Mă bucur că te gîndești doar la alegeri, pentru că omul, dacă vrea alegeri și le poate face chiar dacă oamenii mor în jur, asta înseamnă că el a găsit ceeace a căutat. Si iată că că sunt foarte bucuros că vrei alegeri, pentru că dacă omul face alegeri cînd îi vine lui bine, asta înseamnă că el a găsit ceeace a căutat.

Am primit scrisoarea ta ieri și îndată m-am gândit că scrisoarea asta-i de la tine, și -i despre alegeri, apoi m-am gândit că, parcă se pare că nu-i de la tine, și nu-i despre alegeri, dar, o desfac și văd – e chiar de la tine și-i despre alegeri. Tare bine ai făcut că mi-ai scris despre alegeri. La început nu mi-ai scris despre alegeri, apoi, dintr-o dată mi-ai scris despre alegeri, dar încă și înainte, până atunci, mai întâi nu mi-ai scris o vreme despre alegeri, apoi iar mi-ai scris despre alegeri. Eu, imediat ce am primit scrisoarea ta, imediat am zis că-i de la tine și-i despre alegeri, și-apoi mă bucur foarte mult că vrei să faci alegeri, nu să te ocupi de pandemie și să faci testări, pentru că dacă i-a venit omului bine să facă alegeri, atunci el trebuie neapărat să facă alegeri. Uite de ce sunt eu foarte bucuros, că vrei să faci alegeri, și tocmai când ai crezut tu că îți cad mai bine. Și foarte bine ai făcut că mi ai scris.

În clipa în care am văzut scrisoarea ta m-am bucurat foarte mult și imediat m-am gândit că ea-i de la tine și-i despre alegeri. E adevărat, în timp ce o desfăceam, m-a trecut așa, un gînd, cum că n-ar fi de la tine și n-ar fi despre alegeri, dar apoi, cu toate astea, mi-am zis că-i de la tine și-i despre alegeri. Și îți mulțumesc că mi-ai scris. Îți mulțumesc pentru asta și mă bucur foarte mult pentru tine. Tu poate nu ghicești de ce mă bucur eu atâta pentru tine, dar am să-ți spun eu imediat, că de aia mă bucur eu pentru tine, de aia că o să faci alegeri, și tocmai când ai dorit tu să le faci. Iar asta, știi, e foarte bine, să faci alegeri tocmai atunci când îți fac ție bine, fiindcă atunci obții ceea ce ai căutat.

Iată, din cauza asta mă bucur eu atât de mult pentru tine. Și deasemenea mai mă bucur și de aia că mi-ai scris o scrisoare.  Eu încă de departe am zis că scrisoarea e de la tine, însă când am luat-o în mână m-am gândit așa; te pomenești că n-o fi de la tine? Iar după asta mă gândesc: dade unde, se înțelege că e de la tine și-i despre alegeri. Desfac eu, așa, scrisoarea și în același timp mă gîndesc: e de la tine, despre alegeri sau nu-i de la tine? E de la tine, despre alegeri, sau nu-i de la tine? Ei, și imediat cum am desfăcut-o, văd imediat că-i de la tine, despre alegeri.

M-am bucurat foarte mult și m-am hotărât să-ți scriu și eu ție o scrisoare. Despre multe cele  ce-ar trebui să povestesc. Despre economie, despre cei care mor la ATI-urile pline, despre bolnavii cronici care au murit de pomană, fiindcă au fost alungați din spitale, numai că, vezi bine, nu am vreme. Ce am reușit, ți-am scris în scrisoarea asta, iar ce a mai rămas o să-ți scriu după aia, pentru că acum nu am nicidecum vreme. Bine că măcar mi-ai scris tu o scrisoare despre alegeri. Acum știu că tu vrei de mult să nu amâni alegerile.

Eu și din scrisorile dinainte am știut că vrei să faci alegeri, iar acum văd, iarăși – este perfect adevărat, tu vrei alegeri cu orice preț. Și eu mă bucur foarte mult că vrei alegeri și mi-ai scris o scrisoare. Că eu imediat, cum am văzut scrisoarea ta, așa m-am gîndit, că tu, după ce ai vrut anticipate, iarăși vrei alegeri și mi-ai scris o scrisoare despre asta. Acum, să-mi scrii tu mie de ce vrei neapărat vrei alegeri în plină pandemie, și cum or să fie acestea. Cumva, asemeni celor de la Sectorul 1? Să transmiți salutări tuturor liberalilor tăi.

Și pentru că totul pare absurd în România am ales ă improvizez pe trunchiul ”Scrisorii” unui genial scriitor rus, – Daniil Harms -, maestru al absurdului în literatură, schimbînd cuvîntul ”căsătorie” din textul original, cu ”alegeri” și ”andrisantul”, adică : ”Dragă Nikandr Andreevici”, cu dragă Ludovic Orban.

Recitită acum, mica povestire cu titlul ”Scrisoare” din volumul ”Un spectacol ratat”, apărut, printr-o minune, înainte de 1989, pare incredibil de actuală. Cînd o carte care era căutată pe atunci, ți se ”livra” obligatoriu ”la pachet” cu una care nu avea trecere, obicei care era valabil și la parizer, sau salam; la un kilogram de salam, ți se băga pe gît și un pește oceanic… Îmi amintesc că eu am cumpărat-o împreună cu ”Oglinda” lui Baltrusaitis… O greșală a forurilor conducătoare ale Județenei de Partid? O acțiune subversivă a cuiva din interiorul ”aparatului”? N-am să știu niciodată. Daniil Harms (1905‑1942) este unul din cei mai populari scriitori ruşi, precursorul literaturii absurdului, un scriitor genial, conştient de genialitatea sa.

Harms a înființat în 1926 împreună cu Alexandr Wedenski „Școala Cinari”, care declara programatic lupta împotriva simțului comun și a mediocrității. Din această școală s-a născut apoi, în1927, mișcarea dadaistă „Oberiu”. Literatura mișcării, caracterizată de umorul absurd, nu a fost acceptată de către autoritățile sovietice. Grupul a fost interzis doar la câteva luni după înființare, autorul fiind exilat la Kursk. Cum însuși declara, nu-l interesau decât chestiunile lipsite de sens și de un scop practic.

După arestările din anii treizeci Harms își va scrie opera în ascuns, nemaiîndrăznind să comunice literar nici cu cei mai apropiați prieteni. Ceeace este, însă, îngrozitor, e faptul că scriitorul a murit de foame din cauza subnutriției, arestat și închis în secția de psihiatrie a unei închisori comuniste. ”Pe mine existenţa mă interesează, – spunea Harms -, numai în înfăţişările ei stupide”. Ori, stupiditatea existenței noastre într-o românie a absurdului face ca lectura potrivită a acestor timpuri să fie literatura lui Daniil Harms.