Dorin Recean, premierul propus de Maia Sandu. Experiența politică, avere și scandalul mediatic în care a fost implicat

Dorin Recean, premierul propus de Maia Sandu. Experiența politică, avere și scandalul mediatic în care a fost implicat Sursa foto: Dorin Recean / Facebook

Vineri, în cadrul unei conferințe de presă, premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și-a anunțat demisia din funcție. Președintele Maia Sandu a făcut declarații cu privire la situația politică din acest moment și l-a propus pe Dorian Recean pentru ocuparea fotoliului de prim-ministru. În prezent, acesta ocupă funcția de consilier prezidențial și secretar al Consiliului Suprem de Securitate.

Dorin Recean este propunerea Maiei Sandu pentru ocuparea fotoliului de premier al Republicii Moldova. Acesta are, potrivit CV-ului său, o experiență de peste 27 de ani în sectorul public.

La educație, acesta a trecut Academia de Studii Economice din Moldova, specializarea Managementul relațiilor economice internaționale, în perioada 1992 - 1996. Ulterior a urmat cursurile la Newport University (USA), filiala Belgia, pe care le-a finalizat în anul 2000.

Potrivit CV-ului său, Dorin Recean a început să activeze în câmpul muncii în 1995, când era student. Primul loc de muncă l-a avut la Agenția pentru Restructurarea Întreprinderilor și Asistență (ARIA). Aici a lucrat timp de șapte ani și a ocupat funcțiile de manager de proiecte și director de program.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior a fost angajat timp de opt ani ca director de marketing și vânzări la TeleMedia Group, unde a ocupat o perioadă de timp și funcția de director executiv.

În politică a intrat în anul 2010, când a fost pentru o perioadă de doi ani viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor. În perioada 2012 - 2015 a fost ministru de Interne în guvernele Filat și Leancă, responsabil pentru realizarea reformei MAI și a Planului de acțiuni pentru liberalizarea regimului de vize cu UE.

În februarie 2022, el a fost desemnat de Maia Sandu consilier prezidențial pe probleme de securitate și secretar general al Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova. În timpul escaladării tensiunilor din Transnistria generate atât de războiul din Ucraina cât și daunele provocări cu nuanțe militare din teritoriul separatist, Dorin Recean s-a constituit în principalul negociator cu partea transnistreană.

Etapa Tiraspol

Astfel, acesta a înlocuit-o pe președintele Maia Sandu în negocierile cu regimul de la Tiraspol. Acțiunile lui Recean în tratativele cu Transnistria s-au derulat pe mai multe paliere:

- o primă prioritate a constituit-o dezescaladarea situației din regiunea separatistă astfel încât structurile militare transnistrene (circa 13 000 de soldați încadrați în diferite structuri militare) să nu fie folosiți militar în războiul din Ucraina sau să încerce destabilizarea militară a Republicii Moldova, reușind păstrarea păcii pe Nistru și evitându-se un nou conflict în spatele Ucrainei atacate;

- un al doilea palier al activității lui Recean pe dimensiunea transnistreană a reprezentat-o identificarea și impunerea unor mecanisme care să aducă business-ul transnistrean în spațiul legal al Republicii Moldova astfel încât să se evite colapsul financiar al regiunii în care se află 250 000 de cetățeni moldoveni, iar pe de altă parte să creeze o dependență totală a Transnistriei de Republica Moldova;

- un al treilea palier l-a reprezentat crearea mecanismului de consultări, în caz de nevoie, ce permite comunicarea cu liderii separatiști în cazul tensionării relațiilor dintre cele două maluri ale Nistrului. De asemenea, Dorin Recean, în calitate de consilier pe securitate al Maiei Sandu și secretar al Consiliului Suprem de Securitate, a supervizat și coordonat reforma în sectorul de apărare al Republicii Moldova, atât pe zona militară cât și pe zona de intelligence a SIS-ului.

Numele său a fost speculat ca un posibil șef al SIS-ului, fapt care nu s-a întâmplat.

Cariera universitara

Din 2016 și până în 2022, Dorin Recean a fost consultant în domeniul analizei datelor și informației, în organizații și instituții internaționale.

A activat și ca lector universitar la mai multe instituții din Republica Moldova, în prezent fiind cadru didactic la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Potrivit CV-ului său, din 2022 Dorin Recean este consilier al președintei Maia Sandu în domeniul apărării și securității naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate.

Ce avere are Dorin Recean și scandalul mediatic în care a fost implicat

Recean a obținut în 2021 sume frumușele de bani. Potrivit ultimei sale de avere, a câștigat pe parcursul anului 4.200 de euro de la compania americană „dorGov Solutions LLC” pentru servicii de consultanță. Pentru aceleași servicii de consultanță, în anul 2021 Dorin Recean a încasat 9.250 de dolari la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și 21.750 de euro de la compania „Alco Limited”.

Funcția de lector la Universitatea Tehnică a Moldovei i-a adus în conturi suma de 26.332 de lei.

În cariera sa politică, Dorin Recean a fost implicat și într-un scandal mediatic. Acestea avea loc în februarie 2013, când acesta ocupa funcția de ministru de Interne. La acea vreme, în spațiul public a apărut o înregistrate a unei discuții telefonice dintre el și Nicolae Vicol, pe atunci șef al Serviciului Fiscal de Stat. În acea discuție, Recean ar fi dat indicații șefului FISC, nemulțumit de comportamentul acestuia.

Convorbirea telefonică a fost făcută publică în contextul dosarului penal în care era vizat Nicolae Vicol, telefonul acestuia fiind interceptat.

Acesta nu este singurul scandal în care Dorin Recean este implicat. În 2015, Procuratura Generală a anchetat un dosar penal pe numele său, în urma unei plângeri depuse de polițistul Ruslan Saachian. Acesta din urmă a fost una din figurile importante din timpul evenimentelor din aprilie 2009. Dosarul pentru depășirea atribuțiilor de serviciu a fost clasat, potrivit zdg.ro.