Doi medici s-au luat la harţă pe tema eficienţei Ivermectinei. Cine are dreptate cu privire la acest medicament

Ivermectina

Medicii Adina Alberts şi Radu Ţincu s-au contrazis la un post de televiziune pe tema Ivermectinei, un medicament antiparazitar, folosit la prevenirea COVID-19.

Din start trebuie precizat că agenţia Medicamentului din Franţa (ANSM) a respins o cerere de autorizare temporară pentru utilizarea Ivermectinei, un medicament antiparazitar, pentru tratarea sau prevenirea COVID-19.

Cu toate acestea, ANSM subliniază necesitatea efectuării unor ample studii clinice, riguroase din punct de vedere ştiinţific, în vederea concluzionării posibilei sale utilizări în contextul bolii COVID-19, se mai arată în comunicat, potrivit AFP.

Doi medici s-au luat la harţă pe tema eficienţei Ivermectinei

Adina Alberts şi Radu Ţincu s-au contrazis pe tema eficienţei Ivermectinei în cazul pacienţilor cu COVID: „Sunteţi dezinformat. Mă bucur că m-aţi luminat”

Radu Țincu este de altă părere şi spune că „sunt patru entități internaționale care nu o recomandă în cazul pacienților COVID-19 decât în studii clinice”. Şi continuă: „Autoritatea Federală a Medicamentului (FDA) a emis în februarie o astfel de recomandare: a nu fi utilizată decât în studii clinice.” a mai subliniat doctorul Radu Țincu.

Iar medicul Adina Alberts îl contrazice şi spune:  „Nu este adevărat. FDA nu a recomandat asta. A lăsat la latitudinea fiecărui medic dacă o folosește sau nu”. Şi continuă: Ivermectina ar trebui introdusă în protocolul de tratament pentru pacienții COVID-19 din România.

Agenția Europeană a Medicamentului: Invermectina poate fi folosită doar în studii clinice

„Ieri, OMS, după ce a analizat 16 trailuri clinice, care au înglobat 2400 de pacienți, vine cu recomandarea că Invermectina să se folosească doar în studii clinice, pentru pacienții COVID-19. Și argumentează de ce face această recomandare: pentru că studiile clinice publicate erau pe un număr insuficient de persoane, nu aveau semnificație statistică, nu întruneau criteriile de cercetare științifică, multe din studii erau cu persoane care primeam doze total aleatorii de Invermectina și ulterior erau comparate din punct de vedere statistic.

O să va spun și de ce în studii clinice. Pentru că se fac decât în instituții de cercetare clinico-medicale. E nevoie de o acreditare internațională. Tocmai că să evite anumite erori ale cercetării științifice. Sunt total de acord să demarăm aceste studii clinice.” a declarat medicul Țincu explicația.

Adina Alberts este unul dintre medicii care a recomandat Ivermectina

Luna trecută, Adina Alberts a spus că Ivermectina este tratamentul care ar putea pune capăt pandemiei de coronavirus.

„Din punctul meu de vedere, daca am reusi intr-o buna zi sa liberalizam accesul romanilor la o substanta care s-a dovedit ca are niste beneficii clare in lupta anti-covid, adica ivermectina, aceasta pandemie se termina.

Sunt interese ca noi sa ramanem restrictionati pe toate partile si sa nu avem acces la cel mai eficient medicament care ar preveni imbolnăvirea, indiferent de tulpina sa mutatia virusului. Am ajuns la limita suportabilitatii”, a spus medicul la România Tv.

Subliniem faptul că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi OMS au recomandat pe 22 martie şi, respectiv, 31 martie a nu se utiliza Ivermectina în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19.

Doar cu excepţia studiilor clinice. Un aviz a fost emis în acest sens în Franţa, pe 27 februarie, de Înaltul Consiliu de Sănătate Publică (HCSP). Cu toate acestea, EMA a menţionat în comunicatul său că Cehia şi Slovacia au permis utilizarea temporară a Ivermectinei pentru COVID-19 în cadrul legislaţiei lor naţionale.