International
Dosarul secret al invaziei din Ucraina. Cum au descoperit CIA și MI6 planurile lui Putin
Vladimir Putin. Sursa foto: EPA/MAXIM SHIPENKOV
Din cuprinsul articolului
Un material amplu publicat de The Guardian, realizat pe baza a peste o sută de interviuri cu oficiali de rang înalt din serviciile de informații și cu specialiști din mai multe state, analizează modul în care Statele Unite și Marea Britanie au ajuns, cu luni înainte, la concluzia că Vladimir Putin se pregătea să declanșeze invazia Ucrainei. Ancheta jurnalistică explică și de ce numeroși lideri europeni – printre care și președintele ucrainean Volodimir Zelenski – au privit avertismentele drept alarmiste sau exagerate.
Pe fondul apropierii a patru ani de la începutul războiului, dezvăluirile readuc în discuție întrebările esențiale: ce informații existau în culise, unde au apărut erorile de interpretare și în ce măsură mecanismele de avertizare timpurie au funcționat eficient sau au eșuat.
Noiembrie 2021. Primele semnale subtile date de Vladimir Putin
În toamna lui 2021, după săptămâni în care serviciile americane observaseră semnale tot mai îngrijorătoare, Washingtonul a decis să ridice miza. Joe Biden l-a trimis pe William Burns, directorul CIA, să-l avertizeze pe Putin privind consecințele economice și politice ale unui atac. Însă, spre deosebire de anii în care Burns fusese ambasador la Moscova, accesul direct la liderul rus devenise rar, iar contactul s-a redus la o discuție telefonică, cu Putin retras într-o reședință de la Marea Neagră.
Burns i-a expus lui Putin evaluarea americană că Rusia pregătește invazia, însă liderul de la Kremlin a ignorat avertismentul și a continuat cu argumentele proprii despre vulnerabilitatea Rusiei și amenințările SUA. Pentru Burns, dialogul – completat de întâlniri dure cu înalți responsabili de securitate – a lăsat impresia unei escaladări inevitabile. Întors la Washington, a avut loc momentul-cheie, redat chiar de Burns, când Biden a cerut un răspuns simplu:
„Biden punea adesea întrebări cu răspuns da/nu, iar când m-am întors, m-a întrebat dacă credeam că Putin va face asta”, își amintește Burns. „I-am răspuns: Da.”
Câteva luni mai târziu, invazia a început, iar întrebarea a devenit: dacă avertismentul a fost atât de timpuriu, de ce nu a fost acceptat pe scară largă?
CIA. Sursă foto: Captură video
„Un succes spectaculos”, dar și o problemă de credibilitate după Irak
Materialul evidențiază un contrast puternic: deși CIA și MI6 au conturat din timp scenariul unei invazii, avertismentele lor nu au fost luate în serios suficient de rapid de o parte a liderilor europeni, iar autoritățile de la Kiev au rămas, o perioadă îndelungată, rezervate în fața acestor evaluări. În fundal au acționat două blocaje majore: trauma informațională lăsată de episodul „dosarului Irak” și dificultatea de a concepe, în plin secol XXI, declanșarea unui conflict militar de mari proporții pe continentul european.
La acestea s-a adăugat și un calcul intern al Ucrainei. Conducerea politică a fost descrisă ca fiind precaută în a transmite un semnal de alarmă care ar fi putut genera panică economică și instabilitate socială înainte de izbucnirea efectivă a ostilităților. Un oficial american a rezumat ruptura dintre evaluările serviciilor și reacția decidenților de la Kiev: „În ultimele săptămâni, șefii serviciilor de informații au început să înțeleagă, starea de spirit era diferită. Dar conducerea politică a refuzat să accepte acest lucru până la sfârșit”, a declarat un oficial al serviciilor secrete americane.
Din unghiul Washingtonului, nemulțumirea a fost alimentată de faptul că o parte dintre aliați au respins concluziile chiar și în momentul în care, în opinia americanilor, dovezile erau deja consistente. Jake Sullivan a explicat ulterior de ce mesajul transmis de SUA nu a fost pe deplin asimilat de Europa:
„Am simțit că dovezile pe care le-am prezentat erau copleșitoare. Nu este ca și cum am fi ascuns ceva care, dacă ar fi văzut, ar fi schimbat totul”, a declarat Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al lui Biden, referitor la motivul pentru care aliații europeni nu i-au crezut pe americani. „Ei erau pur și simplu convinși că acest lucru nu avea niciun sens.”
De unde venea certitudinea. Sateliți, interceptări, semne „imposibil de ascuns”
Declasificarea: cum au încercat SUA și Marea Britanie să-și convingă aliații fără să-și expună sursele
În momentul în care autoritățile de la Washington și Londra au ajuns la concluzia că timpul se scurge rapid, strategia s-a schimbat: au decis să facă public mai mult decât ar fi făcut în mod obișnuit, inclusiv prin declasificarea unor informații sensibile. Era însă un echilibru fragil – pe de o parte, nevoia de a-i convinge pe aliați de gravitatea situației, pe de altă parte, obligația de a proteja sursele și metodele care furnizaseră datele.
Avril Haines a vorbit deschis despre acest risc major: „Acestea sunt surse și metode pe care le-am obținut cu sânge, sudoare și lacrimi și care pot pune în pericol viața oamenilor dacă sunt pierdute”, a declarat Haines.
Ea a detaliat și mecanismul instituit pentru a preveni eventualele breșe, explicând că înainte de publicarea oricărei informații exista un proces riguros de verificare interinstituțională: „Acestea includeau un sistem prin care oficialii din diferite agenții de informații aveau „posibilitatea de a evalua orice informație înainte ca aceasta să fie făcută publică”, a spus ea, pentru a se asigura că nimic nu scapă și nu poate dezvălui sursa.
Pentru unii lideri europeni, efectul acestei strategii a fost aproape derutant. Aceștia primeau briefinguri confidențiale, doar pentru a descoperi ulterior aceleași informații publicate în presa americană la scurt timp după aceea.
„Primeam informări clasificate de la americani, iar câteva ore mai târziu citeai exact aceleași informații în New York Times”, a spus un oficial european.
Volodimir Zelenski. Sursă foto: Facebook
CIA și MI6 au transmis evaluări alarmante către Kiev
În toamna lui 2021, CIA și MI6 au transmis evaluări alarmante către Kiev, iar după vizita lui Burns la Moscova, oficiali americani au făcut briefuri directe. Eric Green a redat tonul discuției cu partea ucraineană: „Practic, am spus: Vom urmări situația. Veți vedea informațiile. Nu este un avertisment obișnuit, este ceva foarte serios. Aveți încredere în noi’”, a declarat Eric Green, unul dintre oficialii americani.
Și Ben Wallace a încercat să împingă mesajul către un prag de acțiune, folosind o formulă memorabilă: „Nu poți îngrășa un porc în ziua de Crăciun”, i-a spus Wallace președintelui ucrainean, potrivit unei surse informate despre întâlnire.
În același timp, serviciile ucrainene observau o intensificare a acțiunilor rusești, inclusiv tentative de recrutare mai „largi” decât de obicei. Despre schimbarea de tactică, un detaliu a rămas pregnant: „urmăreau pe toată lumea”, inclusiv șoferi și funcționari de nivel inferior. Ivan Bakanov a descris, la rândul său, cum contactul zilnic cu aceste operațiuni a schimbat percepția despre posibilitatea unei „înțelegeri”: „Înainte de a veni la SBU, și eu credeam că putem face o înțelegere cu rușii”, a spus Bakanov, care era un vechi partener de afaceri al lui Zelenski și nu avea experiență în domeniul informațiilor când a fost numit în 2019. „Dar când vezi în fiecare zi cum încearcă să ucidă și să recruteze oameni, înțelegi că au un plan diferit, că spun una și fac alta.”
Totuși, la nivelul percepției dominante la Kiev, a persistat ideea că scenariul maxim era un episod limitat în Donbas, nu un marș spre capitală. Un oficial european care a urmărit briefingurile ucrainene a sintetizat această stare de spirit:
„Mesajul era: Nu se va întâmpla nimic, sunt doar amenințări, a spus oficialul. „Ei credeau că maximul posibil era o ciocnire în Donbas.”
De ce Europa a rămas „pe frână”: diferența dintre „de ce ar face asta?” și „de ce n-ar face-o?”
În reuniunile cu europenii, britanicii și americanii s-au lovit repetat de scepticismul de fond: ipoteza că Putin este un actor rațional și că un plan cu șanse mari de eșec nu ar fi ales. Un oficial britanic a descris chiar diferența de premisă, ca pe un joc semantic care produce concluzii opuse:
„Cred că au pornit de la premisa: De ce ar face asta?. Iar noi am pornit de la premisa: „De ce n-ar face-o?” Și această simplă diferență semantică poate duce la concluzii complet diferite”, a spus oficialul.
În plus, unii au interpretat acumularea de trupe ca pe o cacealma menită să forțeze concesii politice, nu ca pe un plan de război total. De aici, reacția întârziată în multe capitale, chiar când Washingtonul era deja convins că ținta reală era Kievul.
Începutul războiului planificat de Putin
Pe măsură ce informațiile deveneau mai detaliate, SUA au început să trateze scenariul schimbării regimului ca fiind realist. În această etapă, Zelenski a încercat să controleze riscul de panică și efectul economic al unei alarme publice, iar mesajele au rămas temperate. Într-un apel către populație, formula a fost explicită: „Respirați adânc, calmați-vă și nu vă grăbiți să faceți provizii de alimente și chibrituri”, le-a spus el populației.
În analiza americană, însă, invazia nu mai era „o opțiune de pe meniu”, ci un obiectiv fix. Sullivan a descris felul în care vedea intenția lui Putin: „El nu se uita la un meniu și spunea: Aș putea face ceva mic, mediu sau mare”, a spus Sullivan. „Era foarte concentrat pe cucerirea Kievului.”
În același interval, Kievul a cerut mai mult sprijin militar, iar în relatare apare comparația lui Oleksiy Reznikov despre refuzul inițial de a livra arme mai „grele”, pe fundalul presupunerii că Rusia va avansa rapid: „Imaginați-vă că aveți un vecin care vine acasă cu un diagnostic de cancer și că va muri în trei zile”, a spus Reznikov. „Îi veți oferi compasiune, dar nu îi veți da medicamente scumpe.”
Vladimir Putin. Sursă foto: en.kremlin.ru
Ultimele ore: schimbarea de ton, începutul invaziei și „se va termina în câteva săptămâni”
În ajunul atacului, Zelenski a înregistrat un mesaj către cetățenii ruși și a folosit o replică devenită emblematică: „Dacă atacați, ne veți vedea fețele. Nu spatele, ci fețele”.
Când invazia a început, relatarea insistă și pe contrastul de la Moscova, unde Putin și-a păstrat agenda, minimalizând durata războiului. În discuția despre conflict, formula atribuită lui Putin a fost scurtă: „Nu-ți face griji pentru asta”, i-a spus Putin. „Se va termina în câteva săptămâni.”
După patru ani: unde au greșit cei care au avut dreptate și ce au învățat cei care n-au crezut
Chiar și pentru cei care au anticipat corect invazia, evaluările despre desfășurare au fost, pe alocuri, eronate: rezistența ucraineană a fost subestimată, iar eficiența Rusiei, supraestimată. Un oficial britanic a redat presupunerea inițială despre rapiditatea avansului: „Până în ziua alegerilor, s-a presupus că acest lucru nu va dura foarte mult”, a spus oficialul din serviciul britanic de informații al apărării. „Credeam că vor ajunge foarte repede în vestul Kievului, moment în care vor spune: Treaba e făcută, noi ne-am ocupat de aceștia, altcineva se poate ocupa de ceilalți, mulțumim pentru atenție”.
Și Avril Haines a vorbit despre aceeași așteptare privind primele săptămâni: „Credeam că rușii vor fi mai eficienți la început – vor cuceri Kievul în câteva săptămâni, iar apoi ucrainenii se vor regrupa”, a declarat Haines.
Serviciile europene nu credeau că Putin va începe războiul
Pentru serviciile europene care nu au crezut scenariul, justificarea a fost că planul părea absurd prin prisma capacităților și a riscurilor: „Nu credeam că se va întâmpla, pentru că ne părea complet nebunesc să creadă că vor putea intra în Kiev și să instaureze pur și simplu un guvern marionetă”, a declarat un oficial al serviciilor secrete europene. „După cum s-a dovedit, era într-adevăr complet nebunesc.”
În același timp, a existat și ideea că rapoartele interne rusești au cosmetizat realitatea, iar occidentalii au luat prea în serios evaluările de performanță ale armatei ruse:
„Sistemul îi încurajează să prezinte lucrurile într-o lumină mai favorabilă decât sunt în realitate”, a declarat un oficial al serviciilor secrete americane. „Nu aveam un general rus pe statul de plată care să poată spune: Nu am scris un raport sincer în întreaga mea carieră”.
Michael Kofman a rezumat dubla eroare – percepții occidentale și execuție rusă – într-o formulă echilibrată: „Jumătate din vină o poartă faptul că am supraestimat performanța militară rusă și am subestimat armata ucraineană”, a spus Michael Kofman, analist la Carnegie Endowment din Washington. „Dar jumătate din vină o poartă rușii, care nu au executat operațiunea nici pe departe așa cum se anticipase, sau într-un mod care să aibă sens.”
Ce lecții a dat Putin
Iar discuția despre pregătirea Ucrainei a rămas sensibilă, inclusiv prin intervenția lui Zalujnîi: „Legea marțială ar fi trebuit introdusă în ianuarie sau, cel târziu, în februarie”, a spus el.
După șocul din 2022, unele servicii europene au tras concluzii despre nevoia de a lucra mai des cu scenarii pesimiste, chiar dacă par improbabile. Un oficial german a formulat lecția astfel: „Principalul lucru pe care l-am învățat din toate acestea a fost că trebuie să lucrăm cu scenarii de cel mai rău caz mult mai mult decât am făcut-o înainte.”
În esență, povestea nu este doar despre cum au fost colectate informațiile, ci și despre cât de periculos poate fi să respingi un scenariu doar pentru că pare „irațional” sau „imposibil” în logica de ieri.
