Continuăm călătoria DORului. Ne regăsim, la câteva zile distanță, de Ediția a IV-a, mult așteptată. Fiecare ediție a stat sub semnul unui concept. Are Ediția acestui an un astfel de simbol definitoriu?

Mihaela Popescu: Ediția din acest an, cea de-a patra, este diferită de precedentele din mai multe puncte de vedere : în primul rând, am dorit să ducem pe scena Conservatorului Regal din Bruxelles o voce care să aducă acea atmosfera unică, după care tânjim mulți din cei plecați, a ulițelor și a spiritului satului, iar această notă tradițională să se îmbine cât mai armonios cu muzica clasică. Acest lucru va fi împlinit prin măiestria muzicienilor invitați.

Apoi, la fiecare ediție ne propunem să aducem în atenție nume noi, talente extraordinare ale școlii românești de muzică, aflate la început de drum. Anul acesta îl avem ca invitat pe Ștefan Șimonca-Oprița, un tânăr violonist de numai 21 de ani, invitat deja la 17 ani să cânte în orchestra Les Dissonances condusă de David Grimal. Ștefan va veni din Germania, unde este student al Conservatorului de Muzică Hochschule für Music Saar Saarbrücken. Va cânta pentru prima dată ca solist în Belgia și tot pentru prima oară se va afla la Bruxelles. Studiază vioara cu David Grimal (din 2016) și cu prof. Artemiu Şimonca-Opriţa (din 2005). Este absolvent al Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad.

Un element de noutate în plus ar fi piesele pe care le propunem publicului, sunt piese românești din repertoriul clasic care se cântă foarte rar pe scene, aproape necunoscute, dar de o tulburătoare frumusețe. Mulțumesc muzicienilor pentru toate eforturile făcute !

Un al patrulea element ar fi orchestra- o prezență consistentă de data aceasta, 35 de muzicieni fiind prezenți alături de soliști.

Irina Stroe: Este minunat afișul de prezentare; există o poveste în spatele acestei alegeri?

Mihaela Popescu: Fiecare afiș are o poveste, iar cea de anul acesta s-a născut în Țara Oașului, în timpul unei filmări pentru emisiunea Timpul Reîntoarcerii.

Îndrumată de etnologii Mihaela Grigorean și Răzvan Roșu, am încercat ca, până la întâlnirea cu invitatul nostru, să înțeleg cât mai mult din sufletul oșenesc, din mentalitatea și spiritul locului.

După interviu, realizat într-o casă bătrânească de secol XVIII, printre puținele case vechi rămase în picioare în Țara Oașului, am ieșit pe talpa casei, iar Ionuț, invitatul, a început să țîpurească, acompaniat, la ceteră, de fratele său. În momentul acela am simțit că asist la o taină, la dezvăluirea sufletului oșenesc, că pot desluși, în acele țîpurituri, zbuciumul, frământările și destinul Țării Oașului, al acelor oameni extraordinar de puternici, de rezistenți, care pleacă să-și caute "binele" pe meleaguri străine. Și că acasă, pe talpa casei bătrânesti sau în sufrageriile moderne construite cu banii munciti cu greu afară, părinții, îmbrăcați cu aceleași straie modeste, își așteaptă copiii să se întoarcă. Povestea Țării Oașului - și a țării noastre - de a-și aștepta copiii să se întoarcă acasă, descifrată într-o țîpuritură.

De aceea fotografia pentru ediția din anul acesta a concertului DOR reprezintă o mireasă din Țara Oașului, o zonă în care DORul este adânc, prin amploarea fenomenului emigrației.

Fotografia aparține lui Ioniță G. Andron și este realizată cu ocazia filmării documentarului etnografic „Nuntă în Țara Oașului”(1960). Drepturile de autor și copyright aparțin Muzeului Județean Satu Mare.

Irina Stroe: Care sunt artiștii  ”DOR”-ului din anul 2022? Compozițiile alese urmează o tematică anume?

Mihaela Popescu: În primul rând, aș vorbi despre onoarea de a-l avea invitat special, pentru a treia oară consecutiv, pe violonistul Remus Azoiței, care are un program extraordinar de încărcat, este profesor de vioară la Academia Regală de Muzică de la Londra, este invitat să facă parte din jurii ale diferitelor concursuri internaționale, oferă cursuri de măiestrie și susține sute de concerte în fiecare an, pe scenele din întreaga lume. Îi mulțumim că și-a făcut timp să poposească și pe scena DORului nostru.

Un stâlp al concertului, încă de la bun început, a fost pianistul Andrei Marta, care, începând cu ediția trecută, și-a demonstrat calitățile și în postura de dirijor. Andrei a pregătit câteva surprize care sperăm să încânte publicul. Una dintre compozițiile românești prea puțin cântată, care am ținut mult să facă parte din program, este “Moment musical” de N. Kirculescu, pe care Ștefan o va dirija, iar Andrei va fi la pian.

Despre tânărul și talentatul Ștefan am vorbit deja, să ne îndreptăm către  Lorena Oltean, cea care va aduce acea notă particulară acestei ediții. Pe Lorena o admir mult pentru vocea sa extraordinară, trăirea pe scenă, emoția pe care o transmite. Magnetizează, captivează cu cântul ei, este o comoara pe care satul ne-a dăruit-o. Lorena este pentru a doua oară invitata noastră, a mai fost și în primăvară la un eveniment organizat la Bruxelles, lansarea albumului de fotografie și film documentar « Bucătăria hoinară se întoarce », al unui alt prieten drag , fotograful Răzvan Voiculescu.

Irina Stroe: Care sunt pașii de organizare ai unei Ediții ”DOR”?

Mihaela Popescu: Cum spuneam și în prima parte a interviului, noi nu suntem organizatori profesioniști de evenimente, noi am simțit, pur si simplu, că așa trebuie să facem. Faptul că am ajuns la a patra ediție, faptul că avem spectatori fideli care participă de fiecare dată, ne dă curaj, sunt semne că este nevoie de astfel de evenimente pentru suflet.

Mai mult decât oricând, am avut de trecut încercări, dar încercările sunt menite să aducă oamenii mai aproape, prietenii ne-au fost acele miracole pe care Dumnezeu ni le-a scos în cale pentru a putea merge mai departe.

Irina Stroe: Un cuvânt de întâmpinare din partea ta, Mihaela, pentru invitații ”DOR”-ului, nu numai pentru oamenii prezenți în sală, dar și pentru cei care, ulterior, vor urmări cu drag fragmentele din înregistrări/ SAU dacă se va transmite în direct pe Face sau pe alt canal.

Mihaela Popescu: Pentru toți cei care vor fi prezenți sâmbătă, 29 octombrie în sală, am să le mulțumesc ! Astfel de evenimente există mulțumită lor ! Fiecare dintre participanți este un umăr pus la continuarea acestui demers cultural.

Pentru cei care nu pot fi prezenți în sală, dar care citesc acest interviu, aș încheia rotund, așa cum am început.

Oriunde am fi , oriunde ne poartă Dumnezeu pașii, suntem datori « să nu ne rătacim în lume ! ».

Cu mulțumiri tuturor celor care au găsit răgaz să citească aceste cuvinte împărtășite  cu emoția DORului.