Doi profesori universitari recomandă cărţile fostului senator Cătălin Voicu folosind aceeaşi exprimare - motivare DNA
- Virgil Burl ă
- 12 ianuarie 2016, 14:55
Procurorii DNA au arătat, în şedinţa de judecată privind liberarea condiţionată a lui Cătălin Voicu de la Judecătoria Găeşti, că au observat, cu un oarecare amuzament, faptul că doi profesori universitari cu cunoştinţe în domenii diferite, recomandă cărţile acestuia folosind o exprimare stereotipă.
Declaraţiile procurorului DNA de şedinţă se regăsesc în motivare deciziei prin care Judecătoria Găeşti a admis, în 27 noiembrie, cererea lui Voicu şi a dispus eliberarea condiţionată a fostului senator, care execută, din 2013, o pedeapsă de şapte ani de închisoare. Decizia nu este definitivă. Potriviti Mediafax, procurorul care a participat la proces a susţinut că cele 180 de zile scăzute din perioada de detenţie urmare a elaborării a şase lucrări ştiinţifice de Cătălin Voicu nu ar trebui acordate fostului demnitar pentru că acesta nu a dovedit caracterul ştiinţific al cărţilor.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că, din punctul său de vedere, nu există un cadru legal care să reglementeze acest caracter ştiinţific, iar deciziile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) nu pot reflecta cadru legal.
Exprimare identică
Procurorul a mai remarcat că "este o problemă de deficienţă logică în sensul de a accepta ideea că o persoană, având titlul de doctor în ştiinţe, poate stabili caracterul ştiinţific al unei lucrări în momentul în care formulează o recomandare", făcând referire la recomandarea care trebuie dată în prealabil de un profesor universitar sau un conferenţiar pentru ca un deţinut să scrie o lucrare care apoi să îi fie luată în considerare pentru reducerea pedepsei.
"Se observă astfel că fiecare lucrare este precedată de câte o recomandare însă nu a putut să nu observe cu un oarecare amuzament faptul că doi profesori universitari, cu cunoştinţe în domenii diferite, îşi exprimă acelaşi punct de vedere în sensul că petentul ar putea elabora acele lucrări folosind o exprimare stereotipă. Se presupune că acele două recomandări provin de la două persoane diferite care pot formula aprecieri la nivelul unui profesor universitar potrivit stilului propriu, iar această exprimare se regăseşte şi la (...) şi la (...)", susţinea procurorul, potrivit motivării instanţei.
Magistratul DNA a mai spus în şedinţă că, "fără a pune la îndoială probitatea acestor profesori universitari, îşi exprimă îndoiala cu privire la caracterul ştiinţific al acestor lucrări, întrucât aceşti profesori universitari şi-au exprimat opinia cu privire la persoana condamnată, la posibilitatea acestuia de a emite lucrări însă nu şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la lucrarea în sine" şi că, în opinia sa, "acest punct de vedere ar trebui să intervină după elaborarea lucrării".
Caracter științific, inexistent
Procurorul a contestat pe fond caracterul ştiinţific cărţilor lui Voicu pentru că nu există o recomandare în acest sens: "Nu rezultă din niciun înscris existent la dosar faptul că o astfel de lucrare are un caracter ştiinţific. Urmând să rămână la latitudinea instanţei să interpreteze un asemenea caracter ştiinţific în condiţiile în care există lacune legislative în această privinţă".
"Prin urmare atât timp cât condamnatul nu a făcut dovada cu înscrisuri cu privire la caracterul ştiinţific al lucrărilor şi se referă la o recomandare după elaborarea acestei lucrări şi nu a făcut dovada că aceste lucrări au fost cumpărate în timp sau să fie utile vreunei persoane, nu consideră că s-ar putea aprecia că acest condamnat ar putea beneficia de acele 180 de zile câştigate sau considerate ca executate ca urmare a elaborării acestor lucrări ştiinţifice", a mai spus procurorul, potrivit motivării.
A muncit 120 de zile
Avocatul lui Voicu a arătat în faţa instanţei că fostul senator, care execută o pedeapsă de 2.527 de zile, poate fi eliberat condiţionat după executarea a 1.704 zile. Potrivit procesului verbal înaintat de Comisia de liberări condiţionate, Voicu a executat de la data de 23 aprilie 2013 până la data de 17 noiembrie 2015 un număr de 936 de zile, la care se adaugă cele 476 de zile din arestul preventiv şi încă 296 de zile ca urmare a muncii prestate, dintre care 180 de zile pentru publicarea celor şase lucrări.
De asemenea, arăta avocatul, potrivit caracterizării înaintate de Comisia de liberări condiţionate din ANP, reiese faptul că Voicu nu are antecedente penale, nu a fost niciodată sancţionat disciplinar, a obţinut 22 de recompense, dintre care 11 cu învoire de o zi, şi a participat la 107 programe educaţionale şi patru programe sociale.
În ultimul cuvânt în faţa judecătorului Cătălin Voicu şi-a prezentat pe scurt CV-ul în faţa magistraţilor arătând că a lucrat pe probleme de apărare, de ordine publică, de siguranţă naţională şi a spus că tot ce a redactat este ştiinţific şi de utilitate publică.
Lucrări „esențiale„
Voicu a mai spus că fiecare dintre lucrările sale sunt precedate de referinţe ale unor persoane cu probitate care au apreciat caracterul ştiinţific al lucrărilor şi că în unele dintre lucrările întocmite au abordat subiecte de mare interes social, de mare actualitate, care se confirmă prin atentatele din Franţa. Judecătorul, care a stabilit că fostul senator Cătălin Voicu poate fi eliberat condiţionat, a arătat în motivare arată că acesta a executat perioada legală necesară.
Judecătorul notează în motivarea sa că, după examinarea documentelor înaintate de administraţia Penitenciarului Găeşti, apreciază că au fost respectate prevederile legale privind procedura de acordare a zilelor considerate ca executate pentru redactarea unor lucrări ştiinţifice.
"Critica formulată de reprezentantul Ministerului Public în legătură cu caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate de persoana privată de libertate este apreciată de către instanţa ca fiind neîntemeiată", se arată în motivare.
Șase lucrări științifice
Judecătorul reţine faptul că toate cele şase lucrări au ca subiect aspecte din domeniul juridic, al siguranţei naţionale, al ordinii publice şi al respectării libertăţilor publice, domenii în care condamnatul şi-a desfăşurat activitatea în perioada anterioară hotărârii de condamnare, şi că fiecare are în preambul aprecieri favorabile asupra caracterului ştiinţific al conţinutului lucrării, întocmite de cadre universitare.
"În opinia instanţei astfel de recomandări trebuie să fie avute în vedere, fiind formulate de persoane cu pregătire în domeniu şi care evident îşi asumă cele exprimate, ţinând cont şi de faptul că în lucrările ştiinţifice pot fi tratate subiecte dintr-o gamă variată de domenii ştiinţifice, unele cu un grad înalt de specializare", se mai arată în documentul citat.
Fostul senator Cătălin Voicu s-a dedicat în penitenciar elaborării unor lucrări de drept: "Ordinea publică în statul de drept", "Respectarea dreptului omului în procesul penal", "Securitatea naţională concept constituţional şi legal", "Examinarea doctrinei şi jurisprudenţei privind apărarea securităţii naţionale", "Prevenirea actelor de terorism şi protecţia libertăţilor publice" şi "Îndreptar de drept constituţional".
Titlurile lui Voicu
Titlurile lucrărileor ştiinţifice elaborate şi publicate de deţinuţi în perioada 2013 - 2015 au fost furnizate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) Ministerului Justiţiei, care le-a dat publicităţii. Potrivit datelor transmise de ANP, 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi în ultimii doi ani.
Potrivit articolului 96 alineatul 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, "pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmeaza: (...) f) în cazul elaborarii de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovatie brevetate".
Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2013, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie. El a fost găsit vinovat pentru că a primit mită de la oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanţa supremă Florin Costiniu, la magistraţi şi poliţişti, pentru a obţine decizii favorabile în dosarele în care cei doi erau implicaţi.
Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată în 21 mai 2010, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Totodată, instanţa a dispus pedepse de patru ani de închisoare cu suspendare în cazul fostului judecător Florin Costiniu, patru ani cu executare pentru omul de afaceri Marius Locic şi patru ani de închisoare cu suspendare în cazul lui Costel Căşuneanu.