Doliu în lumea teatrului! A ÎNCETAT DIN VIAŢĂ la doar 48 de ani

Doliu în lumea teatrului!  A ÎNCETAT DIN VIAŢĂ la doar 48 de ani

Oana Ioachim a avut o carieră recunoscută atât în teatru, cât şi în cinematografie şi a fost partenera lui Stefan Bănică Jr.

Actrița Oana Ioachim a murit vineri dimineață (11 septembrie), la vârsta de 48 de ani. Fiica dramaturgului Paul Ioachim a avut o carieră recunoscută în teatru și în cinematografie. Angajată a Teatrului Mic timp de aproape 20 de ani, Oana Ioachim a lucrat cu regizori precum Cătălina Buzoianu, Dan Micu, Dragoş Galgoţiu, Dinu Manolache, Sanda Manu, realizând de fiecare dată roluri care au rămas, cu siguranţă în memoria publicului.

"Cu regret vă aducem la cunoștință plecarea dintre noi a actriței Oana Ioachim, care s-a stins din viață în dimineața zilei de 11 septembrie, la vârsta de 48 de ani", se anunță într-un comunicat.

Personajele cărora le-a dat viaţă în spectacole precum Mătrăguna, Regăsire, Trei jobene, Desculţi în parc, Popcorn sau Cum iubeşte cealaltă jumătate au fost aplaudate de-a lungul anilor de sute şi mii de spectatori. Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu sunt aşteptaţi duminică, 13 septembrie, la ora 12:30, la Cimitirul Sf. Vineri de pe Calea Griviţei.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Plină de vervă, cu aplomb în comedie, dar şi resurse de dramatism vibrant, Oana Ioachim rămâne în sufletul partenerilor de scenă ca o prezenţă pozitivă, ca o personalitate puternică, ca o fiinţă plină de dăruire faţă de meserie", se mai arată în comunicat.