Doliu la Howllywood. S-a stins o stea. Animațiile sale au marcat generații întregi

Doliu la Howllywood. S-a stins o stea. Animațiile sale au marcat generații întregi

Regizorul american de filme de animaţie Gene Deitch, premiat cu Oscar şi creator al unor episoade din îndrăgitul serial „Tom şi Jerry”, a murit vineri la Praga la vârsta de 95 de ani, a anunţat agentul său de presă, Petr Himmel, sâmbătă, pentru DPA.

Filmul său „Munro”, despre un băiat care ajunge din întâmplare să fie înregimentat în armată, a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie în anul 1961.

Gene Deitch a creat şi peste zece episoade pentru îndrăgitul serial de desene animate „Tom şi Jerry”.

În 1967, cineastul american a realizat prima adaptare cinematografică a romanului fantasy „The Hobbit”, însă acea versiune nu a fost lansată niciodată pe marile ecrane.

Ne puteți urmări și pe Google News

Viaţa artistului american a fost la rândul ei demnă de scenariul unui film: în 1959, în plin Război Rece, Gene Deitch a călătorit la Praga pentru a participa la o rundă de negocieri cu reprezentanţi ai industriei cinematografice din Cehia. Cu acea ocazie a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, animatoarea Zdenka Najmanova, şi a rămas în Cehia pentru totdeauna.

Gene Deitch obişnuia să se considere un cetăţean american liber şi independent financiar, care a trăit în fosta Republică Cehă socialistă timp de peste trei decenii.

Artistul a descris experienţele trăite în perioada Cortinei de Fier în autobiografia sa din 1997 intitulată „For the Love of Prague”, publicată şi în limba cehă în 2018.

În 2004, cineastul american a fost recompensat cu premiul Winsor McCay pentru întreaga carieră la gala Annie Awards. Unul dintre fiii lui este autorul de benzi desenate Kim Deitch.