Doliu în Argentina. Fostul președinte Carlos Menem a încetat din viață

Doliu în Argentina. Fostul președinte Carlos Menem a încetat din viață Sursa: arhiva EVZ

Fostul preşedinte argentinian Carlos Menem, care s-a aflat la putere în perioada 1989-1999, a murit duminică într-o clinică din Buenos Aires, la vârsta de 90 de ani.

 

Doliu în Argentina. Anunțul a fost făcut de agenţia naţională de presă Telam şi alte media, preluate de AFP.

Fostul președinte a fost persecutat și închis în timpul dictaturii

 „În timpul dictaturii (1976-1983), a fost persecutat şi închis", a subliniat actualul preşedinte al Argentinei, Alberto Fernandez, într-o postare pe Twitter. Acesta a transmis condoleanţe familiei.

Senator din 2005, Carlos Menem a fost spitalizat de mai multe ori în ultimele luni. La 29 decembrie, el nu a putut participa la votul din Senat asupra legii privind avortul, din cauza spitalizării.

Originar din provincia La Rioja (nord-vest), Carlos Menem a condus Argentina timp de zece ani. Din 1989 până în 1999, şi a dus o politică neoliberală.

În respectiva perioadă, el a instaurat „convertabilitatea", fixând rata de schimb peso-dolar la paritate. Moneda naţională a suferit o devalorizare puternică în timpul crizei economice istorice care a urmat.

Fostul şef al statului a avut trei copii proveniţi din două căsătorii, prima cu Zulema Yoma, iar a doua cu o fostă Miss Univers chiliană, Cecilia Bolocco.

El a făcut obiectul unei anchete judiciare

El a preluat țara în mijlocul unei situații economice și sociale grave și a reușit să o aducă pe linia de plutire. A fost reales în 1995. După plecarea sa, în decembrie 1999, economia a suferit o recesiune dramatică. Menem a făcut obiectul unei anchete judiciare în mai multe afaceri de corupţie, dar nu a fost niciodată condamnat.

Plasat în arest provizoriu la domiciliu în 2001 într-un caz de contrabandă cu arme spre Croaţia şi Ecuador, a fost eliberat câteva săptămâni mai târziu în urma unei decizii a Curţii Supreme de Justiţie şi în cele din urmă a fost achitat din cauza duratei excesive a procedurii judiciare, care s-a întins pe 25 de ani, scrie Agerpres.

Președintele argentinian a murit duminică la spitalul Los Arcos din capitala Buenos Aires.

Carlos Menem a fost președintele Argentinei în perioada 1989 - 1999, iar din 2005 el era senator. Carlos Saul Menem a condus țara timp de un deceniu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News