Dragnea, SOMAT să părăsească fotoliul de LIDER al Camerei Deputaților

Dragnea, SOMAT să părăsească fotoliul de LIDER al Camerei Deputaților

Situația delicată în care se află Liviu Dragnea a dat naștere unei dorințe comune a rivalilor politici ai acestuia.

Iar una dintre cele mai puternice voci este cea a lui Victor Ponta, fostul prieten și coleg al actualului lider PSD. Acesta a ținut să precizeze, public, că partidul ProRomânia, condus de fostul premier, dorește demisia lui Dragnea din fruntea Camerei Deputaților.

“Dacă o să se vină cu bugetul pe ultima sută de metri, o să vedeți că vom avea mari probleme.

Cu aceste scandaluri uităm că ordonanța Guvernului cu TVA Split este în vigoare. La 1 ianuarie, toate firmele vor intrat în haos pentru că nu vor ști cum să aplice această aberație.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noi vorbim de Dragnea, Soros, de toți dușmanii lui Dragnea, dar noi uităm că mai sunt șase săptămâni și nu avem buget. Nu au venit să le discute în Parlament, în Camera Deputaților și să fie îndreptate.

Problemele vor însemna creșterea prețului la energie, inflația. Acestea sunt problemele, dar despre care nu se discută.

Dragnea schimbă legile ca să își rezolve dosarele. PSD poate să numească în Camera Deputaților un om care să nu aibă dosare. Câtă vreme Dragnea este la conducerea Camerei Deputaților, nu se vor aproba Legile Justiției.

Vom încerca prin metodele parlamentare să solicităm conducerii Camerei Deputaților aducerea în dezbatere cât mai rapid a ordonanței de urgență TVA Split și prin pozițiile noastre încercăm să sprijinim o conducere mai bună”, a declarat Ponta.