Două cumpene care ar fi putut să-i oprească zborul spre lună

Două cumpene care ar fi putut să-i oprească zborul spre lună

Astronautul Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună, s-a născut la 5 august 1930, în apropiere de Wapakoneta (statul Ohio).

A fost pasionat din copilărie de expediţiile de cercetaş, de zboruri şi de construirea aparatelor de zbor. La vârsta de 14 ani a luat cursuri de zbor, procurându-şi banii necesari muncind într-o farmacie.

La 16 ani obţine brevetul de pilot. După absolvirea studiilor liceale la Wapakoneta, se înscrie la Academia de Marină a Universităţii Purdue, din Lafayette (statul Indiana).

După doi ani, în 1949, îşi satisface serviciul militar la baza Pensacola din Florida, în cadrul unităţilor de paraşutişti ale forţelor navale, fiind mobilizat pe frontul din Coreea, unde a participat la 78 de campanii.

În 1952, revine la universitate pentru încheierea studiilor, predând, în acelaşi timp, matematica.

Conform www.nasa.gov, în 1955, obţine titlul de „Bachelor of Sciencee”. În acelaşi an, după absolvire, Neil Armstrong devine pilot de încercare, membru al NACA (National Commitee for Aeronautics), mai întâi la Laboratorul de propulsii Lewis din Cleveland (Ohio), apoi la Staţia NACA pentru zboruri rapide a bazei aeriene Edwards, California. Transferat la NASA, şi-a continuat activitatea ca pilot de încercare în cadrul secţiei pentru testarea avioanelor de vânătoare F-100, F-101, F-102, F-104, B-47.

Programul de astronauți

După şapte ani de activitate ca pilot de încercare şi 2.600 ore de zbor, Neil Armstrong se înscrie pentru programul de astronauţi al SUA, fiind acceptat în 1962.

La 16 martie 1966, a fost, alături de David R.Scott, pilot-şef pe nava spaţială GEMINI 8, care a efectuat primele manevre de andocare cu o rachetă AGENA.