Mişcare surpriză în PSD. „Putem să lăsăm și noi oamenii noștri care sunt foarte nervoși să facă contra-manifestații”
- Lucian Ionescu
- 7 mai 2019, 14:25
Partidul Social Democrat (PSD) a luat decizia ca Ziua Europei să fie sărbătorită la Iaşi, în aceaşi zi în care, la Sibiu, începe Summit-ul Uniunii Europene, al cărei gazdă va fi preşedintele Klaus Iohannis.
La evenimentul de la Iaşi au fost invitaţi să participe toţi membrii din conducerea centrală a partidului, potrivit dcnews.ro
Întrebat dacă premierul Viorica Dăncilă va fi prezentă la Iaşi, Dragnea a răspuns că indiferent dacă aceasta va veni sau nu, mitingul electoral tot va avea loc.
„Mitingul se va organiza chiar dacă nu vine doamna prim-ministru. Avem această capacitate. Vom avea un miting la Iași și s-ar putea să apară manifestații... foarte bine. Dacă așa vor să se joace în campanie, așa vom juca în această campanie. Să nu creadă Iohannis și slugile lui că doar ei au dreptul să urle sau să țipe. Putem să lăsăm și noi oamenii noștri care sunt foarte nervoși să facă contra-manifestații. Nu mă aștept să înțeleagă ceva din mesajul acesta, nici el, nici măscăricii pe care îi are.'' a spus Liviu Dragnea.