Două milenii de istorie au încetat în Iran pe 16 ianuarie. Momentul care a schimbat istoria la Teheran

Proteste Iran / sursa foto: https://x.com/NUFDIran/highlights

Pe 16 ianuarie 1979, un avion decolat de la Teheran punea capăt unei istorii de peste două milenii. La bord se afla Mohammad Reza Pahlavi, șahul Iranului, care părăsea țara sub presiunea unor manifestații uriașe și a unei crize politice scăpate complet de sub control. Oficial, pleca „temporar”. În realitate, nu avea să se mai întoarcă niciodată. Odată cu el, monarhia iraniană se prăbușea definitiv.

Monarhia iraniană, între tradiție imperială și modernizare forțată

Iranul a fost, timp de secole, un stat condus de monarhi. Ideea de șah nu era doar una politică, ci una aproape sacră, legată de identitatea imperială persană. În secolul XX, această tradiție a fost preluată de dinastia Pahlavi, fondată în 1925 de Reza Shah, tatăl lui Mohammad Reza Pahlavi.

După Al Doilea Război Mondial, tânărul șah urca pe tron într-o lume aflată în plină schimbare. Iranul devenea rapid o piesă strategică în Războiul Rece, iar monarhia sa era susținută puternic de Statele Unite și de aliații occidentali. În schimbul acestei susțineri, șahul promitea stabilitate, control asupra resurselor petroliere și un Iran orientat spre Vest.

Un rege absolut într-un stat care se schimba mai repede decât el

Mohammad Reza Pahlavi a condus Iranul ca un monarh aproape absolut. Deși țara avea instituții moderne, puterea reală era concentrată în mâinile sale și ale aparatului de securitate. Programul său de reforme, cunoscut sub numele de „Revoluția Albă”, urmărea modernizarea accelerată a Iranului: reforme agrare, educație pentru femei, industrializare, secularizare.

Pentru o parte a populației urbane, aceste schimbări au adus prosperitate. Pentru o altă parte, mai ales în mediul rural și în rândul clerului, ele au fost percepute ca o ruptură violentă de tradiție, religie și identitate. Modernizarea s-a făcut de sus în jos, fără consultare, iar opoziția a fost reprimată sistematic.

Poliția politică, SAVAK, a devenit simbolul fricii. Arestările, tortura și cenzura au erodat treptat legitimitatea monarhiei, chiar și în rândul elitelor care inițial o sprijiniseră.

Explozia nemulțumirii și începutul sfârșitului

În anii 1977–1978, Iranul intrase într-o criză profundă. Inflația, inegalitățile sociale și percepția unei corupții generalizate au alimentat proteste tot mai mari. Ce a surprins regimul a fost amploarea lor și faptul că protestatarii proveneau din toate clasele sociale: muncitori, studenți, intelectuali, comercianți tradiționali și clerici.

Figura care a coagulat această nemulțumire a fost Ruhollah Khomeini, un lider religios aflat în exil, dar extrem de influent. Mesajele sale, distribuite pe casete audio și pliante, transformau revolta socială într-o mișcare cu dimensiune religioasă și politică.

În toamna lui 1978, demonstrațiile deveniseră masive. Forțele de ordine trăgeau în mulțime, iar fiecare victimă alimenta un nou val de furie. Iranul era paralizat de greve, inclusiv în sectorul petrolier, coloana vertebrală a economiei.

16 ianuarie 1979, ziua plecării

În acest context, șahul a ales să plece. Pe 16 ianuarie 1979, Mohammad Reza Pahlavi și soția sa au părăsit Teheranul sub pretextul unui „concediu medical”. Imaginile cu avionul decolând și cu mulțimea care sărbătorea pe străzi au devenit simbolice.

Plecare sa nu a fost o abdicare formală, dar a echivalat cu una. Puterea reală dispăruse. Armata era indecisă, guvernul era slab, iar opoziția controla deja străzile.

Pentru prima dată în istoria modernă a Iranului, monarhia nu mai avea pe ce să se sprijine.

După șah, s-a prăbușit și monarhia

La doar câteva săptămâni după plecarea șahului, Khomeini revenea triumfal în Iran. Monarhia era abolită oficial, iar în aprilie 1979 Iranul devenea Republică Islamică în urma unui referendum.

Șahul avea să înceapă un exil dureros, mutându-se dintr-o țară în alta, respins de foști aliați, bolnav și izolat. A murit în 1980, fără să mai vadă vreodată Iranul pe care îl condusese timp de aproape patru decenii.

Căderea monarhiei din Iran, o lecție istorică despre putere și ruptură

Căderea monarhiei iraniene nu a fost un accident, ci rezultatul unei acumulări lente de tensiuni. Un stat modernizat rapid, dar fără libertăți reale. Un lider susținut extern, dar tot mai deconectat de propria societate. O opoziție reprimată, care a explodat atunci când frica a dispărut.

Ziua de 16 ianuarie 1979 nu a fost doar plecarea unui rege. A fost momentul în care o lume veche s-a închis definitiv, iar Iranul a intrat într-o epocă complet nouă, ale cărei consecințe se resimt și astăzi, mult dincolo de granițele sale.