O doctoriță de 80 de ani din Bihor încă profesează

O doctoriță de 80 de ani din Bihor încă profesează

Trei medici bihoreni au fost premiaţi de către Fundaţia pentru Sănătate Bihor, pentru întreaga activitate dedicată salvării de vieţi omeneşti în spitalele din Bihor.

Unul dintre premii a fost acordat, post-mortem, doctorului Foldes Adalbert, pentru care s-a şi ţinut un moment de reculegere la începutul festivităţii. Dr. Földes a lucrat 40 de ani la Spitalul CFR şi, o perioadă, a fost directorul instituţiei. De-a lungul vremii, el a fost şi consilier local şi consilier judeţean din partea UDMR Bihor, organizaţie pe care a condus-o în trecut ca preşedinte executiv.

Medic la 80 de ani 

Cel de-al doilea premiu a fost înmânat medicului Antonia Munteanu, care nu a putut fi prezentă din cauza unor probleme de sănătate. Doctoriţa Munteanu a fost cea care în 1985 a iniţiat înfiinţarea secţiei de Radiologie a Spitalului Judeţean şi a fost, totodată, prima femeie radiolog din Bihor. A mai fost distinsă, de asemenea, şi dr. Marianne Jagamos care la respectabila vârstă de 80 de ani încă activează la ambulatoriul spitalului din Marghita, premiul fiindu-i înmânat de managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp . „Această femeie a rămas orfană de mamă încă de mică, dar nu s-a dat bătută. A lucrat 50 de ani în acelaşi loc, chiar şi la această vârstă continuând să-şi facă meseria cu plăcere”, a declarat dr. Carp, pentru colegii de la ziarul Bihoreanul.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News