Într-adevăr, Hillary Clinton are de înfruntat în continuare doi adversari. Pe socialistul de stânga Sanders, în faţa căruia e de domeniul evidenţei că a câştigat cursa de cel puţin două săptămâni, dar care continuă să se agaţe de cursă şi astăzi, după ce formal fosta primă doamnă a obţinut numărul necesar de delegaţi în convenţia de la Philadelphia. Astfel, după alegerile de marţi, Hillary Clinton are 2.765 de delegaţi dintr-un necesar de 2.383 pentru nominalizare, faţă de cei 1.864 ai lui Sanders.

Deşi aproape 1.000 de delegaţi îi separă, Bernie Sanders nu se lasă pentru că invocă posibilitatea „superdelegaţilor”, 574 la doamna Clinton faţă de cei 48 ai lui Sanders, de a schimba tabăra la Convenţie. De fapt, aceşti super-delegaţi sunt lideri ai partidului, senatori şi congressmani, care respectă aceleaşi reguli ca şi delegaţii clasici, deci votează pentru candidatul lor preferat, asumat din start.

Efectul secundar al acestei curse parcă fără sfârşit este postura nepotrivită în care se află fostul Secretar de Stat, prin care trebuie să combată atacurile lui Bernie Sanders, să reunifice partidul în jurul candidaturii sale şi să îl combată pe rivalul său republican, toate în acelaşi timp. Postura complicată a făcut ca, la ultimele sondaje de opinie, distanţa Clinton-Trump să ajungă la doar 4% şi să scadă vetiginos, fapt ce anunţă trecerea în faţă a lui Trump chiar în această vară, în acest ritm.

Au existat deja şi împunsături reciproce serioase între cei doi, iar doamna Clinton a programat în California un discurs valorificând principalul său atu, politica externă, pentru a-l umili, prin comparaţie, pe Trump. De asemenea, l-a atacat pe Trump pentru caracter, temperament şi conţinutul discursurilor sale. Totuşi, perspectiva agăţării lui Sanders de ea şi de cursă împiedică concentrarea tuturor eforturilor, a resurselor de imaginaţie şi a banilor pe direcţia potrivită, de combatere a viitorului nominalizat republican.

Urmează câteva momente importante, odată ce votul publicului republican şi democrat a fost depus. Cele două convenţii vor trebui să valideze perspectiva votanţilor prin votul delegaţilor, eventuala lovitură de teatru în convenţia republicană, de înlocuire a lui Trump în ultimul minut, fiind tot mai improbabilă. Reconcilierea lui Trump cu partidul e probabilă, deşi lucrurile nu sunt definitive. Pe de altă parte, după nominalizare, aparatele de partid şi echipele de campanie vor trebui să decidă cine e partenerul fiecăruia dintre candidaţi, cine-l completează pe fiecare candidat, respectiv cine va fi, în fiecare caz în parte, candidatul de vicepreşedinte. Iar cursa prezidenţială urmează să se deruleze în doi.

Aici încep problemele pentru Donald Trump, în relaţia sa cu Partidul Republican. Câştigarea susţinerii din partea liderilor şi a personalităţilor partidului, a celor din Congres, este extrem de dificilă. Pe de altă parte, e complicată şi perspectiva unei formule preşedintevicepreşedinte în care greutatea politicii externe, de securitate şi apărare se mută la vicepreşedinte, dar Preşedintele are personalitate şi prin declaraţiile sale şocante poate strica fundamental relaţiile cu terţi parteneri externi. De partea cealaltă, Bernie Sanders nu poate spera la nominalizarea ca vicepreşedinte sau la vreun alt post, în schimb împiedică tot mai mult cursa candidatului democrat la Preşedinţie.

Te-ar putea interesa și: