Editura Evenimentul si Capital

ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic.

Autor: | | 16 Comentarii | 33807 Vizualizari

Liviu Dragnea este cel mai contestat lider al PSD din ultimii 30 de ani. Auzi de la colegii săi o mulțime de istorii suprarealiste. Este descris în culori sumbre. Paranoic. Grosolan. Dictatorial.

Și cu toate astea, după eșecul puciului Stănescu - Firea - Țuțuianu putem spune că Liviu Dragnea supraviețuiește de fiecare dată. Mai are puțin și îl egalează pe Țarul Alexandru al II-lea căruia i-a trecut glonțul pe la ureche de 7 ori. Care este rețeta succesului? Pentru a înțelege trebuie să mergem puțin în istorie.

PSD a reprezentat dintotdeauna Partidul-Stat. Chiar și când n-a fost la putere a arătat că are putere.

Din 1990 când s-a înființat ca FSN (Frontul Salvării Naționale) a reprezentat continuatorul Partidului Comunist Român, luându-i locul instantaneu în toată România. Cu aceeași naturalețe cu care Ion Iliescu s-a așezat pe scaunul încă fierbinte și umed al lui Nicolae Ceaușescu. Numai că dacă FSN a preluat toată structura logistică și umană a PCR, Ion Iliescu, ca să fie sigur că nu va fi deranjat cu destăinuiri neplăcute, a avut grijă ca Nicolae Ceaușescu să fie eliminat în cazarma de la Târgoviște.

Aș numi acesta păcatul originar al PSD, o naștere chinuită marcată de o moarte violentă.

După evenimentele din 1989-1990, a urmat o perioadă în care FSN s-a transformat în FDSN (Frontul Democratic al Salvării Naționale), în urma rupturii dintre Ion Iliescu și Petre Roman, apoi a devenit PDSR (Partidul Democrației Sociale din România) în 1993, într-o primă tentativă simbolică de rupere de trecutul comunist. A guvernat în tandem cu Ion Iliescu până în 1996. Când se produce Schimbarea.

Plecați de la putere, nu au renunțat nici un moment să revină, iar acest lucru s-a întâmplat în alegerile din 2000, când Iliescu și ai săi social-democrați au câștigat alegerile prezidențiale și parlamentare.

Momentul cheie este anul 2001, când sub conducerea lui Adrian Năstase, PDSR încearcă să devină un partid social-democrat de factură occidentală, modern și în primul rând își schimbă numele în PSD (Partidul Social Democrat) după ce fuzionează cu PSD-ul lui Sergiu Cunescu. Apoi Adrian Năstase aduce o serie întreagă de oameni noi în politică, guvernul său fiind considerat cel mai bun din istoria post-decembristă.

Amintiți-vă cum arătau în perioada 2000-2004, oameni ca Mircea Geoană, Mihai Tănăsescu, Ioan Rus, Cristian Diaconescu, Gabriel Oprea, Eugen Bejenariu, Vasile Dâncu, Cozmin Gușă, alături de Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Rodica Stănoiu, Viorel Hrebenciuc, Șerban Mihăilescu. Păreau o forță de neoprit.

PDSR continuă drumul de la Est la Vest într-o manevră menită să-l rupă definitiv de trecutul comunist și devine membru cu drepturi depline al Internaționalei Socialiste, în 2005.

Pagina 1 din 2
Tag-uri: Dragnea, PSD, CEx, Dăncilă, Firea, vot



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI