Schimbări politice majore la Chișinău. Dorin Recean, propus pentru funcţia de premier de către Maia Sandu

Schimbări politice majore la Chișinău. Dorin Recean, propus pentru funcţia de premier de către Maia SanduSursa: Facebook

Situația politică de la Chișinău este una destul de tensionată. O ședință secretă a avut loc la Președinție. Cu puțin timp în urmă, Natalia Gavrilița, premierul Republicii Moldova a demisionat.

Update 2: Secretarul general al Consiliului Suprem de Securitate, Dorin Recean, este candidatul propus vineri de preşedinta Maia Sandu pentru funcţia de premier al Republicii Moldova. Anunţul a fost făcut de şefa statului într-un briefing de presă.

Update 2: Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a postat un mesaj prin care îi mulțumește Nataliei Gavrilița pentru perioada în care a stat în fruntea Guvernului și pentru sacrificiile făcute. Șefa statului a anunțat că urmează consultări cu partidele politice pentru desemnarea unui nou premier.

„Am luat act de demisia doamnei Prim-ministre Natalia Gavrilița. Îi mulțumesc mult pentru sacrificiul și eforturile enorme de a conduce țara într-o perioadă cu atâtea crize. În pofida unor provocări fără precedent, țara a fost guvernată responsabil, cu multă atenție și muncă dedicată. Avem stabilitate, pace și dezvoltare - acolo unde alții doreau război și faliment. Mulțumim mult, Natalia! Urmând procedurile legale, în urma demisiei Prim-Ministrei, voi avea consultări cu fracțiunile parlamentare și, ulterior, voi desemna un candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova”, a scris Maia Sandu pe pagina personală de Facebook.

Update 1: Natalia Gavrilița a susținut o conferință de presă în jurul orei 13:00, în cadrul căreia și-a anunțat demisia.

„După un an și jumătate în fruntea acestui guvern a venit timpul să-mi anunț demisia din această funcție.

Cei care au făcut asta au sperat că vom ceda presiunilor. Miza inamicilor țării noastre a fost că vom proceda la fel ca guvernările precedente. O echipă cu care am lucrat la Guvern a fost o echipă de oameni constructivi.

Dragi prieteni, Republica Moldova intră într-o fază nouă în care prioritatea țării este securitatea. În aceste 18 luni de mandat am guvernat în regim de criză continuă”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul conferinței de presă.

Potrivit surselor, locul ei ar urma să fie ocupat de Dorin Recean, consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale și secretarul Consiliului Suprem de Securitate.

Știre inițială: O ședință importantă are loc la Chișinău, la Președinție, în urma căreia se va decide viitorul Republicii Moldova. Potrivit unor surse, în cadrul acestei ședințe se pune problema înlocuirii actualului premier, Natalia Gavrilița. Locul ei ar putea fi ocupat de Vasile Tofan sau Dorin Recean.

În spațiul public au început să apară informații potrivit cărora ar urma să aibă loc, la Chișinău, remanieri guvernamentale. Deputații fracțiunii PAS au mers vineri dimineața la Președinție.

Zvonurile au apărut în urma situației politice tensionate din Republica Moldova. Președintele Maia Sandu are din ce în ce mai multe contre cu premierul Natalia Gavrilița. În urmă cu aproximativ două luni, au început să apară speculații cu privire la demiterea guvernului, însă prim-ministru a dezmințit aceste zvonuri.

„Răspândirea zvonurilor despre demisia iminentă a guvernului este o tactică a oponenţilor, ce a fost utilizată încă de la instalarea actualului cabinet. Chiar dacă avem majoritate parlamentară, chiar dacă următoarele alegeri sunt în 2025, de la început a fost intenţia de a submina încrederea în putere.

Este o tactică folosită de oponenţii noştri, de hoţii care vor să fugă de răspundere”, a explicat Gavriliţa, luni seara, într-o emisiune la postul local de televiziune TV8.

Premierul Republicii Moldova ar putea fi înlocuit

Premierul actual al Republicii Moldova a vorbit și despre speculațiile potrivit cărora i s-ar fi propus să plece din fruntea Guvernului și să ocupe fotoliul de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Natalia Gavriliţa a susținut că aceste discuții au avut loc, însă nu acum, ci înainte ca ea să fie desemnată premier, notează Deschide.md.

„Asemenea discuţii au fost înainte de numirea mea în funcţia de prim-ministru. Anterior lucrasem ca ministru de finanţe, cunosc sectorul financiar. Şi atunci s-a vorbit despre conducerea Băncii Naţionale. De aici se şi trag aceste zvonuri care se răspândesc acum”, a spus premierul Republicii Moldova.

Prim-ministru Natalia Gavrilița a precizat că va susține o conferință de presă vineri, în jurul orei 13:00.