Dosarul „Gala Bute”. Motivul pentru care Elena Udrea a vrut să ajungă în Grecia în ziua condamnării: ”Avea programare la o clinică”

Dosarul „Gala Bute”. Motivul pentru care Elena Udrea a vrut să ajungă în Grecia în ziua condamnării: ”Avea programare la o clinică”Sursa: Captură TV

Condamnată definiv la șase ani de închisoare în dosarul ”Gala Bute”, Elena Udrea se află de 50 de zile în arestul din Bulgaria, țară în care a fost prinsă în ziua în care Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat sentința. La aproape două luni de la condamnare, avocatul fostului ministru al Turismului spune că aceasta nu a avut intenția de a fugi din țară, ci a vrut să meargă în Grecia pentru niște analize medicale.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat luni, pentru 20 iunie, judecarea recursului în casaţie prin care Elena Udrea încearcă să scape printr-o cale extraordinară de atac de condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul „Gala Bute".

Avocații Elenei Udrea au încercat să determine instanţa să înceapă luni dezbaterile, însă judecătorii au amânat procesul, stabilind că trebuie refăcut ordinul european de anchetă emis anterior şi îndeplinirea procedurii de citare a Elenei Udrea la locul unde aceasta este deţinută în Bulgaria.

Reamintim că, la începutul lunii aprilie, Elena Udrea a plecat din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul „Gala Bute”. A fost prinsă în Bulgaria, înainte de a trece graniţa în Grecia, procedurile de extrădare fiind în derulare.

Astăzi, 26 mai, unul dintre avocații Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a declarat că fostul ministru al Turismului nu a fugit din țară, ci intenționa să plece în Grecia pentru niște analize medicale.

„Avea programare la o clinică unde efectua proceduri medicale începute cu mult timp în urmă. Dacă ar fi fost să plece din cauza deciziei, ar fi plecat înainte. Ea a plecat din țară din cauza problemelor ei personale, nu ca să fugă”, a declarat avocatul Veronel Rădulescu.

Dosarul „Gala Bute”. Mesajul Elenei Udrea pentru ministrul Justiției, Cătălin Predoiu

Aflată în arest în Bulgaria, Elena Udrea i-a trimis un mesaj și ministrului Justiției, Cătălin Predoiu. ministrului Cătălin Predoiu, în care susţine că românii "abuzaţi" de justiţia din România îşi caută „dreptatea” în Europa, iar ea este arestată de 50 de zile în Bulgaria pentru că a fost „condamnată ilegal" de instanţele din ţara noastră.

„Înţeleg domnule ministru al Justiţiei că sunteţi preocupat de faptul că unii cetăţeni români, abuzaţi de justiţia pe care o păstoriţi din 2007 (cu mici întreruperi), îşi caută dreptatea în Europa, deci în ţări cu standarde mult mai înalte de justiţie decât România.

Dar despre abuzul care mi se întâmplă mie, ce părere aveţi domnule ministru? Cum vi se pare faptul că stau arestată de 50 de zile într-o ţară europeană, pentru că am fost condamnată ilegal, întâi de un complet de 3 judecători care nu era specializat şi din care făcea parte Florentina Dragomir, care exercita fără drept funcţia pentru că nu îndeplinea jurământul de credinţă.

Apoi de un complet de 5 judecători constituit cu încălcarea gravă a legii, iar contestaţia în anulare în care am cerut rejudecarea dosarului tocmai ca urmare a acestei compuneri a completului mi-a fost respinsă doar mie dintre toate cazurile similare, încălcându-se atât Decizia 685/2018 a CCR, cât şi decizia CJUE din 21.12.2021?", a transmis Elena Udrea pe pagina ei de Facebook.

Elena Udrea a mai transmis că nu şi-a văzut fetiţa de două luni și că judecătorii români dau pedepse prea mari „pentru o eventuală mită de 25.000 de euro” (cu referire la Sorin Oprescu - n.r.), decât pentru omor, răpiri, violuri şi tâlhării.