Donald Trump la mâna serviciilor secrete ruse

Donald Trump la mâna serviciilor secrete ruse

Teoria „kompromatului“ în cazul relaţiei Trump - Rusia revine în actualitate. Un fost general KGB susține, citat într-o carte apărută marţi în Statele Unite, că rușii ar deține o înregistrare video absolut compromiţătoare cu președintele american, datând încă de pe vremea Uniunii Sovietice. Astfel, s-ar explica atitudinea de reţinere a liderului de la Casa Albă faţă de puterea de la Moscova.

În „House of Trump, House of Putin: The Untold Story of Donald Trump and the Russian Mafia“, apărută marţi, jurnalistul de investigații Craig Unger trece în revistă tot ce îl leagă pe preşedintele american de Rusia, notează Adevărul.ro. Potrivit autorului, care citează declarații ale fostului spion sovietic Oleg Kalughin, Donald Trump ar fi ajuns la mâna spionajului rus, care ar avea un filmuleţ cu el în compania unor prostituate, imaginile datând din timpul unei vizite la Moscova în interes de serviciu, în 1987. ”Lăcomia” l-a făcut o pradă uşoară pentru spionii sovietici, susține Kalughin, potrivit căruia Trump ar fi acceptat uşor să colaboreze cu KGB, mai arată sursa citată.

Ideea colabărării dintre Trump și Moscova nu e nouă. Și jurnalistul britanic Luke Harding a abordat-o în cartea publicată anul trecut ”Collusion: Secret Meetings, Dirty Money, and How Russia Helped Donald Trump Win”. Aici sunt menționate alte mărturii, cu privire la alte video-uri cu contotație sexuală (datând din 2013, când președintele SUA vizita Moscova în calitatea sa de sponsor al concursului Miss Universe), care au fost devoalate de fostul spion britanic Christopher Steele.

În acest context este de amintit și ancheta desfășurată de procurorul special Robert Mueller, care încearcă să stabilească dacă apropiaţi ai lui Vladimir Putin s-au implicat sau nu în ultimul scrutin prezidenţial din Statele Unite, dacă a existat o complicitate între aceştia şi echipa de campanie a lui Donald Trump.