DOSAR PENAL. Și-a SCRIS NUMELE pe COLOANA INFINITULUI. Turistul „ANDI” e căutat de POLIȚIE

DOSAR PENAL. Și-a SCRIS NUMELE pe COLOANA INFINITULUI. Turistul „ANDI” e căutat de POLIȚIE

Să vezi și să nu crezi! Poliția din Gorj a întocmit dosar penal în rem pentru distrugere unui turist care s-a semnat pe celebra sculptură. Coloana Infinitului este acum „decorată” cu numele ”ANDI”.

 

Coloana Infinitului a fost vandalizată de un turist care și-a scris numele pe opera lui Constantin Brâncuşi.

”Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj s-au autosesizat cu privire la deteriorarea Coloanei Infinitului, fiind întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracțiunea de distrugere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Ne puteți urmări și pe Google News

„S+S=BFF”

Nu este primul incident de acest fel. În 2017, Coloana Infinitului a fost vandalizată de două ori. Mai întâi, o fată 12 ani, din Slatina, în prezenţa părinţilor săi, a inscripţionat mesajul ”S+S=BFF”, cu un obiect ascuţit, pentru a-i transmite unei amice că vor rămâne prietene pentru totdeauna. În aceeași lună, o adolescentă de 16 ani și-a scris numele pe opera lui Constantin Brâncuşi. Tânăra din Drobeta-Turnu Severin a primit o amendă pentru încălcarea regulilor referitoare la protejarea operelor de artă.

Autorităţile locale au anunţat că vor monta camere de supraveghere şi senzori în jurul operelor.