Două zile fără uniformă - punct scăzut la purtare

Două zile fără uniformă - punct scăzut la purtare

La un colegiu din Capitală, elevii trebuie să aibă ţinută obligatorie. Altfel, riscă amenzi şi note scăzute.

Gulere scrobite, pantalon la dungă, cravată pentru băieţi şi un sarafan bleumarin pentru fete. Toate acestea reprezentau simbolul disciplinei înainte de Revoluţie. Un simbol de care mai toţi adulţii îşi amintesc, mândri că "pe vremea lor" şcoala era şcoală.

Iar, în ultimii ani, multe instituţii de învăţământ din ţară au încercat să pună frâu libertăţii elevilor de a se îmbrăca ultimul răcnet şi au resuscitat obiceiul. Şi au inventat şi pedepse pe măsură pentru elevii care dau sacoul pe câte un tricou cu strasuri.

Spre exemplu, conducerea Colegiului Tehnologic "Grigore Cerchez" din Capitală a introdus obligativitatea purtării unei ţinute adecvate - cămaşă albă şi pantalon negru - pentru ca disciplina să nu sară gardul odată cu liceenii zvăpăiaţi. Elevi, părinţi şi profesori au parafat cu câte o semnătură hotărârea şi au acceptat şi sancţiunile, care se simt şi la buzunar, şi în catalog. Astfel, pentru o zi fără uniformă, elevii trebuie să achite o amendă de 10 lei, iar dacă repetă greşeala, "ruşinea" se vede în dreptul notei la purtare.

Pentru uniformă sau pentru modă

Un studiu realizat recent de Institutul Român de Evaluare şi Strategie indică însă faptul că 84% dintre români cred că ar trebui reintrodusă uniforma în şcoală. De altfel, şi Legea privind introducerea unor măsuri pentru creşterea prestigiului educaţiei în învăţământul primar şi gimnaziu readuce pe tapet vechea discuţie privind obligativitatea uniformelor. Actul normativ urmează să intre în dezbatere în comisiile din Camera Deputaţilor.

"Studiile pedagogice arată că o ţinută vestimentară unică stimulează pozitiv sentimentul de apartenenţă la un grup. De asemenea, copiii sunt scutiţi de stresul zilnic de a decide cu ce să se îmbrace şi sunt feriţi de tentaţia de a veni la şcoală purtând o vestimentaţie excentrică doar pentru a-i impresiona pe colegi sau pentru a se impune în faţa lor", argumentează deputatul Cezar Preda, iniţiatorul actului normativ.

Iar, potrivit proiectului său, elevii care beneficiază de burse de ajutor social nu vor trebui săşi plătească uniformele, costurile fiind suportate din bugetul admi nistraţiei publice locale. Şi în cazul acestei legi, când vine vorba despre pedepse pentru elevii care nu poartă uniformă, se face trimitere la regulamentul de organizare şi funcţionare ale unităţilor de învăţământ.

Mai exact, copiii pot primi sancţiuni care merg de la observaţie individuală până la eliminarea de la cursuri pentru 3-5 zile, mustrare în faţa clasei ori scăderea notei la purtare. Însă, elevii unei şcoli din Bu cureşti nu vor trebui să poarte acelaşi tip de uniformă ca şi colegii lor de la o unitate din Iaşi, pentru că fiecare şcoală va putea să hotărască ce model este mai potrivit.

TAXĂ PE DISCIPLINĂ

Dacă nu vin îmbrăcaţi în uniformă, elevii de la Colegiul "Grigore Cerchez" trebuie să-şi rupă din banii de buzunar pentru a plăti amenzile

Încă de la intrarea în liceu, elevele de serviciu, îmbrăcate cu cămăşi albe şi pantaloni negri, te întâmpină şi te conduc unde vrei să ajungi. Alte şcolăriţe îşi ascund sub cămăşile regulamentare câte un tricou mai colorat, măcar până trec de profesori. Asta, în timp ce directorul liceului, Cristian Radu, reperează un băiat îmbrăcat într-o bluză de trening.

"Poate are cămaşa sub bluză. Dacă nu are, îl vede profesorul de serviciu", găseşte soluţia. De altfel, profesorii de serviciu au ca îndatorire zilnică să treacă prin fiecare sală de clasă, să-i depisteze pe cei care s-au abătut de la regulamentul de ordine interioară şi să le taie amenzi. Una dintre elevele Colegiului "Cerchez" a ajuns însă să aibă nota 5 la purtare. Motivul: nu s-a îmbrăcat în uniformă şapte zile şi a adunat şi vreo 20 de absenţe. Eleva de clasa a IX-a a ajuns la "cinciul cât casa în catalog" printr-un calcul simplu făcut în consiliul profesoral: a pierdut câte un punct la fiecare zece absenţe şi tot câte un punct la două zile în care nu a purtat uniforma.

Pedeapsă pe măsura hainelor

Nota i-a mai fost ridicată ulterior, iar "salvarea" a venit de la dirigintă, care a uitat să-i anunţe şi pe părinţi înainte de a-i trece fetei cinciul în catalog. "Cu toate că eu am fost la şedinţa cu părinţii, doamna dirigintă nu mi-a spus că îi va scădea nota la cinci. După o săptămână, a avut cinci la purtare. Aşa că am făcut o cerere la conducerea şcolii şi s-a rediscutat nota fetei. Şi, pentru că nu am fost anunţată, s-a ajuns la nota şapte la purtare", povesteşte mama, care nu are nimic împotriva uniformei, nici a pedepsei dacă "ţinuta obligatorie" nu e respectată.

De fapt, a şi semnat că e de acord ca toţi copiii să vină în "ţinută adecvată". "Mai ales pentru că am fată, vreau să fie îmbrăcată decent. E bine că sunt toţi aşa cum era şi pe vremea noastră. Decât să vină dezmăţate... Dacă ar vedea o fată îmbrăcată mai deocheat, mai sexy, poate ar vrea şi ea la fel. Aşa nu e tentată, că doar în liceu încep anturajul, fumatul şi altele...", spune mama.

O singură obiecţie ar avea totuşi: "Fiind vorba de cămaşă albă, nu o poţi purta decât o zi, că imediat se murdăreşte. Dar asta e problema mea". Una peste alta, e mulţumită de disciplina din liceu: "Eu chiar mă simt sigură atunci când e la şcoală."

Iar directorul Cristian Radu spune că au început deja discuţiile în consiliul profesoral pentru a stabili sancţiunea care i se va aplica dirigintei. "Trebuie să recunoaştem că a fost şi vina dirigintei că nu ne-a spus că nu sunt anunţaţi părinţii, aşa că noi am hotărât crezând că totul s-a desfăşurat cum trebuia. Vom stabili care va fi sancţiunea", conchide directorul.

NU HAINA FACE O ŞCOALĂ

Părinţii plătesc, şcolile pedepsesc

Potrivit principiului descentralizării, şcolile sunt libere să aplice ce pedepse vor elevilor dacă aceştia nu poartă uniformă.

În ceea ce priveşte duritatea pedepsei pe care o primesc elevii de la "Grigore Cerchez", reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) consideră că fiecare unitate de învăţământ are dreptul de a hotărî cu privire la regulile pe care le impune.

"Fiecare unitate de învăţământ are dreptul să-şi facă un regulament. Dacă nu se menţine o zonă de disciplină, i-ar scăpa pe copii din mână. Dacă pedeapsa pentru nepurtarea uniformei era prea dură, probabil că părinţii nu ar fi semnat, şi-ar fi exprimat punctul de vedere", a explicat Marian Banu, purtătorul de cuvânt al ISMB.

Problema uniformei a stârnit dintotdeauna dezbateri între părinţi. "Sunt licee de elită în Bucureşti, care nu au uniformă, dar tot de elită se numesc. Atâta timp cât elevul e îmbrăcat decent şi îşi face datoria, nu contează alte detalii", este opinia unui părinte, exprimată pe forumul Ministerului Educaţiei.

Alţi părinţi sunt mai vehemenţi şi văd în spatele oricărei iniţiative şi o încercare de fraudă: "Impunerea unei anumite uniforme cumpărată prin şcoală este cel mai josnic act de hoţie la care poate apela conducerea unei şcoli. O şcoală poate impune un anumit tip de uniformă, dar nu poate obliga pe nimeni să o cumpere de la firmele cu care se află în cârdăşie."

Un alt cadru didactic consideră că se poate şi fără uniformă. "Lucrez de 17 ani în învăţământ, dar nu am obligat vreodată elevii să poarte uniformă. Am discutat cu părinţii şi le-am sugerat să decidă cum doresc să-şi îmbrace copiii, în uniformă sau cu haine normale, decente, fără a deranja pe nimeni din şcoală. Aşa că cei care au optat pentru uniformă şi-au cumpărat din comerţ", a explicat acesta.

"Fiecare unitate de învăţământ are dreptul să-şi facă un regulament ca să menţină o zonă de disciplină.", MARIAN BANU, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti