Doliu în showbiz. A murit o actriță celebră din Friends
- Andrei Arvinte
- 30 octombrie 2024, 09:15
Teri Garr, celebra actriță de comedie cunoscută din filme precum „Young Frankenstein” și „Tootsie”, dar și din serialul "Friends", a murit la vârsta de 79 de ani. Aceasta era diagnosticată, de peste 20 de ani, cu scleroză multiplă.
Nominalizată la premiile Oscar în 1982 pentru rolul din comedia „Tootsie”, în care a jucat alături de Dustin Hoffman, Teri Garr a murit în Los Angeles din cauza complicațiilor provocate de scleroza multiplă care a măcinat-o timp de două decenii, transmite reuters.
Suferea de peste 20 de ani
Actrița a dezvăluit în 2002 că a fost diagnosticată cu această boală după ce a avut simptome timp de mai mulți ani. În 2007, Garr a suferit o intervenție chirurgicală pentru un anevrism cerebral și a stat o perioadă într-un scaun cu rotile.
„Trebuia să învăț să merg din nou, să vorbesc din nou și să mă gândesc din nou, ceea ce nici nu sunt sigură că este necesar la Hollywood”, a glumit ea la un moment dat.
Teri Ann Garr s-a născut pe 11 decembrie 1944 în suburbia Cleveland din Lakewood, Ohio, dintr-o familie de artiști. Tatăl ei, Eddie, a fost un interpret și actor de vodevil care a apărut pe Broadway, iar mama ei, Phyllis, era dansatoare la New York's Radio City Music Hall.
Omagii de la actori celebri
După ce a urmat facultatea în Los Angeles, Teri Garr s-a mutat la New York pentru a urma o carieră în balet și apoi în actorie, studiind la faimosul Actors Studio din Manhattan.
După roluri în emisiuni TV precum „Star Trek” și „Batman”, ea a fost aleasă de Mel Brooks pentru rolul de asistent german de laborator în filmul „Tânărul Frankenstein”, din 1974.
„Umorul și spiritul ei plin de viață au făcut ca filmările de la Tânărul Frankenstein să fie o plăcere”, a declarat Mel Brooks după moartea actriței.
Teri Garr a avut câteva apariții și în celebrul serial Firends.
„Am iubit-o atât de mult”, a spus și marele Steve Martin la aflarea veștii.
În afară de comedie, Teri Garr a avut și roluri dramatice memorabile. În „Close Encounters of the Third Kind”, ea a jucat rolul soției unui bărbat obsedat de OZN-uri (Richard Dreyfuss) în clasicul științifico-fantastic regizat de Steven Spielberg.