publicat în exclusivitate, pe 25 mai 2017, un raport secret în care sunt semnalate nereguli grave: după desființarea SIPA de către fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, informații confidențiale din arhivă ar fi ajuns la aceasta, iar alte documente ar fi dispărut fără urmă, după mai multe vizite controversate care au avut loc în incinta arhivei.

Dezvăluiri

În urma articolului din EVZ, ministerul Justiției a publicat o listă cu toate persoanele care au accesat arhiva SIPA, printre care Florian Teodor Andronache, fost ofițer SRI. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a spus pe 3 iulie că au fost vizitatori în arhiva SIPA care nu aveau certificate ORNISS, iar pe 31 august a dezvăluit că peste 3.000 de pagini din dosarele SIPA au fost copiate la xerox în sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), unde este ținută sub pază arhiva.

O anchetă cu surprize: Prețuri măsluite la energie?

În Parlament mai funcționează o comisie de anchetă mai puțin vizibilă în spațiul public dar care ar putea să scoată la lumină o posibilă manipulare a prețurilor la energie. Comisia de anchetă privind activitatea ANRE, înființată în septembrie, și-a prelungit activitatea cu 60 de zile. „Am terminat cu audierile. Avem acum peste 3.000 de pagini de studiat, documente pe care le-am solicitat. Din tot ce-am auzit până acum, declarații publice în comisie, concluziile vor fi foarte interesante, să spun așa, pentru că nu-mi permit să fac momentan afirmații mai grave”, a declarat ieri, pentru „Evenimentul zilei”, vicepreședintele comisiei de anchetă, senatorul Daniel Zamfir. În cadrul audierilor s-au făcut multiple acuzații deosebit de grave, cu implicații penale, și urmează că parlamentarii să verifice dacă acestea sunt reale sau nu.